Prețurile chiriilor au scăzut în București. Cauzele sunt multiple

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Prețurile chiriilor au scăzut ăn București
Prețurile chiriilor au scăzut ăn București
Pandemia a dus la schimbări pe piaţa chiriilor în Bucureşti, atât din perspectiva preţului mediu solicitat de proprietarii de apartamente, cât şi din cea a posibililor chiriaşi, care au preferat să renunţe la locuirea într-un imobil închiriat.

Acest lucru se reflectă astăzi în preţul mediu pe metru pătrat pe care proprietarii de apartamente îl solicită chiriaşilor, preţ care a ajuns la 7,5 euro în Bucureşti în T2/2021, cu aproximativ 5% mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, scrie Ziarul Financiar citat de Mediafax.

Cel mai bun an al pieţei chiriilor, din perspectiva preţului mediu pe metru pătrat, a fost anul 2008, când acesta ajungea la 12,4 euro pe metru pătrat, iar cei mai slabi ani au fost 2013 şi 2014 (6,3 euro pe metru pătrat util), arată datele furnizate de Imobiliare.ro.

„Pe fondul popularizării lucrului şi cursurilor la distanţă, perioada pandemică a produs, cel puţin temporar, o discrepanţă între piaţa vânzărilor şi cea a închirierilor: dacă în cel dintâi caz preţurile au revenit pe un curs clar ascendent în prima jumătate din 2021, în cel de-al doilea, pretenţiile proprietarilor au continuat să se diminueze anul acesta“, a spus Dorel Niţă, Head of Data & Research în cadrul Imobiliare.ro.

Contract de închiriere 2021. Au intervenit câteva schimbări

Pandemia a dus la schimbări pe piaţa chiriilor în Bucureşti, atât din perspectiva preţului mediu solicitat de proprietarii de apartamente, cât şi din cea a posibililor chiriaşi, care au preferat să renunţe la locuirea într-un imobil închiriat, întrucât munca în regim remote sau cursurile online - în cazul studenţilor - le-au permis să îşi continue activitatea de oriunde, fără a mai fi nevoiţi să rămână în Capitală pentru a merge la job sau la facultate.

Acest lucru se reflectă astăzi în preţul mediu pe metru pătrat pe care proprietarii de apartamente îl solicită chiriaşilor, preţ care a ajuns la 7,5 euro în Bucureşti în T2/2021, cu aproximativ 5% mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.Cel mai bun an al pieţei chiriilor, din perspectiva preţului mediu pe metru pătrat, a fost anul 2008, când acesta ajungea la 12,4 euro pe metru pătrat, iar cei mai slabi ani au fost 2013 şi 2014 (6,3 euro pe metru pătrat util), arată datele furnizate de Imobiliare.ro.

„Pe fondul popularizării lucrului şi cursurilor la distanţă, perioada pandemică a produs, cel puţin temporar, o discrepanţă între piaţa vânzărilor şi cea a închirierilor: dacă în cel dintâi caz preţurile au revenit pe un curs clar ascendent în prima jumătate din 2021, în cel de-al doilea, pretenţiile proprietarilor au continuat să se diminueze anul acesta“, a spus Dorel Niţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik
Lingouri de argint
Punct de lucru / Foto: Freepik
Bitcoin / Foto: Freepik
Bijuteriile indiene se ieftinesc
Ger și viscol
Ministerul Finanțelor
Sediul Bosch / sursa foto: Bosch.de
TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

U.S. Immigration and Customs Enforcement
Transelectrica
Finanțele au clarificat
Jensen Huang, CEO Nvidia
Portul Bandar Abbas
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
 Seagal si Vladimir Putin
Stație de transformare / Foto: Arhivă
Trofeul FIFA al Cupei Mondiale de Fotbal
Cod galben de ger / Foto: Freepik
Elon MUsk și Donald Trump / Foto: Casa Albă
Viscolul a închis mai multe drumuri
Scoaterea banilor din firmă se complică
Alertă DNSC
Rompetrol
ANAF
Bursă / Foto: Freepik

pixel