Apare un nou concediu obligatoriu. Zeci de mii de români, vizaţi

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Aproape o căsătorie din patru se termină prin divorț
Aproape o căsătorie din patru se termină prin divorț
Divorțul ar putea fi urmat de un concediu de trei zile, dacă ar fi adoptat un proiect de lege aflat pe agenda Camerei Deputaților. Potrivit estimărilor, peste 60.000 de români ar urma să beneficieze în fiecare an de această compensație, socotită de inițiator ca necesară din moment ce divorțul poate fi experiență traumatizantă.

Proiectul a fost inițiat de către deputatul PSD, Georgian Pop și prevede că durata concediului este de trei zile lucrătoare, iar concediul este unul plătit. Cele trei zile de concediu nu pot fi scăzute din numărul de zile al concediului anual de odihnă. Pop invocă datele din ultimele două decenii ale Institutului Național de Statistică potrivită cărora o căsnicie din patru sfârșește în divorț. În fiecare an, peste 60.000 de adulți sunt afectați de această experență traumatizantă, alături de 17.500 de copii ai căror părinți se despart.

Concediul poate fi luat în primele patru săptămâni de la constatarea sau pronunțarea divorțului, în baza certificatului de divorț.

”Aceste zile libere pot fi folosite de cei care au încheiat o căsătorie pentru soluționarea problemelor pe care noua situație familială le aduce: de la cele obiective precum probleme locative sau administrative până la cele subiective care țin de relația cu copiii sau nevoia de deconectare”, se arată în expunerea de motive. 

Proiectul se află acum la Comisia de muncă a Camerei Deputaților, iar trimiterea sa în plenul Camerei, ca for decizional, este programată pentru luna viitoare.

Citește și: Divorţ online. Aplicaţia care eliberează instant Certificatul de desfacere a căsătoriei

Guvernul se opune adoptării proiectului invocând, în punctul de vedere remis Parlamentului, faptul că în Codul Muncii este prevăzută deja posibilitatea acordării de zile libere suplimentare pentru evenimente familiale deosebite, iar un concediu pentru divorț ar putea fi introdus în contractele colective de muncă. 

Potrivit ultimelor date oficiale ale INS, în 2017 numărul divorțurilor a fost de 31.147, în creştere cu 650 divorţuri, comparativ cu anul 2016. Rata divorţialităţii a crescut de la 1,37 divorţuri la 1000 locuitori în anul 2016, la 1,40 divorţuri la 1000 locuitori în anul 2017. Rata divorțurilor se înscrie în media europeană. Raportul dintre numărul de căsătorii și cel al divorțurilor a fost de 4,6 la 1. Ponderea primului divorţ în numărul total al divorţurilor a fost de 93,6% pentru bărbaţi şi 94,0% pentru femei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik
TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

U.S. Immigration and Customs Enforcement
Transelectrica
Finanțele au clarificat
Jensen Huang, CEO Nvidia
Portul Bandar Abbas
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
 Seagal si Vladimir Putin
Stație de transformare / Foto: Arhivă
Trofeul FIFA al Cupei Mondiale de Fotbal
Cod galben de ger / Foto: Freepik
Elon MUsk și Donald Trump / Foto: Casa Albă
Viscolul a închis mai multe drumuri
Scoaterea banilor din firmă se complică
Alertă DNSC
Rompetrol
ANAF
Bursă / Foto: Freepik
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Plata POS. Freepik.com
Foto:Freepik.com
e-Factura
Freepik.com
Farmacie. Foto: Freepik.com

pixel