Cluburile și discotecile se redeschid. Ce program au și ce reguli se aplică

Autor: Oana Pavelescu
Data publicării:
Studiu: Cheltuielile românilor pentru ieşitul în oraş în 2022, mai mari cu peste 30% faţă de 2021
Studiu: Cheltuielile românilor pentru ieşitul în oraş în 2022, mai mari cu peste 30% faţă de 2021
Începând cu 1 iunie se relaxează și mai mult restricțiile impuse în ultimele luni din cauza pandemiei. Se redeschid cluburile și discotecile iar restaurantele vor avea voie să aibă un grad de ocupare mai mare decât până acum.

Hotărârea de Guvern 580/2021 care a fost publicată deja în Monitorul Oficial prevede noile reguli pe care localurile trebuie să le respecte începând de mâine. 

Discotecile și cluburile vor putea funcționa între orele 05:00 - 24:00 iar capacitatea maximă de ocupare va fi de 50% și vor avea acces numai persoanele vaccinate. Această regulă se aplică și barurilor care s-au redeschis deja de două săptămâni: "activitatea în baruri, cluburi și discoteci este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 05:00 - 24:00 în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare", scrie în hotărârea Guvernului.

Reguli pentru intrare într-o sală de spectacole: Musai una din două

În privința sălilor de jocuri, acestea pot funcționa între orele 05:00 - 24:00 și numai la % din capacitatea maximă și, de asemeni, aici pot intra numai persoanele vaccinate, așa cum scrie în HG: activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000de locuitori și este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori", notează avocatnet.ro.

Și restaurantele și cafenelele vor funcționa după reguli noi pentru activitatea din interior, documentul emis de Guvern spunând că aceste localuri vor putea funcționa  "în intervalul orar 5,00—24,00, în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori". Pentru celelalte localități, unde incidența cumulată la 14 zile depășește 3/1.000 de locuitori, localurile din hoteluri, pensiuni și alte unități de cazare vor putea fi deschise doar pentru persoanele cazate în cadrul acestora.

Documentul oficial mai stipulează că dacă toți cei din restaurant sau cafenea sunt vaccinați anti COVID-19, localul respectiv poate funcționa la capacitate maximă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Declarația unică - Foto ilustrativ
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Vaci. Foto: Pexels.com
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Freepik.com

Zboruri suspendate la Berlin, din cauza poleiului

Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...

Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...


pixel