Clotilde Armand: Primarul general să își asume

Autor: Antonia Popescu
Data actualizării:
Data publicării:
Nicușor Dan
Nicușor Dan
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, îi transmite primarului general, Nicuşor Dan, să semneze o dispoziţie prin care îşi asumă achitarea facturilor Romprest, după ce acesta din urmă a afirmat la Digi 24 că un contract în vigoare trebuie executat, adică Primăria trebuie să plătească operatorului de salubritate, astfel încât gunoaiele să fie ridicate de pe străzi.

Nicuşor Dan a menţionat că un aspect care poate fi discutat este cum a fost semnat acel contract.

METEO. Vremea în București ia o turnură neașteptată

"Acum, nu ştiu dacă actualul primar cunoaşte la fel de bine contractul firmei de salubrizare cu Primăria Sectorului 1, însă apreciez că ne-a oferit o soluţie: să plătim facturile emise nelegal de această companie. Aşadar, putem trece peste decizia Curţii de Conturi, care a decis că tarifele pentru serviciul de salubrizare au crescut ilegal, putem trece peste faptul că nu avem buget votat şi alocat şi nu putem face rectificarea bugetară din cauza deficitului de 1 miliard de lei, putem trece peste dosarul deschis la DNA privind creşterea nelegală a tarifelor. Dar putem trece şi peste faptul că am început să verificăm facturile emise de firma de salubrizare şi am găsit, analizând aparatele GPS ale maşinilor, că serviciile facturate nu au fost prestate?! Dacă putem face toate acestea, atunci îl rog public pe domnul primar general al Bucureştiului să ne trimită o dispoziţie semnată/parafată de dumnealui prin care îşi asumă achitarea facturilor", a scris Clotilde Armand, miercuri, pe Facebook.

Ea a promis că se va conforma.

"Toţi experţii şi tot aparatul Primăriei Sectorului 1 o să fie încântaţi. Vă promit că vom face tot posibilul şi ne vom conforma. Până atunci, îl rog să nu mai complice inutil lucrurile", a adăugat Clotilde Armand.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Dobanzi. Foto: Freepik.com
Contabil / Foto: Freepik

Decizie ANAF: Formularul 204 intră pe reguli stricte

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...

Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Curs valutar

Curs BNR: euro stabil, dolar în scădere, aurul urcă din nou

Leul a avut o evoluție mixtă în raport cu principalele...

ANAF / Foto: DCBusiness
Mugur Isărescu / Foto: Arhivă
Sprijin pentru IMM-uri

Schema de ajutor de minimis pentru IMM-uri, aprobată de MIPE

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a...

Dumitru Chisăliță / Foto: Cristian Nistor / Agerpres
Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
Rompetrol

Rompetrol mai pune 13 benzinării pe hartă, din 2026

Rompetrol va inaugura, în 2026, un număr de 13 noi...

Inspector antifraudă, ANAF
Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Pompe petroliere / Foto: Freepik
Dacia 1300 / Foto: Pexels
Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC)
Tren de marfă / FOTO: Freepik
Bursă / Foto: Freepik
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Energie / Foto: Freepik

Energia scumpă sufocă economia. Analiză AEI

Energia scumpă sufocă economia: handicapul autoimpus al...

Impozite și taxe / Foto: Freepik
Plati online. Foto: Freepik.com
Renault / FOTO: Unsplash
Foto: Pexels.com
foto: pexels.com
Ilustrație: Oana Pavelescu
Mărfuri/FOTO: Freepik

pixel