Compania Del Complex vrea să inființeze un stat al inteligenței artificiale

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Servere
Servere
O idee tratată la modul cel mai serios posibil de compania Del Complex. A prezentat chiar și un proiect uriaș.

Care este planul Del Comlex? Crearea, pe mare, a unor  platforme, unde inteligența artificială poate fi ”antrenată” fără a respecta vreo lege. Compania a prezentat chiar un proiect gigantic, chemat să răspundă la problemele umanității: BlueSea Fronter Compute Cluster (sau BSFCC).

„Sub masca securității, decretul prezidențial al lui Biden privind inteligența artificială și Legea privind inteligența artificială a Uniunii Europene urmăresc să le centralizeze puterea”, afirmă Del Complex în introducerea la proiectul său, postat pe rețeaua X. „Soluția se află pe mare. BSFCC-urile nu sunt doar platforme de calcul plasate pe barje, ci state naționale suverane. » Dacă proiectul pare într-atât de disproporționat încât te face să zâmbești, el ar putea să vadă lumina zilei și să reușească, așa cum dorește, să scape de toate reglementările internaționale”.

Del Complex se laudă că este o „companie de realitate alternativă”, specializată în inteligență artificială, al cărei scop este să dezvolte IA generală care ar putea fi implantată în creierul uman folosind proteze neuronale. Pentru a atinge acest obiectiv, compania are nevoie de multă putere de calcul, dar mai ales de o legislație care să-i permită să facă ceea ce vrea. 

Libertate totală, fără restricții

Concret, Del Complex vrea să desfășoare platforme maritime, dotate cu numeroase calculatoare și putere de calcul enormă, în apele internaționale. Instalate acolo, platformele nu ar trebui să respecte diferite reglementări AI, potrivit Del Complex. Compania arată că, astfel, că „nu vor fi împiedicate de normele legale convenționale”, și că platformele vor putea „accesa documente altfel restricționate, fie că sunt documente protejate de drepturi de autor, documente ale companiei sau documente confidențiale.

Platformele ar fi, conform companiei, libere să facă ce vor — și ar putea deveni, de asemenea, state suverane, pentru că ar avea un teritoriu definit, un guvern (ne imaginăm că acest guvern ar fi de fapt compania), o populaţia permanentă şi capacitatea de a intra în relaţii cu alte state. Nu este însă clar dacă platformele ar putea fi considerate complet entități de sine stătătoare, având în vedere că Del Complex este o companie din SUA, iar platformele sunt nave, care trebuie să fie pavilionate (afiliate unei țări).

Aceste considerații, nu par însă să-i deranjeze pe cei de la Del Complex. Compania mai precizează că aceste platforme/state-națiune ar fi locuite de „o populație permanentă de personal militar din națiunile aliate și personal de la Xio Sky Security Solutions”, o companie de mercenari.

„În timp ce unele entități internaționale ar putea vedea BSFCC ca o metodă de eludare a legilor, misiunea noastră este de a oferi progres și inovație”, explică firma Prin urmare, „Del Complex îi invită pe vizionari să pornească într-o călătorie către următoarea frontieră a inovației AI, cu BlueSea Frontier Compute Cluster.

Citește și Revoluție în domeniul cip-urilor. Un nou semiconductor va face calculatoarele mai rapide de 1.000 de ori

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ședință de guvern
Contor de gaze / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
The Washington Post / Foto: DCBusiness

The Washington Post anunță concedieri masive

The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...

Lingouri de aur
Porțile de Fier
Foto: BVB
Freepik.com
UE a aprobat împrumutul pentru Ucraina
Foto: Mihai Ciobanu
Alexandru Nazare
Bani

Veşti bune despre leu de la BNR

Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.

Agent ICE amenință presa cu arma în timpul evacuării dintr-un hotel unde erau cazați / Foto: Captură video

Trump retrage sute de agenți ICE din Minnesota

Administrația președintelui Donald Trump reduce...

Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik
Freepik.com

Cum poți plăti rate cu 20% mai mici prin refinanțare

Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...

Codul Muncii. Freepik.com

Oferta zilei pentru cei care caută un loc de muncă

Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...

ANAF / Foto: DCBUsiness
Platforma de foraj Transocean Barents / Foto: OMV Petrom
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Protest în faţa Guvernului

Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik

pixel