Cereale ucrainene și problemele fermierilor români. Dragoș Frumosu: ”Iertați-mă, nu putem să fim nebuni”

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Pe câmp / FOTO: Freepik
Pe câmp / FOTO: Freepik
EXCLUSIV
Președintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară – SINDALIMENTA, Dragoș Frumosu, a vorbit, în cadrul emisiunii ”Totul despre bani”, dacă mai există dorință de a investi în agricultură, despre cum ar putea statul să-i aducă pe românii plecați în casă și, desigur, despre măsurile gândite de autorități pentru fermieri.

Mai merită să investești în agricultură, în industria alimentară din România, a fost întrebat Dragoș Frumosu de moderatorul emisiunii ”Totul despre bani”, jurnalistul Mihai Ciobanu. 

Mulți dintre cei care au investit în industria alimentară românească şi în agricultură și care !au un standard, o calitate înaltă a produselor spun că nu ar mai învesti. Mulţi se tem că îşi vor pierde afacerile după ce, 30 de ani, şi-au pus sufletul acolo. Sigur că este evident că nimeni nu stă să facă o afacere dacă nu câştigă şi este normal şi firesc să fie aşa. Și-au pus sufletul acolo, munca, s-au îmbolnăvit, sunt plini de stres, de tot felul de chestii din dorinţa de a face să meargă afacerea.

Mi se pare inadmisibil

Astăzi, se gândesc foarte mulţi că ar fi bine să închidă, să vândă. Și culmea, să știți că nu exagerez cu nimic: sunt foarte multe persoane şi oameni de afaceri care au făcut bani în România, vorbesc de români, și care, astăzi, se gândesc să plece din această ţară, ceea ce mi se pare grav. Este unul dintre lucrurile care se învârt în jurul nostru şi mi se pare inadmisibil să gândeşti că vrei să pleci din România că nu merită să mai stai în ţara asta. Este incredibil!", a spus președintele SINDALIMENTA.

Trebuie să-i convingi cu ceva

În privința intențiilor autorităților de a-i convinge pe cei plecați să revină în țară, Dragoș Frumosu a spus că statul dispune doar de câteva modalități de a realiza acest lucru. ”Sigur, pentru un trai mai decent. Pentru aceiași bani pe care îi câștigă în afară, dar stau lângă familie, ceea ce este foarte important”, a spus invitatul în platoul interviurilor DCNews. Dar, a continuat Dragoș Frumosu, ca să ”poți să-i convingi, trebuie să vii cu niște măsuri, cu niște facilități. 

În primul rând discutăm despre agricultură și te gândești că ar trebui să le oferi acestor oameni terenuri, dreptul de a-și construi o casă, o serie de facilități care să-i ajute să înființeze o fermă. Poate un număr de ani să fie scutiți de anumite taxe, astfel încât să-l încurajeze pentru a-și pune afacerea pe picioare, pentru că sunt foarte mulți români care au învățat multe de când muncesc în străinătate. Fie că vorbim despre fructe, căpșuni, fie că vorbim despre arpagic sau orice altă legumă”, a subliniat președintele SINDALIMENTA. 

Statul spune altceva

Dacă măsurile adoptate de Guvern sunt bune? "Ceea ce a oferit statul şi ceea ce s-a dat reprezintă un plasture pe o rană, dar rănile sunt multiple. Oamenii ăștia au pierdut foarte mult. Cerealele venite din Ucraina nu sunt controlate, chiar dacă instituţiile statului spun altceva. Eu am participat la multe întâlniri atât ale patronatului în morărit şi panificaţie, cât şi ale altor patronate. Acolo, oamenii au arătat că nu sunt făcute controalele aşa cum trebuie şi au dovedit-o cu cifre, pentru că sunt firme care au anumite laboratoare şi pot face astfel de analize”, a arătat Dragoș Frumosu.

Sunt cu totul alte cerințe

Pe de o parte nu au fost controlate, a insistat invitatul jurnalistului Mihai Ciobanu. ”Pe de altă parte, cerinţele pentru producţia de cereale ale ucrainenilor sunt altele decât cerinţele pentru ţările membre UE. Pe de altă parte, preţul este dat de absenţa acestor cerinţe, dar și de preţul îngrăşămintelor, care este de 3-4 ori mai mic decât accesăm noi. Nu în ultimul rând, o parte sunt modificate genetic, ori ele intră pe piaţa Europei în condiţiile în care Uniunea Europeană interzice, astăzi, producţia de cereale modificate genetic. Chiar dacă sunt specialişti, sunt oameni de ştiinţă care demonstrează că modificarea genetică nu este un lucru foarte rău, ceva care să dăuneze sănătăţii. Cu toate astea, sunt încă discuţii şi dispute, dar interdicţia pentru piaţa europeană există.

