Cel mai bine plătit actor din lume este un fost sportiv

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Un personaj care a cucerit inima publicului
Un personaj care a cucerit inima publicului
Starul american Dwayne "The Rock" Johnson ocupă din nou prima poziţie în topul celor mai bine plătiţi actori din lume, au anunţat miercuri editorii revistei Forbes, publicaţia care realizează acest clasament anual, informează BBC.

Topul celor mai bine plătiţi actori din lume a fost întocmit de editorii revistei Forbes pe baza unor estimări furnizate de companiile Nielsen, Box Office Mojo şi IMDb şi a unor informaţii provenind de la specialişti din această industrie. Sumele menţionate, care vizează perioada 1 iunie 2018 - 1 iunie 2019, reprezintă onorariile primite de actori înainte de plata taxelor şi a impozitelor şi nu se referă doar la onorariile încasate pentru interpretări artistice.

Dwayne Johnson a urcat de pe locul al doilea ocupat anul trecut, în pofida faptului că onorariile sale de 89,4 milioane de dolari obţinute în ultimele 12 luni au fost mai mici decât veniturile sale din anul precedent, când actorul american a încasat 119 milioane de dolari.

Actorul hollywoodian a ocupat primul loc în acest an datorită contractului de publicitate semnat cu brandul de echipament sportiv Under Armour, dar şi filmelor în care a jucat - "Hobbs & Shaw", un spin-off al francizei "Fast & Furious", şi "Skyscraper". El a şi produs câteva lungmetraje cu succes comercial, precum "Fighting with My Family" şi "Shazam!". Sper finalul acestui an, actorul american va putea fi văzut în "Jumanji: The Next Level", alături de Kevin Hart şi Jack Black.

Fără George Clooney

George Clooney, care a ocupat prima poziţie în topul de anul trecut, după ce şi-a vândut compania producătoare de tequila, Casamigos, cu 1 miliard de dolari, nu mai apare în Top 10 în ediţia din 2019 a acestui clasament. În topul din 2019, pe locul al doilea se află actorul Chris Hemsworth, cu venituri de 76,4 milioane de dolari. Podiumul este completat de Robert Downey Jr., aflat pe poziţia a treia, cu venituri de 66 de milioane de dolari.

Citește și Beyonce a câștigat 300 milioane dolari fără să facă nimic

Topul 10 al celor mai bine plătiţi actori din lume este completat de Akshay Kumar (65 de milioane de dolari), Jackie Chan (58 de milioane de dolari), Bradley Cooper (57 de milioane de dolari - reintrare în Top 10 pentru prima dată după anul 2015, în calitate de regizor, coscenarist, coproducător şi protagonist al filmului "A Star Is Born"), Adam Sandler (57 de milioane de dolari), Chris Evans (43 de milioane de dolari), Paul Rudd (41 de milioane de dolari) şi Will Smith (35 de milioane de dolari - după ce a jucat într-un singur film major lansat în ultimul an, "Aladdin").

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Finanțare / FOTO: Freepik

Adrian Nica, vești despre facturarea persoanelor fizice

Emiterea facturilor de către persoanele fizice a stârnit...

Butoaie cu petrol / Foto: Freepik
Florin Bănică
Banca Națională a României
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Friedrich Merz, cancelarul Germaniei
Viscolul a închis mai multe drumuri
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Aeroportul din Sifia, Bulgaria / Foto: Wikipedia
Cimitir de mașini
ANAF schimbă foaia / Foto: Freepik
Un timp de stat în casă
La benzinărie
STB emite bilete valabile o oră
Casă de schimb valutar
Muncitori într-o fabrică de confecții / Foto: Ministerul Muncii
Centru de date / Foto: Freepik
Google Rusia / Grafică: DCBusiness

A 11-a ramă Coradia Stream a intrat în flota CFR Călători

Cea de-a 11 ramă electrică Coradia Stream, din lotul de...

Donald Trump prezenta lista tarifelor la începutul celui de-al doilea mandat al său / Foto: Casa Albă

Lovitură pentru Trump: Curtea Supremă îi blochează tarifele

Donald Trump a suferit un nou eșec juridic după ce...

Alexandre Bombarde, CEO Carrefour
Taxa pe stâlp vizează inclusiv contrucțiile din agricultură / Foto: Freepik
Cloud-ul Amazon, atacat de Inteligența Artificială

AI-ul a pus pe pauză cloud-ul Amazon. Două pene în decembrie

Divizia de cloud a Amazon a fost afectată de cel puțin...

Jeffrey Epstein și Leslie Wexner (dr) / Foto: DoJ

pixel