Chinezii construiesc mega-rafinării. Care este strategia

Autor: Matei Ion
Data publicării:
China investeşte zeci de miliarde de dolari pentru a construi mega-rafinării, în contextul care cererea de combustibil va atinge valoarea maximă peste cinci ani, transmite Bloomberg.

Astfel, China ar putea să inunde regiunea cu exporturi ieftine.

Cel puţin patru proiecte de mega-rafinării, cu o capacitate de procesare de aproximativ 1,4 milioane de barili pe zi, adică mai mare decât cea a tuturor rafinăriilor din Marea Britanie laolaltă, sunt în prezent în construcţie în China. Aceasta, deşi începând din 2019 şi până în prezent, capacitatea de rafinare a Chinei a crescut cu un milion de barili pe zi. Toate aceste capacităţi vor duce pe piaţă noi produse petroliere şi plastic, chiar dacă grupul China National Petroleum Corp. se aşteaptă ca această cerere de combustibil să atingă valoarea maximă în 2025, după care va începe să scadă din cauza extinderii vehiculelor electrice.

Acest decalaj între extinderea capacităţilor de rafinare şi consumul de combustibil pune China în poziţia în care ar putea deveni un şi mai mare exportator de combustibil, punând în pericol operaţiunile rafinăriilor din Coreea de Sud şi până în Australia şi Europa.

"Din ce în ce mai mult, China este într-o poziţie care îi permite să cucerească cote pe piaţa mondială pe măsură ce continuă să îşi extindă capacităţile de rafinare în timp ce ritmul de creştere a cererii sale interne încetineşte", susţine Michal Meidan, director la Oxford Institute for Energy Studies.

Acțiunile Shell s-au prăbușit la cel mai scăzut nivel din ultimii 25 de ani

De la începutul acestui mileniu şi până în prezent capacitatea de rafinare a Chinei s-a triplat, în condiţiile în care gigantul asiatic a încercat să ţină pasul cu creştere rapidă a consumului de motorină şi benzină. În prezent China produce mai mult combustibil decât are nevoie, ceea ce înseamnă exporturi de aproape un milion de barili pe zi, adică aproape de volumul exporturilor Coreei de Sud şi Indiei, susţin analiştii de la IHS Markit.

Noile mega-rafinării care sunt în prezent în construcţie în zone precum Zhejiang, Jiangsu şi Yantai vor fi orientate spre transformarea petrolului brut în produse petrochimice şi plastic. Aceasta înseamnă o veste deosebit de proastă pentru rafinăriile din Taiwan şi Coreea de Sud, care sunt concepute să aprovizioneze piaţa chineză de produse petrochimice, subliniază Harry Liu, director pentru pieţele petroliere la IHS Markit.

Chiar dacă noile mega-rafinării se vor concentra pe producţia de plastic, şi mai puţin pe combustibili de transport, supra-oferta de produse petroliere va trebui să fie vândută undeva. În aceste condiţii, traderii din regiune se aşteaptă ca rafinăriile chineze să exporte combustibili tocmai în Australia, Europa şi chiar SUA. Aceste exporturi vor afecta cota de piaţă a rafinăriilor actuale, ceea ce ar putea obliga închiderea nor rafinării mai mic din China dar şi a altora din Japonia şi Australia.

În plus, pandemia de coronavirus a accelerat tendinţa de închidere a rafinăriilor. Pagubele provocate cererii de virusul COVID-19 este posibil să fie structurale şi permanente, potrivit IHS. "Estimările noastre actuale arată că există riscul închiderii pentru capacităţi de rafinare de aproximativ un milion de barili pe zi. Din acestea, 60% vor fi în afara Chinei", susţine Harry Liu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Salariu / Foto: pexels.com
Economii. Sursa: Freepik.com
Declaratia Fiscala Unica. Foto: AI Freepik.com
Intrarea în salina Praid / Foto: Alex Nicodim / Inquam Photos
Daniel Dăianu / Foto: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

Afaceri cu ”aromă” de profit. O nouă nișă de lux în România

Industria aromatizării spațiilor – o nișă puțin...

Sef. Sursa: Freepik.com
Fermier face curat într-o cocină / Foto: Freepik
Foto: Oana Pavelescu
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Contabilitate / Foto: Freepik
Pensii private
Românii pot își pot accesa ăpropriile dosarele electronice de sănătate
Garda de Mediu / Foto: GNM

Arderi ilegale. Prima operațiune cu drone în Sintești, Ilfov

Garda de Mediu lansează prima acțiune cu drone împotriva...

RCA
Mihail Hodorkovski la Kiev, în 2014
Tren Coradia de la Alstom / Foto: Alstom
Radu Burnete
Foto: Pexels.com
Lingouri de aur
Foto: Pexels.com
Freepik.com
Petrol / FOTO: Freepik
Oameni pe strada / Foto: Freepik
Bani. Freepik.com
Fondul Monetar Internațional / Foto: Banca Mondială / Flickr

FMI taie drastic prognoza de creștere a economiei României

FMI a revizuit în scădere estimările privind evoluția...

Guvern. Foto: Mihai Ciobanu
Schimb valutar / Foto: Unsplash

Curs BNR. Leul stabil iar aurul urcă la un nou maximum

Leul s-a menținut stabil marți, 14 octombrie, în fața...

Contor pentru energie electrică
Centrala de la Iernut / Foto: Romgaz

pixel