China a testat o ARMĂ ORIBILĂ. Nu ucide, dar face RĂU

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Dacă este adevărat, e cumplit
Dacă este adevărat, e cumplit
Pentru a determina trupele indiene să se retragă în timpul recentei confruntări armatei din Himalaia, la granița dintre cele două țări, militarii chinezi au folosit o ”armă cu microunde”, a anunțat profesorul universitar Jing Zanzhong, citat de publicația The Times.

Potrivit profesorului, armata Chinei a reușit să recupereze importante înălțimi strategice din regiunea Ladakh. Inițial, ele au fost cucerite de soldați originari din Tibet, care se simt perfect în condiții de muncă. În schimb, militarii chinezi, obișnuiți cu vremea destul de blândă de la șes, au avut probleme la o altitudine de 5600 de metri. 

Cu toate acestea, conducerea militară a Chinei, a continuat profesorul, i-a mustrat pe soldați pentru că au cedat respectivele teritorii, cerând să fie recuperate, dar nu oricum, ci ”fără a folosi arme de foc”, pentru a nu încălca condițiile înțelegerilor bilaterale. 

Și ce s-au gândit militarii chinezi? Să folosească ”arma cu microunde”! Ceea ce au și făcut, transformând zona respectivă ”într-un adevărat cuptor cu microunde”. ”Un sfert de oră mai târziu, toți care se aflau pe acele înălțimi au început să se simtă rău, foarte rău, cu senzații puternice de greață și vărsături. Și au fugit de acolo. Așa am acaparat teritoriu”, a insistat profesorul chinez, subliniind că nu a fost tras nici un foc. 

Citește și Șalupa fără pilot. O nouă găselniță pentru armata Chinei FOTO

În același timp, profesorul a refuzat să intre în detalii privind acea armă oribilă. Dar, subliniază The Times, dacă spusele universitarului chinez corespund realității, ar fi pentru prima dată când se folosește o asemenea armă. În context, publicația amintea de misteriosul caz al diplomaților SUA acreditați în Cuba, despre care medicii americani ar fi fost atacați cu o armă acustică. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Contor de gaze / Foto: Freepik
ANAF / Foto: DCBusiness
Tren Coralia Stream
Banca Națională a României
Bursa / Foto: Freepik
Ministerul Finanțelor
Cvadricilul care a luat foc în cartierul Crângași din București / Foto: Cosmin Enache / Inquam Photos
ANAF SAF-T
Viitoarea centrală SMR a Rolls-Royce
Veste bună pentru românii care dețin credite. Indicele ROBOR scade
Benzinărie

Carburanții urcă din nou. Cât plătești acum pentru un plin

Prețurile la carburanți au înregistrat o creștere ușoară...

Bogdan Ivan
Ger și viscol
Inflația golește buzunarele românilor / Ilustrație DCBusiness

Ce este inflația și cum afectează economiile populației

Inflația este unul dintre cei mai invocați termeni din...

Microbuze
Pilonul III de pensii / Foto: freepik.com

ASF consolidează cadrul de autorizare în Pilonul III

Autoritatea de Supraveghere Financiară a adoptat și...

Oleoductul Drujba
Exploatare minieră de suprafață / Foto: BHP
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Reguli mai dure pentru executorii judecătorești
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan / Foto: George Călin / Inquam Photos
Asigurarea locuințelor / Foto: Freepik
Pușculiță / Foto: Freepik

ASF dă liber la transfer fără penalități în pensiile private

ASF schimbă regulile pentru prospectele fondurilor de...

Casa de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Transelectrica
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Contor de gaze și energie electrică

pixel