Concediul de acomodare. Schimbări importante. Câți bani primești și pe ce perioadă

Autor: Delia Gheață
Data publicării:
Cine beneficiază de acest drept, care este indemnizația acordată, pe ce durată și documentele necesare
Cine beneficiază de acest drept, care este indemnizația acordată, pe ce durată și documentele necesare
Recent au fost operate o serie de modificări în privința concediului de acomodare, cu precădere în ceea ce privește durata acestuia. 

Ce este concediul de acomodare? Din multe puncte de vedere, el este similar cu cel de creștere a copilului, angajatorii fiind obligați, și într-un caz și în celălalt, să fie de acord ca salariații care solicită acest drept să beneficieze de el. 

Cine poate solicita un concediu de acomodare? Dacă este să respectăm prevederile Legii nr. 273/2004 care reglementează procedura de adopție, în concediu de acomodare poate intra adoptatorul, dar de acest drept se pot bucura oricare dintre soți dacă realizează venituri supuse impozitului pe venit. În plus, pe lângă salariați, beneficiază de acest drept și persoanele care obţin venituri din activităţi independente sau activităţi agricole.

„Adoptatorul sau, opțional, oricare dintre soții familiei adoptatoare, care realizează venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, din activități salariale și asimilate acestora sau, după caz, din activități independente, drepturi de autor ori activități agricole, denumit în continuare persoană îndreptățită, poate beneficia de un concediu de acomodare cu durata de maximum doi ani, care include și perioada încredințării copilului în vederea adopției, precum și de o indemnizație lunară”, scrie, mai exact, în Legea 273/2004.

Cât durează concediul de acomodare? Acum este de doi ani, după ce a fost modificată recent prin Legea nr. 70/2023, realizându-se astfel o echivalență cu durata maximă a concediului de creștere a copilului. 

De precizat că perioada concediului de acomodare este considerată vechime în muncă, în serviciu şi în specialitate. De asemenea, este asimilată stagiului de cotizare la obţinerea indemnizaţiilor pentru concediile medicale, pentru obţinerea pensiei, a şomajului şi a concediului şi indemnizaţiei pentru creşterea copilului. 

Câți bani primește adoptatorul? Pe durata celor doi ani, adoptatorul are dreptul la o indemnizație de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori datei emiterii hotărârii judecătorești de încredințare în vederea adopției. Cuantumul indemnizației lunare nu poate fi mai mic decât suma rezultată din aplicarea unui coeficient de multiplicare de 3,4 la valoarea indicatorului social de referință (ISR), iar cuantumul maxim al acesteia nu poate depăși valoarea de 8.500 lei. Cum ISR are valoarea de 598 de lei în 2023, rezultă că indemnizația de acomodare se situează între 2.033,2 lei și 8.500 de lei.

Ce se întâmplă în cazul adopțiilor succesive? Scurt și la subiect: în cazul celei de-a doua adopții, indemnizația va fi cel puțin la nivelul celei anterioare. 

Cum se acordă? Pe baza unei cereri depuse de persoana îndreptățită, la care se anexează: 

- certificatul de grefă în baza căruia se execută hotărârea judecătorească de încredințare în vederea adopției sau, după caz, de încuviințare a adopției, 

- documentul care atestă mutarea copilului la adoptator/familia adoptatoare, înregistrat la direcția în a cărei rază administrativ-teritorială a fost protejat copilul, 

- dovada intrării efective în concediu ori a suspendării activității. 

Important: Cererea și documentele doveditoare se depun și se înregistrează la agenția pentru plăți și inspecție socială județeană și a municipiului București în a cărei rază teritorială are domiciliul sau reședința persoana îndreptățită.

Trebuie știut, de asemenea, faptul că angajatorii sunt obligaţi să acorde concediul de acomodare, altfel ei pot primi o amendă cuprinsă între 1.000 şi 2.500 de lei. Cu aceeași amendă pot fi sancționați și cei care nu acordă o perioadă de cel mult 40 de ore libere plătite pe an salariaților care doresc să facă evaluările pentru obţinerea atestatului şi să realizeze potrivirea practică cu copilul.

Totodată, salariaţii aflaţi în concediul de acomodare nu pot fi concediați decât pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizării judiciare, a falimentului angajatorului sau a desfiinţării acestuia, în condiţiile legii, precizează Avocatnet.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Râul Corund se scurge în salina Praid / Foto: Alex Nicodim / Inquam Photos
Impozite și taxe / Foto: Freepik
Bancnote lei / sursa foto: Freepik.com / Vlad Ispas
Adrian Negrescu
Dosare
Sebastian Burduja
Factura. Freepik.com
Criză economică / Foto: Freepik

ASF se pregătește de noi scenarii de criză

ASF actualizează normele privind simularea situațiilor...

Ghișeu
Haine puse pe umerașe
Cărbune
Un agent al temutei ICE escortează o persoană pentru a fi expulzată / Foto: ICE
WhatApp / Foto: Freepik
Incendiu Grecia / Foto: iefimerida.gr / Facebook
Sediul ANRE
La benzinărie / FOTO: Freepik
Turkstream / Foto: botas.gov.tr
Sala de ședință din clădirea Guvernului
Sebastian Burduja
Foto: Freepik.com
Foto: Mihai Ciobanu

Firme tip "conductă", în vizorul ANAF

Fraudă de 1,8 milioane de lei cu o firmă de tip...

Nicușor Dan, președintele României

Discuţii Nicuşor Dan - sindicate, la Palatul Cotroceni

Preşedintele Nicuşor Dan discută, în această dimineaţă,...

Conferință la BCE / FOTO: BCE
Documente ANAF. Freepik.com
Renault / FOTO: Unsplash
Oameni pe stradă / Foto: DCBusiness
Contabil / Foto: Freepik

ANAF clarifică o dilemă frecventă privind SAF-T

Tot mai multe firme aflate la început de drum sau cu...


pixel