Ce se întâmplă cu impozitarea pensiilor speciale

Autor: Matei Ion
Data actualizării:
Data publicării:
Ce se va întâmpla cu pensiile speciale
Ce se va întâmpla cu pensiile speciale
Eugen Teodorovici a făcut precizări, luni, după adoptarea rectificării bugetare în ședința de Guvern, legate de impozitarea pensiilor speciale.

Referitor la impozitarea pensiilor speciale, Teodorovici a explicat că poate fi un proiect de lege separat care poate fi trimis Parlamentului spre analiză şi aprobare în regim de urgenţă, mai ales că sunt depuse şi două iniţiative legislative şi "atunci poate fi o discuţie şi pe această propunere a Guvernului şi comasarea acestor trei propuneri la nivel parlamentar şi o decizie până la final de septembrie e cea mai bună variantă". 

Sporuri tăiate, pensii diminuate. O nouă ordonanță de urgență

Măsura impozitării pensiilor speciale nu fost inclusă în proiectul de ordonanţă privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, publicat marţea trecută pe site-ul Ministerului Finanţelor, pentru că reprezintă un mecanism la care încă se lucrează şi va fi trimis în Parlament în perioada următoare, afirma ministrul de resort săptămâna trecută.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Gabriel Biriș
Adrian Nica, șeful ANAF
Camion alimentează la o benzinărie / Foto: Freepik
Comisia Europeană
Freepik.com
București / Foto: Freepik
Euro. Freepik.com
Case de schimb valutar
Contabilii și firmele vor avea un an greu în 2026 / Foto: Freepik
Banca Națională a României
O nouă lege prevede colectarea de date de către marile instituții bancare
TikTok. Freepik.com
Prețurile la alimente au explodat / Foto: Freepik
Donald Trump și Vladimir Putin în timpul summitului din Alaska
Cireșe chiliene

Prăbușirea surprinzătoare a „imperiului cireșelor” din Chile

Industria cireșelor din Chile a trecut, în ultimele...

Angajați nemulțumiți / Foto: Freepik
Dan Vardie
Fagure cu albine / Foto: Freepik
Freepik.com
Ședință de guvern
Freepik.com
Petrobrazi / Foto: OMV Petrom
ANAF / Foto: Freepik
Două angajate într-un biroui / Foto: Freepik
Contabilă la calculator / Foto: Freepik
Fotografie de la cottonbro studio: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/birou-masa-de-lucru-laptop-barba-i-6803551/

Fed taie dobânda cheie pentru a treia oară în 2025

Rezerva Federală a SUA Fed a redus din nou dobânda.


pixel