Ciucă: O nouă schemă de ajutor de stat, de 300 de milioane de euro, pentru creşterea competitivităţii industriei

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că Guvernul va aproba, miercuri, o schemă de ajutor de stat în valoare de 300 de milioane de euro în vederea creşterii competitivităţii industriei româneşti şi a cerut miniştrilor de linie să intensifice măsurile în vederea realizării pachetului de investiţii decis la nivelul Executivului.

"Am luat decizii şi am căutat toate formulele necesare pentru a sprijini şi a continua să asigurăm mediului investiţional cadrul necesar. (...) Am aprobat o serie întreagă de scheme de ajutor de stat. La nivelul Ministerului Fondurilor Europene s-a trudit astfel încât să poată fi identificate schemele de absorbţie a fondurilor europene din cadrul financiar 2014- 2020 şi PNRR. De asemenea, au fost alocate sume importante de la bugetul de stat, avem în continuare în atenţie să continuăm să încurajăm aceste investiţii, pentru dezvoltarea, creşterea şi, desigur, asigurarea competitivităţii industriei româneşti. Chiar astăzi aprobăm o nouă schemă de ajutor de stat, de 300 de milioane de euro. Ca atare, vă cer tuturor să intensificăm toate aceste măsuri şi să monitorizăm, să urmărim să se realizeze pachetul de investiţii pe care noi l-am aprobat, astfel încât să recuperăm acest decalaj între absorbţia şi investiţiile care s-au realizat din fonduri europene şi investiţiile care se vor realiza din fondurile de la bugetul de stat. Este o sarcină cât se poate de clară pentru fiecare dintre miniştrii care au în derulare programe de investiţii", a declarat Nicolae Ciucă la începutul şedinţei de Guvern.

Pe agenda şedinţei de guvern figurează un proiect de hotărâre privind instituirea unei scheme de ajutor de stat având ca obiectiv acordarea de granturi pentru investiţii destinate industriei prelucrătoare.

Amânarea ratelor. Decizie în şedinţa de Guvern

Guvernul se va întruni miercuri, în şedinţă, urmând să aprobe normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă 90/2022 privind posibilitatea amânării ratelor la creditele bancare.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, perioada pentru care se acordă facilităţile de suspendare şi amânare la plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane acordate debitorilor de către creditori din creditele ipotecare se stabileşte pe baza opţiunii debitorului şi este cuprinsă între una şi nouă luni.

Poate fi suspendată rambursarea ratelor, dobânzilor şi comisioanelor scadente numai pentru creditele care îndeplinesc următoarele condiţii cumulative: au fost acordate până la data de 30 aprilie 2022 inclusiv; data scadenţei finale a obligaţiilor de rambursare a ratelor, prevăzută în contractele de credit, este ulterioară datei solicitării suspendării obligaţiilor de plată; nu au înregistrat restanţe în ultimele şase luni înainte de data solicitării suspendării obligaţiei de plată şi nu înregistrează restanţe nici la data solicitării de suspendare a obligaţiilor de plată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ursula van der Leyen și Donald Trump / Foto: Casa Albă

UE vrea soluții negociate în relația comercială cu SUA

Bruxelles-ul prelungește suspendarea contramăsurilor...

Bursa de la București
Parlamentul European din Bruxelles
Foto: Pexels.com
Elon Musk / Foto: Casa Albă / Flickr
Steagul Bulgariei
Bani. Freepik.com
Parlamentul de la Budapesta
Foto: Mihai Ciobanu
Donald Trump
Se elimină unele taxe

Schimbare majoră în Codul fiscal: Dispar o serie de obligații 

Se taie contribuții! Guvernul elimină o parte din taxele...

Medic de familie / Foto: Freepik
Marco Rubio și Wang Yi, la Kuala Lumpur
Reprezentanți ai Confederaţiei Patronale Concordia
Tiktok
Wall Street. Foto: Freepik.com
Ilie Bolojan
UE vrea mai mulți bani la buget
Port petrolier pe insula Karg
Taxele vamale ar putea fi amânate
Curs valutar. Foto: Mihai Ciobanu
Ford

Ford anunţă un program de concedieri voluntare

Ford anunţă un program de concedieri voluntare la uzina...

Steagul Bulgariei
Freepik.com
Freepik.com
Salariu / Foto: pexels.com

Scădere a salariului mediu net. Cifre oficiale de la INS

Câştigul salarial mediu brut în România a scăzut cu...

Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Protest în faţa Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor

Sindicaliştii din ANAR protestează, vineri, în faţa...

Foto: Freepik.com

pixel