China, constrânsă să ducă un ”război comercial de uzură” cu SUA

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
SUA vs. China / FOTO: Freepik
SUA vs. China / FOTO: Freepik
Iar ceea ce determină Beijingul să se angajeze într-un asemenea joc sunt opțiunile limitate de care dispune. 

Săptămâna trecută, Washingtonul a impus tarife vamale de cel puțin 10% aproape întregii lumi și taxe mult mai ridicate pentru țări precum Vietnam, unde fabricile chineze și-au mutat producția. Acest lucru a determinat represalii din partea Chinei, urmate de noi amenințări de escaladare din partea președintelui american Donald Trump.

Cel care cedează primul devine victima”, a declarat un consilier politic chinez, care a solicitat anonimatul din cauza caracterului sensibil al subiectului. „Este vorba despre cine rezistă mai mult.”

Puține opțiuni viabile pentru China

Totuși, China nu dispune de multe opțiuni. Va încerca să atragă alte piețe din Asia, Europa și restul lumii, dar acestea s-ar putea să nu ofere o supapă de evacuare suficient de mare. Alte țări au piețe semnificativ mai mici decât Statele Unite, iar economiile locale sunt și ele afectate de tarife. Multe dintre acestea ezită să permită intrarea unui volum mai mare de produse chinezești ieftine.

Devalorizarea yuanului – soluție riscantă

Pe plan intern, o devalorizare a monedei ar fi cel mai simplu mijloc de a atenua impactul tarifelor, dar ar putea declanșa ieșiri de capital, în timp ce ar înstrăina partenerii comerciali pe care China încearcă să-i atragă. Până acum, China a permis o depreciere foarte limitată a yuanului.

China ar putea oferi mai multe subvenții, reduceri de taxe la export sau alte forme de stimulente, dar aceste măsuri riscă să agraveze supracapacitățile industriale și să accentueze presiunile deflaționiste.

Dificultăți în stimularea consumului intern

De ani de zile, analiștii recomandă politici menite să stimuleze cererea internă. Însă, în ciuda declarațiilor venite din partea Beijingului, s-au făcut puține progrese reale în direcția creșterii semnificative a consumului gospodăriilor, având în vedere că schimbările politice curajoase necesare ar putea perturba, pe termen scurt, sectorul manufacturier.

A riposta cu propriile tarife vamale și controale la export s-ar putea să nu fie o soluție adecvată, având în vedere că Beijingul expediază în Statele Unite de aproximativ trei ori mai multe mărfuri decât importă (circa 160 de miliarde de dolari). Însă aceasta ar putea fi singura opțiune disponibilă, dacă Beijingul consideră că are un prag de toleranță la suferință mai ridicat decât Washingtonul.

Până acum, China a răspuns tarifelor suplimentare de 34% impuse de Statele Unite săptămâna trecută printr-un contraatac tarifar general similar. În timp ce Donald Trump amenința cu o nouă creștere de 50%, Beijingul a promis că „va lupta până la capăt”.

China nu poate provoca Statelor Unite o suferință la fel de mare ca cea pe care o resimte, deoarece înregistrează un excedent comercial important și, cu excepția pământurilor rare, are și mai mult de pierdut din controalele la export”, a declarat Arthur Kroeber, director de cercetare la Gavekal.

„Dar asta nu mai este esența problemei. Semnalul transmis de Beijing este că va respinge eforturile Statelor Unite de a domina și că este pe deplin pregătit să se angajeze într-un război economic de uzură.”

„Lovituri de precizie”

Pe lângă propriile tarife vamale, Beijingul poate folosi controlul asupra unor materii prime strategice și asupra unor sectoare ale economiei pentru a lovi Washingtonul acolo unde doare cel mai tare.China a oferit o avanpremieră vinerea trecută, când a adăugat șapte pământuri rare pe lista controalelor la export – o măsură care amenință să întrerupă aprovizionarea cu materiale de care depind sectoarele americane ale apărării și tehnologiei.

Beijingul păstrează posibilitatea de a extinde controalele la alte zece pământuri rare sau de a interzice complet exporturile către Statele Unite. În domeniul afacerilor, Donald Trump și-a exprimat interesul pentru separarea activităților americane ale aplicației de videoclipuri scurte TikTok.