Iertați-mă, nu putem să fim nebuni

Să mă ierte Dumnezeu, modul în care circulă aceste camioane cu cerealele ucrainenilor pe drumurile noastre... Nu sunt oprite, nu sunt verificate de nimeni. Blocajele din Portul Constanța, cu prioritate pentru cerealele ucrainenilor, spun iarăşi multe. Și, nu în ultimul rând, uitaţi-vă la declaraţiile unor miniştri şi chiar ale preşedintelui României. Îl avem pe ministrul Transporturilor care a spus, cu ceva timp în urmă, că va face totul să extindă canalul din Deltă astfel încât să dubleze cantitatea de cereale transportate pe acolo, iar președintele a declarat public că va face tot ce îi stă în puteri să salveze agricultura Ucrainei. Iertaţi-mă, nu putem să fim nebuni! 

Aici este marea problemă 

Nu am nimic împotrivă, trebuie să fim solidari, suntem membri ai unor organizații europene și internaționale, trebuie să respectăm nişte principii, convenții, fără discuţie. Dar nu pot să le respect pe alea şi să îmi distrug proprii cetăţeni. Aici este marea problemă. Trebuie găsită o soluție, astfel încât să le punem în balanță pe amândouă. Sau să pun niște taxe în momentul în care aceste cereale intră pe teritoriul României - pentru că, lăsând la o parte prețurile, distrug drumuri și așa mai departe -, sau să găsesc alte soluții și să-i subvenționez pe fermierii români, astfel încât prețul lor, raportat la cheltuielile pe care le-au avut, să fie compensat", a spus Dragoș Frumosu în cadrul emisiunii ”Totul despre bani. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ședință de Guvern / Foto: gov.ro
Euro / FOTO: Freepik
Mina de litiu Shevchenkivske

Ce prevede acordul SUA - Ucraina privind resursele minerale

Ucraina, pregătită să aprobe un acord privind...

Platforma de foraj Transocean Barents / Foto: OMV Petrom

Când şi cum vor fi vândute gazele din Marea Neagră

Romgaz va comercializa gazele din Marea Neagră printr-o...

Strângere de mână / FOTO: Freepik

SUA și Rusia, noi negocieri decisive, joi, la Istanbul

Diplomați ruși și americani se întâlnesc la Istanbul...

Foto: Pexels.com
Rheinmetall / FOTO: https://www.facebook.com/profile.php?id=100063473487031&sk=photos
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
foto: pexels.com
Factura. Foto: Pexels.com
Mină de suprafață / Foto: Pexels
foto: pexels.com
O mare plăcere / FOTO: Freepik

Cutremur total în sectorul agroalimentar?

Sectorul agroalimentar, considerat de obicei rezistent...

Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu

Titluri Tezaur. Premieră pentru românii din diaspora

Românii din țară și din străinătate pot, începând cu 10...

Dosare / Foto: Arhivă
Smartphone / FOTO: Freepik

Xiaomi 15 Ultra, un smartphone cu un design aparte

A fost dezvăluită data lansării modelului Xiaomi 15 Ultra.

Suntem aproape în ceasul al 12-lea
Călin Georgescu / Foto: Inquam Photos / George Călin
Cobalt / Foto: Picryl.com
Datorie / FOTO: Freepik

Cifra zilei: Datoria globală a atins un nivel record

Creșterea ponderii datoriei în PIB pentru prima dată din...

Romgaz

Romgaz vrea preluarea unui mare combinat chimic

Romgaz analizează preluarea unui mare combinat chimic...

Elon Musk / Foto: Casa Albă / Flickr
Indici bursieri
trenuri / Foto: Freepik
Dolari / Foto: Freepik

Dolarul, în picaj, euro susținut de optimismul germanilor

Dolarul a înregistrat o nouă scădere, adâncind...

Concedieri
Tractor pe câmp / Foto: Freepik

Legea arendării, declarată neconstituțională de CCR

Curtea Constituțională a respins modificarea Codului...


pixel