10 decembrie 2025, ziua care poate rescrie fiscalitatea României
Reforma fiscală intră în cel...
Potrivit meteorologilor, de marţi, ora 15:00, până miercuri, la ora 15:00, în Banat, sudul Crişanei, Transilvania şi în zonele montane, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse şi cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu rafale de 55-70 km/h, izolat vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20-25 litri/mp şi izolat de peste 40 litri/mp.
Se vor afla sub Cod galben judeţele Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Covasna, Cluj, Alba, Sibiu, Braşov, Hunedoara, Arad, Timiş şi Caraş-Severin, integral, şi parţial Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj şi Mehedinţi.
Pe de altă parte, informarea meteo este valabilă de marţi, ora 14:00, până joi, la ora 20:00. În intervalul menţionat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, la început în regiunile vestice şi centrale, apoi şi în rest. Aceasta se va manifesta prin averse, trecător descărcări electrice şi izolat grindină şi vijelii, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi local de 15-20 litri/mp şi izolat de 30-40 litri/mp.
Vântul va avea local şi temporar intensificări, marţi în toate zonele, iar miercuri cu precădere în sud-est, cu viteze în general între 45 şi 55 km/h, iar pe crestele montane de peste 70 km/h. Vremea se va răci semnificativ, iar de miercuri după-amiază, la altitudini de peste 1.500 de metri, precipitaţiile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Reforma fiscală intră în cel...
Administrația Națională „Apele...
ANRE a aprobat noi licențe în energie și gaze și...
Argintul atinge un nou maxim istoric la 59,33 dolari...
IAEA avertizează: învelișul de...
Presiune uriașă pe...
Elon Musk a reacționat violent...
Poliţiştii din Botoşani au...
Raport 2025: accidentele de...
Ministerul Finanțelor lansează...
România se sprijină pe vânt pentru a evita o pană majoră...
Comisia Europeană va încerca...
Cursul valutar BNR al zilei - 5...
Avans modest al PIB-ului României în 2025.
Excelența Sa Adrian Zuckerman...