Dar și China deține pârghii în acest domeniu, datorită reglementărilor adoptate în 2020, care impun obținerea unei licențe de export pentru tehnologia algoritmului „sos secret” înainte de a putea fi transferat în străinătate. Conform unor surse Reuters, China a indicat că nu va aproba acordul după anunțarea tarifelor vamale.

Beijingul poate, de asemenea, să sancționeze companii americane sau să le adauge pe o listă a entităților de neîncredere – listă care include în prezent în principal firme care, în opinia sa, vând arme către Taiwan. Producătorul american de drone Skydio, care se aproviziona cu baterii din China, este una dintre companiile vizate de sancțiunile chineze.

Loviturile noastre sunt lovituri de precizie”, a declarat Wu Xinbo, director al Centrului pentru Studii Americane din cadrul Universității Fudan. „Prioritatea principală este reținerea, iar următoarea este folosirea metodelor asimetrice”, a adăugat Wu, menționând că controalele la export fac parte din aceste metode.

Pariul politic: cine rezistă mai mult?

În timp ce Washingtonul și Beijingul încearcă să-și provoace suferințe economice reciproce, iar restul lumii este considerat un „daună colaterală” a acestui război comercial, este greu de imaginat cum ar putea arăta un acord major de detensionare.

Potrivit economiștilor, obiectivul lui Trump de a echilibra comerțul cu China este imposibil de realizat pe termen scurt și mediu, având în vedere că una dintre părți este cel mai mare producător din lume, iar cealaltă cel mai mare consumator.

China, lovită la începutul anului de o creștere de 20% a tarifelor vamale – justificată prin precursori de fentanil și nu prin excedentul comercial – nu știe exact ce urmărește Trump și respinge tentativele de constrângere, deși se declară deschisă discuțiilor.

„China nu consideră că măsurile americane sunt propice creării unei atmosfere favorabile negocierilor”, a declarat Bo Zhengyuan, partener al firmei de consultanță Plenum, cu sediul în China. Dacă un acord rapid se dovedește de neatins, conflictul s-ar putea transforma într-o bătălie de voință politică, în care unii analiști cred că Beijingul are avantajul.

„În cele din urmă, totul se reduce la întrebarea care țară își poate gestiona mai eficient propria populație pentru a face față consecințelor economice ale acestui război comercial”, a declarat Zhiwu Chen, profesor de finanțe la HKU Business School.

„Trump trebuie să se confrunte – sau cel puțin politicienii republicani trebuie să se confrunte – cu o presiune electorală puternică, iar presa americană este încă destul de liberă”, a adăugat el. „Așa că eu cred că abilitatea lui Trump de a lupta politic cu China nu este foarte mare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bursa de la București / FOTO: Facebook
Mașină veche, o rablă / FOTO: Facebook AFM
Documente ANAF. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Euro / FOTO: Freepik
Vidraru. Foto: Freepik.com
Lucrător petrolier / FOTO: Freepik
bloc. Freepik.com
A venit poștașul / FOTO: Pagina de Facebook a Poștei Române
CFR Călători
Compania Poșta Română înconjurată de mai multe autoutilitare / Foto: BNS
Magistrații au trimis înapoilla DIICOT dosarul
NASA / Foto: NASA
Freepik.com

SUA avertizează: Amenințarea Chinei este reală și iminentă

SUA cer aliaților din Asia să-și mărească bugetele de...

Foto: Freepik.com
Modificarea PNRR
BVB
Ceasuri Rolex

Piața ceasurilor de lux, lovită de tarifele lui Trump

Piața ceasurilor de lux second-hand a explodat la...

Fotbal / FOTO; Freepik

Valoarea uluitoare la care a ajuns clubul Real Madrid

Real Madrid a atins o valoarea uluitoare.

Guvernul se implică în salvarea Salinei Praid

Prim-ministrul interimar Cătălin Predoiu a decis...

Foto: Freepik.com
Foto: Pexels.com
Freepik.com
Foto: Mihai Ciobanu
Marcel Boloș / FOTO: George Călin / Inquam Photos
Ilie Bolojan

pixel