Cele mai noi modele electrice, expuse la salonul auto de la Beijing, dar fără Tesla

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Expoziție auto / sursa foto: Freepik.com
Expoziție auto / sursa foto: Freepik.com
Cel mai mare salon auto din China s-a deschis joi la Beijing. Aici, marile nume ale industriei și-au prezentat cele mai recente vehicule electrice, subliniind dominația acestor modele în industria auto.

Constructorii auto chinezi vor prezenta 278 de vehicule cu energie nouă (NEV), cu șapte mai multe decât anul trecut, au declarat organizatorii, conform Reuters.

Expoziția, care se va desfășura până la începutul lunii viitoare, are loc în condițiile în care vânzările noilor tipuri de vehicule (full electrice, hibride sau pe bază de hidrogen) au atins o etapă importantă la începutul lunii aprilie, reprezentând peste 50% din mașinile vândute în China, conform datelor asociației auto.

Vânzările au primit un impuls cauzat de războiul prețurilor care durează deja de un an și care a afectat marjele de profit ale acestor companii, în timp ce producătorii auto se străduiesc să țină pasul anunțând modele mai noi și mai ieftine dar și noi promoții.

"La salonul auto de la Beijing, nu există nicio îndoială că nu mai există interes pentru vehiculele pe benzină. Toată lumea caută cele mai noi tehnologii în materie de inteligență și electrificare", a declarat pentru Reuters William Li, fondator și director executiv al producătorului chinez de vehicule electrice Nio.

"Dacă veniți aici, nu ar trebui să mai aveți nicio îndoială cu privire la vehiculele electrice. De fapt, nu este viitorul, ci este ceea ce se întâmplă chiar acum".

Prezent la eveniment a fost și directorul executiv al Xiaomi, Lei Jun, conform căruia comenzile pentru sedanul produs de compania de telefoane mobile SU7 au ajuns la 75.723 și că printre cumpărători se numără proprietari de mașini precum BMW și Audi.

BYD, cel mai mare producător de vehicule electrice din lume, și-a promovat puternic mărcile premium Yangwang și Denza, în timp ce încearcă să se debaraseze de imaginea sa de producător auto low-cost.

De asemenea, a anunțat Ocean-M, un model sportiv cu tracțiune spate, cu un preț cuprins între 150.000 și 200.000 de yuani (20.699 și 27.598 de dolari), care va fi primul vehicul construit pe o nouă platformă complet electrică. Mașina de dimensiuni medii vizează clasa de mijloc din China și se vinde cu mult sub prețul principalelor vehicule electrice din America de Nord și Europa.

Constructorii auto străini, care s-au străduit să își reseteze strategiile pentru China și să recupereze decalajul, au prezentat planurile de a investi mai mult în producția și cercetarea locală, japonezii Nissan Motor și Mazda Motor prezentând mașini adaptate pentru șoferii chinezi.

Constructorul auto american General Motors a exclus pentru prima dată vehiculele cu motoare tradiționale din programul expoziției sale, în timp ce compania germană Mercedes Benz a respins zvonurile că renunță la electrificare, prezentând câteva vehicule electrice noi.

Tesla a lipsit din nou de la eveniment. Ultima sa apariție a companiei la acest eveniment a avut loc în 2021, când o clientă nemulțumită s-a urcat pe o Tesla expusă pentru a protesta față de modul în care aceasta a soluționat plângerile sale referitoare la frânele despre care spunea că nu funcționează bine.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Gaze naturale /FOTO: Freepik
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Fermieri / sursa foto: Wikimedia Commons

Agricultorii protestează cu cartofi prăjiți la Bruxelles

Agricultorii și crescătorii de animale din sindicatul...

Platforma marina / Foto: Freepik
Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
ISU a trimis generatoare în zonele afectate de ninsoare / Foto: ISU ALba
Protest în Iran / Captură video
Lingouri de cupru

Metalul care ține economia în priză riscă să devină rar

Economia globală se îndreaptă spre un deficit sever de...

Pub. Foto:Freepik.com
Alexandru Nazare
ELCEN / FOTO: Pagina de Facebook a ELCEN
Modificarea PNRR

România bifează un jalon-cheie din PNRR

România a îndeplinit integral și la termen Ținta 267 din...

Asigurări / Foto: Freepik

O nouă companie intră pe piața asigurărilor din România

Piața de asigurări din România are un nou jucător. Wise...

Se schimbă semnificativ regulile jocului pentru investițiile străine / Foto: Oana Pavelescu

Ce se întâmplă cu facturile la gaze după 31 martie

Scenariu de rezervă pentru gaze: plafonarea ar putea fi...

Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Industrie / Sursa: Freepik.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres

Incendiu la Ministerul Finanţelor

Alertă, joi, la sediul Ministerului Finanţelor. 

Energie / Foto: Freepik
BNR: Indice ROBOR
Freepik.com
INS a publicat cifrele evoluției șomajului în România

Şomajul în rândul tinerilor a ajuns la un nivel îngrijorător

În luna noiembrie 2025, rata şomajului în formă ajustată...

Mină de suprafață / Foto: Pexels
Netflix / Foto: Freepik
Curieri livrează pachete / Foto: Freepik
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Contabil / Foto: Freepik

pixel