CFR Călători, ANUNȚ important. Ce se întâmplă de la 1 aprilie

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Este un nou traseu
Este un nou traseu
CFR Călători introduce, din 1 aprilie, noi trenuri Regio Expres, care vor circula pe relaţia Bucureşti Nord - Feteşti şi retur, informează compania printr-un comunicat remis, marţi, AGERPRES.

"Pentru a răspunde nevoilor de trafic pe ruta Bucureşti Nord - Feteşti şi retur şi pentru a oferi totodată accesibilitate la transportul pe calea ferată unei categorii cât mai largi de călători, CFR Călători a planificat îmbunătăţirea ofertei de trenuri ce deservesc şi Fundulea încă de la începutul anului, iar demersurile pentru operaţionalizarea circulaţiei de noi trenuri a fost aprobată din 15 martie. Astfel, din 1 aprilie 2021, noi trenuri Regio Expres (RE) vor circula de la Bucureşti Nord la Feteşti şi retur", precizează reprezentanţii societăţii.

Preţul biletelor este la nivel de tren Regio, iar de aceste tarife avantajoase beneficiază călătorii din Bucureşti Nord, Bucureşti Băneasa, Pantelimon, Brăneşti h, Islaz, Fundulea, Săruleşti, Lehliu, Dor Mărunt h, Ciulniţa, Ogoarele hc, Recolta, Ştefan cel Mare hc, Bărăganu şi Feteşti.

Pe lângă funcţia de tren metropolitan pe care o au pentru staţiile apropiate de Bucureşti, îndeplinesc şi funcţia de tren Regio Expres între Bucureşti Nord şi Feteşti şi retur, deservind localităţile intermediare şi completează astfel oferta CFR Călători pe magistrala 800.

Citește și CFR Călători ANUNȚĂ: Se introduce un tren nou InterRegio

Noile trenuri vor circula astfel: RE 8017 Bucureşti Nord (plecare 09:33) - Feteşti (sosire 11:37) va circula de luni până vineri, în perioadele de extrasezon: 1 - 30 aprilie 2021 şi 1 octombrie - 11 decembrie 2021; RE 8019 Bucureşti Nord (plecare 09:33) - Feteşti (sosire 11:56) va circula de luni până vineri, în perioada de sezon: 1 mai - 30 septembrie 2021; RE 8018 Feteşti (plecare 12:55) - Bucureşti Nord (sosire 15:08) va circula de luni până vineri.

Tarifele biletelor de tren sunt accesibile tuturor prin gama variată de oferte comerciale: reducere de 10% prin oferta dus-întors, până la 10% la cumpărarea cu anticipaţie, 25% la cumpărarea în baza cardului TrenPlus. De asemenea, cei care călătoresc frecvent pot opta pentru abonamente ce oferă reduceri la tariful de transport şi posibilitatea de a alege varianta potrivită (nelimitat 7 zile sau 30 zile, flexi 5/10/15 zile).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Declarația unică - Foto ilustrativ
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Vaci. Foto: Pexels.com
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Freepik.com

Zboruri suspendate la Berlin, din cauza poleiului

Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...

Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...


pixel