Obligații fiscale 2026: ce trebuie să facă toate firmele înainte de 1 ianuarie
Firmele intră în 2026 cu...
Rod a opt ani de tratative, Parteneriatul regional economic global (RCEP) a fost semnat în finalul summitului online al ASEAN (Asociaţia statelor din Asia de sud-est), organizat începând de joi de Hanoi, Vietnamul asigurând preşedinţia prin rotaţie a forului.
Acordul vizează crearea unei uriaşe zone de liber schimb între zece state din ASEAN - Indonezia, Thailanda, Singapore, Malaezia, Filipine, Vietnam, Myanmar, Cambodgia, Laos şi Brunei - şi China, Japonia, Coreea de Sud, Australia şi Noua Zeelandă.
RCEP "consolidează ambiţiile geopolitice regionale mai vaste ale Chinei privind noul Drum al mătăsii (Belt and Road Initiative)", ca un "element complementar" al acestui instrument cheie al strategiei Beijingului de a-şi extinde influenţa pe plan global, a apreciat Alexander Capri, profesor la Business School a Universităţii Naţionale din Singapore.
"În circumstanţele mondiale actuale, faptul că RCEP a fost semnat, după opt ani de negocieri, aduce o rază de lumină şi speranţă în mijlocul norilor", a comentat după semnarea virtuală a pactului premierul chinez Li Keqiang. Acest lucru "arată clar că multilateralismul este calea corectă şi reprezintă direcţia bună pentru economia mondială şi progresul umanităţii", a adăugat el.
RCEP, ale cărui membre reprezintă 30% din PIB-ul mondial, va fi "o etapă majoră în liberalizarea comerţului şi investiţiilor" în regiune, potrivit lui Rajiv Biswas, economist şef pentru Asia şi Pacific al companiei de consultanţă IHS Markit. Pactul va intra în vigoare după ratificarea sa de către şase state membre ale ASEAN şi trei alte state.
Semnarea acordului intervine în contextul unei grave crize economice din cauza pandemiei de COVID-19 pentru cele zece state semnatare din ASEAN şi care au mari aşteptări de la RCEP, ce ar urma să le susţină economiile prin ieftinirea exporturilor şi să faciliteze operaţiunile companiilor printr-o armonizare a procedurilor.
Citește și Mare și urâtâ. Cea mai ciudată navă de război a Rusiei VIDEO
"COVID-ul a amintit regiunii de ce este important comerţul şi guvernele vor mai mult ca oricând să aibă o creştere economică pozitivă", a comentat Deborah Elms, director executiv la Asian Trade Center, societate de consultanţă din Singapore. Şi India urma să se alăture acestui pact comercial fără precedent, dar anul trecut a decis să se retragă, de teamă că piaţa sa va fi inundată de produse chinezeşti ieftine.
RCEP este considerat un mijloc de extindere a influenţei Chinei în plan regional şi de a stabili regulile, după anii de pasivitate din partea Statelor Unite conduse de Donald Trump. În ianuarie 2017, acesta a retras SUA din proiectul concurent, Tratatul de liber-schimb transpacific, promovat de predecesorul său democrat Barack Obama. Preşedintele ales Joe Biden s-ar putea arăta în schimb mai angajat în regiune, aşa cum a fost Obama, consideră analiştii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Firmele intră în 2026 cu...
Crizele locale din România au...
Ce face diferența dintre o...
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, va avea...
Piaţa berii probabil că va închide anul 2025 cu o...
Autoritățile din județul Argeș...
Dobânzile ar urma să intre pe o...
Mai multe fotografii din setul...
Mercosur şi-a exprimat, sâmbătă, regretul faţă de noua...
Pentru o mare parte din...
Un incident aparent banal petrecut în vestul Norvegiei a...
Statele Unite au prelungit până...
Blocajul financiar la nivelul...
Transferul părților sociale intră sub reguli stricte în...
Populația poate cumpăra,...
Patiserii din România vor scoate pe piață peste șapte...
Ministrul german de Finanțe,...
Companiile românești traversează o perioadă critică,...
Industria de procesare a cărnii...
Elon Musk, deja cel mai bogat...
România a depus oficial, vineri...
Departamentul de Justiție al...
Guvernul a pus în dezbatere un...
Al doilea hidroagregat al...
Trecerea de la vechiul sistem...
Autoritățile din Finlanda au pus sechestru pe o vilă de...
Firma cu un singur angajat și...
Profesorul universitar Mircea...
Liderii Uniunii Europene au...