Publicitate
”În primul semestru din 2020, am luat o serie de măsuri pentru a ne adapta la provocările legate de pandemia COVID-19, dar în același timp, am continuat să implementăm strategia de modernizare a băncii și de consolidare a poziției pe piață. Am luat toate măsurile necesare pentru siguranța clienților și angajaților noștri și am fost alături de clienții a căror situație financiară a fost afectată. În același timp, am continuat să finanțăm economia României. Activele totale ale CEC Bank au înregistrat o creștere susținută, de circa 10% în primul semestru, față de sfârșitul lui 2019, atingând nivelul de 36,1 de miliarde de lei. Am accelerat eforturile de digitalizare: am lansat CEC_IN, un flux care permite contractarea serviciilor bancare de la distanță, CEC Bank fiind printre primele bănci din România cu un astfel de sistem, am implementat sisteme de plată contactless de pe telefon sau ceas, am adus multiple îmbunătățiri serviciului de mobile banking și am demarat un amplu program de investiții pentru modernizarea bancomatelor”, a declarat Bogdan Neacșu, director general al CEC Bank.
În primul semestru, veniturile nete din dobânzi au fost stabile, ridicându-se la circa 555 milioane lei, în timp ce veniturile nete din comisioane au înregistrat o creștere de 5,4% față de perioadă similară a anului trecut, ajungând la valoarea de 124 milioane lei, pe fondul creșterii numărului de clienți și de operațiuni. Raportul cost - venit a continuat să se îmbunătățească, situându-se la sfârșitul primului semestru în partea inferioară a intervalului 50%-55%, fiind în continuare sub media înregistrată în sistemul bancar, cu toate că banca operează cea mai extinsă rețea teritorială, de peste 1.000 de unități.
Sursele atrase de la clienți au crescut cu 8% față de sfârșitul anului trecut, depășind nivelul de 30 de miliarde de lei, persoanele fizice având o pondere de 75%. Pe segmentul persoanelor fizice, creșterea a fost de peste 5%, iar pe segmentul persoanelor juridice, de peste 17%.
Portofoliul de credite, la valoare brută, acordate clientelei a crescut cu circa 3% față de sfârșitul anului trecut. În cazul persoanelor fizice, creșterea a depășit 4% la nivelul întregului portofoliu, urcând la aproape 10% în cazul creditelor pentru locuințe.
În cazul creditelor acordate companiilor, banca a înregistrat o creștere de circa 3% a portofoliului, creditele de investiții și cele pentru finanțarea activității curente înregistrând ritmuri de creștere relativ egale. Cel mai mare volum al finanțărilor a avut ca destinație domeniile agricultură, industrie și comerț. În contextul în care, după declararea stării de urgență am asistat la o scădere a cererii de credite, dar și la o nevoie crescută de finanțare a bugetului de stat, banca și-a intensificat activitatea pe piața titlurilor de stat, soldul activelor de această natură crescând la 12,7 miliarde lei, față de 7,7 miliarde lei soldul în decembrie 2019.
În condițiile creșterii activelor CEC Bank cu circa 10%, peste ritmul de creștere mediu la nivelul sistemului bancar (4,7%), cota de piață a CEC Bank a crescut de la 6,64%, la sfârșitul lui 2019, la 6,96%.
Rata creditelor neperformante a crescut la 6,49%. Creșterea se datorează în principal modificării reglementărilor privind modul de raportare, începând cu data de 30.06.2020, anumite categorii de active (RMO, depozite la bănci) nemaifiind incluse în baza de calcul, iar expunerile neperformante nemaifiind diminuate cu valoarea provizionului pentru dobânda depreciată (unwinding).
Banca înregistrează o acoperire confortabilă a creditelor neperformante cu provizioane și garanții, de peste 210%. În primul semestru, CEC Bank a înregistrat cheltuieli cu ajustări pentru pierderi așteptate aferente creditelor în valoare de circa 100 de milioane de lei, ținând cont de perspectivele de deteriorare a indicatorilor macro-economici. La sfârșitul semestrului 1 din 2020, rata fondurilor proprii totale se situa la un nivel de circa 25,65%, semnificativ peste nivelul cerinței globale de capital (OCR) aplicabilă băncii. Rata de rentabilitate a capitalurilor a fost de 9,02%.
Măsuri luate de CEC Bank în contextul COVID-19
• În luna martie, CEC Bank a lansat fluxul CEC_IN, care permite contractarea serviciilor bancare online 100%, fără deplasări la bancă, de către clienții din România și din diaspora. Pachetul oferit prin acest flux include cont curent, card bancar și acces la Mobile Banking.
• În contextul crizei COVID-19, banca a acordat amânări la plată în cazul a peste 14.000 de clienți (persoane fizice și juridice), din care peste 10.000 clienți au apelat la soluțiile proprii ale băncii, iar peste 4.000 de amânări la plată au fost acordate în baza OUG 37/2020.
• Toți clienții băncii au beneficiat de acces GRATUIT la aplicația de Mobile Banking, timp de 6 luni.
• CEC Bank a emis în mod GRATUIT carduri de debit pentru clienții care își ridicau pensiile în numerar de la ghișeele băncii și a asigurat trimiterea acestora, fără costuri, la adresa de domiciliu. În plus, Banca a facilitat încasarea pensiilor în numerar, la domiciliu, pentru clienții CEC Bank din comunele și orașele mici, unde nu aveau acces la unități sau ATM-uri CEC Bank sau în cazul celor care nu se puteau deplasa.
• CEC Bank a lansat oferte promoționale pentru refinanțarea creditelor de consum și pentru achiziția de locuințe dedicate salariaților din spitalele COVID. În cazul creditelor pentru refinanțarea împrumuturilor de consum, oferta a constat în: dobândă fixă de 5,5% pe an, cea mai mică de pe piață, fără alte comisioane. La momentul respectiv, dobânda medie în sistemul bancar la creditele din portofoliu era de circa 10,5%. În cazul creditelor pentru locuințe, banca a venit cu o ofertă mai avantajoasă decât prin "Prima Casa": dobândă la lei de 4,19% anual (IRCC + marjă anuală de doar 1,75 pp) și comision de administrare de 0,15% anual.
• Programul IMM Invest a determinat revigorarea cererii de credite pe acest segment. Banca a primit 4.300 de solicitări, din care aproape 900 au fost aprobate, iar alte circa 2.200 sunt în diverse etape de aprobare.
Citește și CEC Bank demarează modernizarea rețelei de bancomate
Despre CEC Bank
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Reuters prezintă o analiză a...
Grupul Jinjiang, contractor...
Republica Moldova se bazează pe...
Un nou proiect controversat al...
Grupaj de ştiri.
Turismul elen arată semne pozitive în 2025.
Criptomoneda este tot mai des...
Exporturile totale de gaze...
Tragedie aviatică în Kazahstan.
În noiembrie, piața neagră a...
Curs valutar, 24 decembrie 2024.
Actele normative adoptate în ședința Guvernului României...
Autoritățile iraniene au ridicat o serie de interdicții.
Evoluţii financiar-bancare şi bursiere, 24 decembrie.
Greva angajaților Starbucks din SUA se extinde la peste...
Ministerul Afacerilor Externe a...
Luni seara a avut loc prima...
Vladimir Putin și premierul...
Grupaj de ştiri.
BRD a transmis o notificare...