Cei doi mari câștigători ai exploziei prețului gazelor. Rusia și Norvegia și-au umplut tolba

Autor: Ciprian Dumitrache
Data actualizării:
Data publicării:
Renunțarea UE la contractele pe termen lung pentru aprovizionarea cu gaze s-a întors, anul acesta, ca un bumerang împotriva statelor din Uniune. Măsura urmărea reducerea dependenței de gaze rusești, dar pare că nu a a asigurat și alternativele pentru aprovizionarea cu energie a continentului european.

Anul acesta, prețurile de referință ale gazelor europene au crescut cu 300%, cererea fiind în continuă creștere, pe măsură ce economiile se recuperează din criza COVID-19.

Creșterea prețurilor vine la două decenii după ce UE și-a liberalizat piața gazelor naturale, ceea ce a determinat trecerea la contracte mai flexibile pe termen scurt, bazate pe prețurile gazelor tranzacționate la bursă, scrie Reuters.

Această mișcare a ajutat la diversificarea aprovizionării cu gaze din SUA sau Qatar, în timp ce au fost eliminate contractele pe termen lung cu Gazprom și Equinor din Norvegia, care împreună reprezintă 60% din necesarul Europei.

Noile aranjamente, mai flexibile, au fost benefice pentru utilizatorii europeni când oferta era suficientă, însă în noile condiții de piață au determinat explozia prețurilor. 

Adaptându-se în continuare la schimbările pieței, Equinor și Gazprom își sporesc câștigurile tranzacționând gazele pe piața spot, în timp ce producătorii americani de gaz, care sunt și ei activi pe aceste piețe, s-au străduit să crească producția de gaze după daunele semnificative provocate de furtuni.

"Creșterea rapidă a prețurilor la gaz a avut loc în cel mai bun moment posibil pentru Equinor", a declarat economistul Eirik Waerness.

Equinor și Gazprom nu își dezvăluie câștigurile din tranzacționarea spot, dar estimările sunt că fiecare realizează venituri suplimentare de miliarde de dolari pe lună.

Estimările sunt că Equinor, firma administrată de statul norvegian, vinde mai mult de jumătate din gaz pe piața spot.

„Equinor este cel mai mare câștigător”, a declarat Tom Erik Kristiansen de la Pareto Securities. "Marea majoritate a volumelor sunt vândute la prețuri spot sau contracte forward pe termen scurt."

Gazprom vinde 56% din gazele sale în piaţa pentru Ziua Următoare (PZU), iar surse Gazprom spun că un sfert din vânzările firmei au fost prin intermediul pieței spot.

Moscova spune că criza arată că noua conductă Nord Stream este vitală. Datele sugerează că exporturile Gazprom au crescut cu 21,5% în 2021, până la 123 bcm, aproape de nivelurile record din 2019.

Citește și: OMS avertizează asupra unei ESCROCHERII MONDIALE

Săptămâna aceasta, prețul spot al gazelor europene a fost de aproape 1.000 de dolari pe mie de metri cubi, iar Putin a spus că cumpărătorii germani cu tranzacții pe termen lung au asigurat gazul la 220 de dolari pe mie de metri cubi.

Situația actuală „arată vulnerabilitatea Europei, cu producția proprie în scădere”, a spus Ole Hansen de la Saxo Bank din Copenhaga. „Suntem din ce în ce mai dependenți de importuri, iar de câștigat au, în principal, Rusia și Norvegia”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Fermieri / sursa foto: Wikimedia Commons

Agricultorii protestează cu cartofi prăjiți la Bruxelles

Agricultorii și crescătorii de animale din sindicatul...

Lingouri de cupru

Metalul care ține economia în priză riscă să devină rar

Economia globală se îndreaptă spre un deficit sever de...

Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
ISU a trimis generatoare în zonele afectate de ninsoare / Foto: ISU ALba
Protest în Iran / Captură video
Alexandru Nazare
ELCEN / FOTO: Pagina de Facebook a ELCEN
Modificarea PNRR

România bifează un jalon-cheie din PNRR

România a îndeplinit integral și la termen Ținta 267 din...

Asigurări / Foto: Freepik

O nouă companie intră pe piața asigurărilor din România

Piața de asigurări din România are un nou jucător. Wise...

Se schimbă semnificativ regulile jocului pentru investițiile străine / Foto: Oana Pavelescu

Ce se întâmplă cu facturile la gaze după 31 martie

Scenariu de rezervă pentru gaze: plafonarea ar putea fi...

Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Industrie / Sursa: Freepik.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres

Incendiu la Ministerul Finanţelor

Alertă, joi, la sediul Ministerului Finanţelor. 

Energie / Foto: Freepik
BNR: Indice ROBOR
Freepik.com
INS a publicat cifrele evoluției șomajului în România

Şomajul în rândul tinerilor a ajuns la un nivel îngrijorător

În luna noiembrie 2025, rata şomajului în formă ajustată...

Mină de suprafață / Foto: Pexels
Netflix / Foto: Freepik
Curieri livrează pachete / Foto: Freepik
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Contabil / Foto: Freepik
Bayer
Evacuarea muzeului Luvru / Capturi video
Taxa pe stâlp vizează inclusiv contrucțiile din agricultură / Foto: Freepik

pixel