Atenţionare ANAF: Listă extinsă de declarații cu scadență pe 19 decembrie
Numeroase obligaţii fiscale...
Practic, amenzile contravenționale pentru bicicliști au trecut de la clasa de sancțiuni III la clasa de sancțiuni II. Acest lucru înseamnă o scădere a amenzilor de la șase-opt puncte-amendă la patru-cinci. Dacă până acum amenzile contravenționale aplicate bicicliștilor erau cuprinse între 870 și 1.160 de lei, conform noilor reglementări privind schimbarea clasei de sancțiuni, acestea sunt de-acum cuprinse între 580 și 725 de lei.
De precizat că amenzile reduse nu se aplică și bicicliștilor care nu respectă regulile privind dotarea bicicletelor la circularea pe timp de noapte, a circulației pe autostrăzi, dar nici celor care nu au bicicletele dotate și cu alte sisteme și dispozitive, care nu respectă indicațiile polițistului.
Astfel, cei care merg noaptea și folosesc biciclete care nu sunt dotate cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente ori nu au un sistem de frânare sau direcție eficace, nu au claxon sau remorca atașată bicicletei nu are un dispozitiv fluorescent-reflectorizant de culoare roşie ș.a. vor primi aceleași amenzi ca în prezent, respectiv cuprinse între 870 și 1.160 de lei.
Citește și Noi amenzi pentru șoferi! De ce nu mai e voie cu brăduți parfumați pe parbriz
Potrivit inițiatorilor, măsura reducerii amenzilor aplicate bicicliștilor a fost propusă pentru că încadrarea acestor amenzi în clasa a III-a de sancțiuni “face de multe ori ca încălcări ale legii de către bicicliști să nu fie sancționate, polițiștii fiind descurajați de nivelul exagerat al sancțiunilor să amendeze bicicliștii așa cum ar face de exemplu cu pietonii (...). Prin urmare, un nivel mai mic al amenzilor ar face ca și bicicliștii care încalcă regulile de circulație să fie sancționați, ducând astfel pe termen lung la însușirea și respectarea prevederilor din Codul rutier”.
Potrivit Codului rutier, clasele de sancțiuni ale contravențiilor sunt următoarele:
- clasa I - 2 sau 3 puncte-amendă;
- clasa a II-a - 4 sau 5 puncte-amendă;
- clasa a III-a - de la 6 la 8 puncte-amendă;
- clasa a IV-a - de la 9 la 20 puncte-amendă;
- clasa a V-a - de la 21 la 100 puncte-amendă.
Contravențiile prevăzute la clasele de sancțiuni I-IV se aplică persoanelor fizice, iar clasa a V-a de sancțiuni se aplică exclusiv persoanelor juridice. Un punct-amendă reprezintă 10% din salariul minim brut pe economie, dar, de câțiva ani, valoarea punctului-amendă este plafonată la 145 de lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Numeroase obligaţii fiscale...
România se poziționează în...
Vânzarea bunurilor personale...
Președintele României a semnat...
Anunţul momentului de la Casa...
Negocierile de pace dintre...
Programul Rabla Auto 2025 se...
Ford reduce drastic gama de vehicule electrice.
Un investitor în bitcoin vrea...
Fermierii români vor beneficia de un sprijin financiar...
Producătorul german Quantum...
Bruxelles ia în calcul...
Moneda națională a înregistrat...
Creşterea accentuată a...
Criza energetică declanșată în...
Ministerul Finanțelor...
Producția industrială a...
Veşti bune pentru românii care au credite în lei...
Pensia medie lunară a crescut...
În trimestrul III al anului 2025, rata de ocupare a...
Bursa de la New York a închis...
Ministerul Finanțelor...
BCE menține dobânzile pe...
Producătorii auto din Germania...
Cum a redus Grecia deficitul de...
Bursa de la București începe...
Senatul dezbate şi votează,...