Concedii prelungite pentru acești români. Guvernul a luat decizia

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Tatii vor avea concediu de 8 saptamani
Tatii vor avea concediu de 8 saptamani
Spania oferă noi facilități pentru tații care vor să intre în concediu paternal. Astfel, statul iberic a stabilit o nouă perioadă pentru acesta. Românii care devin tați beneficiază de această facilitate.

În Spania concediile paternale au opt săptămâni începând de luni, când a intrat în vigoare o lege cu privire la egalitatea în câmpul muncii. Dea cest drept pot beneficia și românii din pensinsula iberică.

Concediile paternale au fost majorate de la cinci până la opt săptămâni, transmite EFE.

Taţii copiilor născuţi sau adoptaţi după această dată vor avea un concediu de aproape două luni şi ar urma să se bucure de primele două săptămâni în acelaşi timp cu mama, imediat sau după naştere sau adoptarea copilului. Restul de şase săptămâni de concediu paternal pot fi împărţite în primele 12 luni de la naştere sau adoptare.

Guvernul socialist condus de Pedro Sanchez a aprobat recent o lege privind egalizarea progresivă a concediului paternal cu cel maternal, astfel încât în anul 2020 concediul paternal va fi de 12 săptămâni pentru ca în 2021 să ajungă la 16 săptămâni. În acel an cele două concedii vor fi egale şi non-transferabile pentru ambii părinţi.

Citește și:Apare un nou concediu obligatoriu. Zeci de mii de români, vizaţi

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Euro. Foto: Freepik.com
Vizita in Germania
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Hidroelectrica a s-a listat la Bursa de Valori București

Acţiunile Hidroelectrica au ajuns la un maxim istoric

Capitalizarea bursieră a companiei a urcat la 62,3...

Euro digital. Sursa: Freepik.com
Muncitor / Freepik
România / sursa foto: Freepik.com / frimufilms

Unde se trăieşte cel mai bine în România

Analiză privind calitatea vieţii în oraşele ţării.

Foto: Freepik.com

2025, primul an pe profit pentru Boeing de după 2018

Boeing a raportat marţi primul său profit net anual de...

13 februarie, zi cheie pentru finanţele României

Ministrul Finanţelor, declaraţii după întâlnirea cu...

Jocuri de noroc. Foto: Pexels.com
Mihai Daraban
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Bursa de la București / FOTO: Facebook
Guvern. Foto: Mihai Ciobanu
Freepik.com
Impozit minim global / Foto: Freepik
Alexandru Nazare / Foto: Facebook
AI a dus la scumpirea componentelor din domeniul IT
Banca Naționala a României
Freepik.com
Antonio Costa, Narendra Modi și Ursula Von Der Leyen

Modi anunță încheierea acordului istoric între India și UE

India și Uniunea Europeană au finalizat luni un acord de...

Strângere de mână / FOTO: Freepik
RCA
Lingouri de argint / Foto: Unsplash
Camera sterilă a ASML / Foto: ASML
Lacat. Freepik.com

Val de radieri. Peste 83.000 de firme au dispărut în 2025

Capitala și marile județe, în fruntea radierilor de...


pixel