Se sparge bula imobiliară? BNR avertizează asupra riscurilor ascunse!
Piața imobiliară din România...
"Un ultim subiect pe care aş vrea să-l aduc în discuţie este situaţia generată de afluxul de români care în acest moment se află la graniţa de vest a României şi care se întorc cu mijloace de transport personale în ţară. Este o aglomeraţie în acest moment la punctele de trecere a frontierei şi în acest moment la nivelul MAI, împreună cu celelalte instituţii competente, se desfăşoară o celulă de criză pentru identificarea şi adoptarea soluţiilor care să ducă la defluirea acestei aglomeraţii înregistrate în momentul de faţă la graniţa de vest a României. Sunt implicate în momentul de faţă atât instituţiile din subordinea MAI, Poliţia de Frontieră, cât şi instituţiile prefectului din judeţele de graniţă, responsabili din Direcţiile de Sănătate Publică, Ministerul Sănătăţii, astfel încât să fie identificate şi adoptate în cel mai scurt timp măsurile necesare pentru rezolvarea problemelor cauzate de aglomeraţia înregistrată în acest moment la graniţa de vest", a declarat Ionel Dancă, marţi noapte, la finalul şedinţei de guvern.
El a precizat că în cadrul reuniunii se analizează şi "spaţiile de cazare pentru cei care vor fi puşi în carantină", respectiv cei care vin din "zonele roşii" din Italia, Franţa, Germania, Spania.
Citește și Coronavirus. Au început să curgă amenzile pentru cei care nu respectă indicațiile oficiale
"Există spaţii identificate anterior, se caută noi spaţii pentru a face faţă valului de români care vin în ţară, în special pentru cei care vin din zonele roşii. Cei care nu vin din zonele roşii de carantină (...) pot să fie în autoizolare la domiciliu", a explicat Dancă.
Şeful Cancelariei premierului a mai anunţat că miercuri dimineaţă la ora 9,00 va avea loc o nouă reuniune a Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, unde vor fi analizate şi adoptate noi măsuri, în funcţie de evoluţia infecţiilor cu coronavirus din ţara noastră.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Piața imobiliară din România...
Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...
Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...
Primăriile pot lua împrumuturi...
Analiza publicată de DCBusiness...
Guvernul clarifică acordarea...
Acțiunile Oracle au scăzut cu...
O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...
Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...
Sistemul energetic românesc...
Leul a avut o evoluție relativ...
Electrificarea liniei ferate...
Dumitru Chisăliță: „Sancțiunile...
Generația Z cumpără cel mai...
Bruxelles pregătește o...
Emailul Netflix care anunță...
Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...
Guvernul aprobă finanțarea a...
Avocatul Gabriel Biriş, expert...
Primăria Capitalei a pus în...