China, în fața unui tribunal? Greu, ba chiar imposibil

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Este greu, ba chiar imposibil
Este greu, ba chiar imposibil
Statul american Missouri vrea să trimită China în justiție, iar astfel de ”class actions” se multiplică în Statele Unite. Dar aceste plângeri au prea puține șansă să-și atingă scopul. 

În fața imensității pierderilor economice și de vieți omenești provocate de pandemia de covid-19, care a început în China la sfârșitul anului trecut și a început să se răspândească în ianuarie 2020, procurorul general al statului Missouri a anunțat depunerea unei plângeri împotriva Beijingului. El a afirmat că acționează în numele locuitorilor statului Missouri, care au suferit ”uriașe pierderi de vieți omenești și un dezastru economic”.

În replică, un purtător de cuvând al MAE chinez a calificat respectiva acțiune judiciară drept ”absurdă” și a subliniat că măsurile adoptate de China ”nu sunt de resortul tribunalelor americane”.

”Nu există nici un tribunal internațional competent pentru ca un stat să poată depune o acțiune împotriva Chinei”, a estimat Marcelo Kohen, profesor de drept internațional al Institutul pentru înalte studii internaționale și de dezvoltare. Potrivit explicațiilor sale, instanța însărcinată să reglementeze diferendele dintre state, Curtea internațională de justiție, trebuie să obțină consimțământul țărilor pentru a tranșa disputa lor.

Citește și Covid-19. Cum poate fi China pedepsită pentru pandemie. În multe feluri

Dar, a continuat Kohen, ”nici China, nici Statele Unite nu recunosc competența Curții. În ceea ce privește Curtea penală internațională, ea nu se ocupă decât de indivizi. Să-l acuzi pe președintele chinez, Xi Jinping, de crimă împotriva umanității? Din nou, Washington și Beijing nu au ratificat statutul de la Roma, ceea ce exclude toate competențele curții.

Altă cale posibilă: class actionas, acțiunile colective civile lansate de avocați americani. Multe dintre ele au fost depuse la tribunale din Florida, Nevada sau California. ”Reclamațiile individuale depuse la tribunale interne nu au nici o șansă de reușită, pentru că Beijing poate invoca imunitatea sa de jurisdicție și, chiar dacă un judecător își atribuie competența și condamnă China, decizia sa nu va putea fi pusă niciodată în aplicare”, a concluzionat Marcelo Kohen.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
prețul la gaze / Foto: Freepik
Finante. Freepik.com

Date INS: Creştere modestă a economiei României în 2025

Avans modest al PIB-ului României în 2025.

Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
ANAF / Montaj foto: DCBusiness
Trafic intens pe autostradă / Foto: Freepik
Termocentrală

Grupul 6 de la Rovinari reintră oficial în producție

Rovinari pornește Grupul 6 – un pas decisiv pentru...

Foto: Oana Pavelescu
Nicușor Dan
Freepik.com
Codul Muncii. Freepik.com

Salariul minim creşte cu 11% în Ungaria

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunţat joi...

Freepik.com

ANAF creşte numărul controalelor efectuate de la birou

ANAF, informare privind ţintele asumate în PNRR.

Asigurare auto RCA / Foto: Freepik
O unitate Gazprom / FOTO: Pagina de Telegram a companiei

Veniturile Rusiei din petrol şi gaze s-au prăbuşit

Veniturile Rusiei din petrol şi gaze au scăzut...

Date biometrice / Foto: Freepik

Modificări majore în procedura cazierului judiciar

Cazierul judiciar intră într-o nouă eră digitală, după...

Oleoductul Drujba
Calcule
Bursa de Valori București
London Metal Exchange / Foto: LME
Ursula von der Leyen
CEC Bank
Gaze
Reprezentanți ai Confederaţiei Patronale Concordia

pixel