China a testat o armă nouă, la două zile după ce a lansat alt portavion

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Testul vine într-un context internațional delicat
Testul vine într-un context internațional delicat
La sfărșitul săptămânii trecute, China a lansat la apă al treilea său portavion, considerat un salt tehnologic în domeniu. Luni, armata președintelui Xi Jinping a testat o nouă armă.

China a efectuat un test al unui sistem terestru de interceptare a rachetelor care "și-a atins scopul propus", a anunțat Ministerul Apărării într-un comunicat, precizând că a fost o acțiune defensivă care nu a vizat nicio țară.

Beijingul ș-a intensificat cercetările în domeniul rachetelor de toate tipurile, inclusiv unele capabile să distrugă sateliți din spațiu și rachete balistice echipate cu focoase nucleare avansate, ca parte a unei ambițioase modernizări militare supervizate de președintele Xi Jinping.

Cel puțin din 2010

Interceptoare de rachete au mai fost testate și în trecut de China. Precedentul anunț oficial al unui astfel de test a fost făcut în februarie 2021, la trei ani după anteriorul. Potrivit presei oficiale, Beijingul testează sisteme antirachetă cel puțin din 2010.

China, ca și Rusia, se plânge de mult timp de sistemul de apărare antirachetă desfășurat de SUA în Coreea de Sud, considerând că acesta este capabil să îi penetreze teritoriul. Beijingul oferă rareori detalii despre propriile sale programe de rachete, cu excepția unor scurte declarații ocazionale din partea Ministerului Apărării sau a presei oficiale. 

Vineri, în China a fost lansat la apă al treilea portavion al țării. Dar, dincolo de orice, Fujian Type 003 este primul portavion al Chinei care dispune de catapulte pentru lansarea avioanelor. Beijingul intră, astfel, într-un club restrând din au făcut parte, până acum, doar Statele Unite și Franța.

Unii susțin că aceste tipuri de portavioane sunt singurele ”adevărate”. De pe puntea de zbor, avioanele decolează cu ajutorul catapultelor ce le permit să prindă rapid viteză aterizează cu ajutorul unor cabluri de oprire. Această tehnologie duală are propriul acronim - CATOBAR -, revendicat doar de SUA, cu cele unsprezece "superportavioane" ale sale, și Franța, cu Charles-de-Gaulle. Iar cum, China.

Este doar un prim pas

La Fujian s-a muncit mai mulți ani pe șantierul naval Changxing Jiangnan din Shanghai, iar lansarea navel este doar primul pas spre admiterea în serviciul activ. Va fi nevoie de luni de teste pe mare înainte ca Fujian să se poată alătura oficial PLAN, acronimul pentru marina chineză, și alți câțiva ani și multă pregătire înainte de a-și atinge capacitatea operațională deplină.

Acest lucru este cu atât mai important cu cât chinezii au făcut un salt tehnologic important, dar delicat, cu Fujian, cu un sistem de catapultare electromagnetică, cunoscut sub numele de EMALS în engleză, inaugurat pe noul portavion american din clasa Gerald Ford. Câmpurile magnetice generate de un motor electric propulsează aeronava de-a lungul unei șine. Din punct de vedere istoric, portavioanele au fost echipate în mod tradițional cu catapulte cu aburi, o tehnologie veche și dovedită, utilizată pe zece dintre cele unsprezece portavioane americane, precum și pe Charles-de-Gaulle, ale cărui catapulte sunt importate din Statele Unite.

Un nume sugestiv

Numele celui de-al treilea portavion al PLAN este său sugestiv. Ca și în cazul primelor două portavioane, Fujian poartă numele proviciei din sud-estul țării, care se confruntă direct cu... insula Taiwan, de care este separată doar de strâmtoarea cu același nume, pe care Liaoning sau Shandong au traversat-o de mai multe ori în ultimii ani. Este modul în care Beijingul a ținut să amintească de rolul său în acest coridor maritim strategic, unde forțele navale occidentale desfășoară în mod regulat exerciții pentru a apăra principiul "libertății de navigație".

Strategie navală ambițioasă

China a început să construiască o strategie navală ambițioasă în anii '80, pentru a depăși stadiul de simplă marină de coastă. Prima etapă a constat în controlul mărilor din interiorul unui prim cerc de insule (Japonia, Taiwan, Filipine) care acoperă mai mult sau mai puțin cele două mări chineze (sud și est) legate prin strâmtoarea Taiwan. A doua etapă, mai ambițioasă, a acoperit o zonă mult mai mare, delimitată de un al doilea lanț de insule situate de data aceasta departe în Pacific (cum ar fi Insulele Mariane sau insula Guam, unde se află o bază navală americană importantă).

Abia la începutul anilor 2000 au început să se vadă roadele acestei strategii. În puțin peste douăzeci de ani, China a pus în funcțiune aproape cincizeci de distrugătoare, dintre care peste 20 în ultimii cinci ani, în special impunătoarele Type 055, fiecare capabil să tragă peste o sută de rachete. Ele vor servi drept escortă pentru viitorul Fujian și pentru succesorii lui. China nu se va opri aici: construcția unui portavion de tip 004 a început deja, chiar dacă informațiile pe această temă sunt extrem de fragmentare - în mod tradițional, chinezii nu anunță public lansarea navelor. 

Citește și Tehnologie de transmitere pe Pământ a energiei solare captată din spaţiu, testată în China

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bursa de Valori București
Ministrul Marcel Boloș / FOTO: Facebook
Stație de transformare / Foto: Freepik
ArcelorMittal

ArcelorMittal amână investițiile verzi planificate în UE

Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...

Cu ochii pe mesaje / FOTO: Freepik
foto: pexels.com
Concedieri / sursa foto: Freepik.com / Drazen Zigic
Aragaz / FOTO: Unsplash

Ungaria caută noi surse de aprovizionare cu gaz natural

O strategie menită să asigure un echilibru între...

Om de afaceri / FOTO: Freepik

Companiile chineze se agață de dolarul american

Companiile chineze își păstrează dolarii,...

Date ROBOR

A crescut ROBOR. Veste proastă pentru cei care au credite

Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...

Un tractor ară câmpul / Foto: Freepik

AFM. Încep înscrierile în programul Rabla pentru Tractoare

Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...

Palatul CEC
Germania. Foto: Ingo Joseph - Pexels
Ruble
Ministrul Adrian Câciu / FOTO: Gov.ro
SUA-China / FOTO: Freepik
Banca Naţională a României
Wall Street
Bună dimineața!
Tehnologie avansată / FOTO: Freepik

Suedezii propun asistentul virtual cu ”mii de fețe”

La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...

Centrala Iernut a Romgaz / Foto: Romgaz
Marcel Ciolacu

Guvernul prelungește plafonarea prețului la energie

Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...

Cu mâna întinsă / FOTO: Wikipedia

pixel