Covid-19. SUA, critici aspre la adresa Chinei, Beijing dă vina pe SUA

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Învinuiri reciproce
Învinuiri reciproce
Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei a lăsat să se înțeleagă că virusul Covid-19 ar fi fost adus în orașul Wuhan, epicentrul epidemiei de coronavirus, de armata americană, amplificând războiul declaraţiilor cu Washingtonul.

Potrivit Reuters, China a fost extrem de deranjată de comentariile oficialilor americani care au acuzat Beijingul că a reacţionat prea încet împotriva virusului, care a fost detectat pentru prima dată la Wuhan anul trecut, şi că nu a fost suficient de transparent. Consilierul de securitate naţională de la Casa Albă, Robert O'Brien, a spus că reacţia Chinei la situaţia de urgenţă declanşată de coronavirus a făcut foarte probabil ca lumea să piardă două luni, timp în care s-ar fi putut pregăti pentru răspândirea virusului.

Într-o postare dură, scrisă în engleză pe contul său verificat de Twitter, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Zhao Lijian, a spus că SUA sunt cele lipsite de transparenţă. "Când a apărut pacientul zero în SUA? Câte persoane sunt infectate? Care sunt spitalele? Poate că armata SUA a adus epidemia la Wuhan. Fiţi transparenţi! Faceţi-vă publice datele! SUA ne datorează o explicaţie", a scris Zhao Lijian.

Acest purtător de cuvânt al diplomaţiei chineze, utilizator activ şi deseori combativ de Twitter, nu a oferit nicio dovadă în sprijinul sugerării că armata SUA ar fi de vină pentru izbucnirea bolii în China. Anterior, alt purtător de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Geng Shuang, i-a criticat pe oficialii americani pentru "comentarii imorale şi iresponsabile" prin care acuzau că reacţia Beijingului la coronavirus ar fi de vină pentru înrăutăţirea impactului global al pandemiei.

Citește și Preziceri până în anul 3797. Cu ce se vor confrunta oamenii

Eforturile Chinei de a încetini răspândirea virusului au lăsat timp restului lumii pentru a se pregăti împotriva epidemiei, a susţinut Geng Shuang. "Dorim ca unii responsabili din SUA să-şi concentreze acum energia pentru a răspunde virusului şi a promova cooperarea, nu pe a da vina pe China", a afirmat el.

Coronavirusul a apărut în decembrie în oraşul Wuhan din centrul Chinei şi în provincia din care acesta face parte, Hubei, unde s-au înregistrat circa două treimi dintre cazurile de până acum la nivel mondial. În ultimele săptămâni însă, marea majoritate a cazurilor noi au fost confirmate în afara Chinei.Autorităţile chineze consideră că prin măsurile luate în ianuarie şi februarie, inclusiv închiderea aproape totală a provinciei Hubei, au fost prevenite noi focare de amploarea celui din Wuhan şi s-a încetinit răspândirea sa în străinătate.

"Din nefericire, în loc să recurgă la cele mai bune practici, acest focar din Wuhan a fost ţinut secret", a afirmat Robert O'Brien miercuri. "Aceasta a costat probabil comunitatea mondială o întârziere de două luni", timp în care "am fi putut limita dramatic atât ceea ce s-a întâmplat în China, cât şi ceea ce se întâmplă acum în toată lumea", a fost de părere consilierul Casei Albe.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Fermieri / sursa foto: Wikimedia Commons

Agricultorii protestează cu cartofi prăjiți la Bruxelles

Agricultorii și crescătorii de animale din sindicatul...

Lingouri de cupru

Metalul care ține economia în priză riscă să devină rar

Economia globală se îndreaptă spre un deficit sever de...

Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
ISU a trimis generatoare în zonele afectate de ninsoare / Foto: ISU ALba
Protest în Iran / Captură video
Alexandru Nazare
ELCEN / FOTO: Pagina de Facebook a ELCEN
Modificarea PNRR

România bifează un jalon-cheie din PNRR

România a îndeplinit integral și la termen Ținta 267 din...

Asigurări / Foto: Freepik

O nouă companie intră pe piața asigurărilor din România

Piața de asigurări din România are un nou jucător. Wise...

Se schimbă semnificativ regulile jocului pentru investițiile străine / Foto: Oana Pavelescu

Ce se întâmplă cu facturile la gaze după 31 martie

Scenariu de rezervă pentru gaze: plafonarea ar putea fi...

Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Industrie / Sursa: Freepik.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres

Incendiu la Ministerul Finanţelor

Alertă, joi, la sediul Ministerului Finanţelor. 

Energie / Foto: Freepik
BNR: Indice ROBOR
Freepik.com
INS a publicat cifrele evoluției șomajului în România

Şomajul în rândul tinerilor a ajuns la un nivel îngrijorător

În luna noiembrie 2025, rata şomajului în formă ajustată...

Mină de suprafață / Foto: Pexels
Netflix / Foto: Freepik
Curieri livrează pachete / Foto: Freepik
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Contabil / Foto: Freepik
Bayer
Evacuarea muzeului Luvru / Capturi video
Taxa pe stâlp vizează inclusiv contrucțiile din agricultură / Foto: Freepik

pixel