Condițiile în care portul Constanţa ar putea fi extins către Europa

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Reprezentanţi ai structurilor de management din circa 30 de porturi europene participă marţi, la Constanţa, la lucrările Comitetului Executiv al European Sea Ports Organization (ESPO), primul eveniment de acest gen organizat în ţara noastră.

Printre problemele abordate se numără provocările din transportul maritim, precum şi noutăţile legislative la nivel european, potrivit directorului Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa, Nicolae Dan Tivilichi. 

Evenimentul reprezintă, totodată, o ocazie pentru delegaţii ESPO de a cunoaşte portul Constanţa şi potenţialul său, dar şi de a discuta despre problemele specifice acestei zone. 

"Este un prilej de a discuta problemele tuturor porturilor maritime din Europa, dar, normal, cu aplecare spre portul Constanţa. Este un alt mod de a mări cunoaşterea portului Constanţa de către colegii noştri din Uniunea Europeană, de a vedea exact ce se întâmplă la graniţa de est a Europei şi a cunoaşte importanţa portului Constanţa atât pentru Europa, cât şi pentru România", a declarat reprezentantul CNAPM Constanţa, înaintea deschiderii lucrărilor Comitetului Executiv al ESPO. 

Potrivit acestuia, portul Constanţa trebuie să devină principala poartă de intrare a mărfurilor din Orient către Europa. 

"De fiecare dată am spus că portul Constanţa trebuie să devină principala poartă de intrare a mărfurilor din Orient către Europa sau din Europa către Orient. Ne ducem spre acest lucru, încercăm să oferim servicii din ce în ce mai bune, dar nu putem face acest lucru fără a fi cunoscuţi, fără ca partenerii noştri din UE să înţeleagă exact ce se întâmplă în portul Constanţa. De asta ne-am bucurat foarte mult de vizita tehnică făcută ieri, când au observat exact potenţialul portului Constanţa, fiind efectiv impresionaţi de acest lucru. (...) Oaspeţii au avut o reacţie foarte bună, văzând modul în care este dezvoltat portul Constanţa şi diversitatea mărfurilor care tranzitează portul Constanţa. De asemenea, văzând ecluzele canalului Dunăre - Marea Neagră au conştientizat şi dorim, ne aşteptăm la sprijinul lor pentru promovarea Dunării pentru a folosi la capacitate fluviul Dunărea", a mai spus Tivilichi. 

Secretarul de stat în aparatul propriu de lucru al vicepremierului Viorel Ştefan, Lucian Pătraşcu, a menţionat că portul Constanţa, port regional strategic, oferă o multitudine de facilităţi comerţului şi are capacitatea de a fi extins către Europa. 

"Cu siguranţă portul Constanţa are capacitatea de a fi extins către Europa, cu condiţia unei dezvoltări a conexiunilor cu transportul feroviar, cât şi cu cel rutier, dar şi de a îmbunătăţi condiţiile de navigaţie pe Dunăre. (...) Portul maritim a devenit o unitate economică extrem de complexă, a cărei funcţionare este adeseori mult mai amplă decât procesul de producţie din marile complexe industriale. Serviciile de transport maritim sunt cruciale pentru economia europeană şi pentru societăţile comerciale. Porturile joacă un rol extrem de important în dezvoltarea industrială prin conectarea diverselor coridoare şi a diverselor moduri de transport", a spus Pătraşcu. 

El a adăugat că pentru circa 74% din mărfurile care intră sau pleacă din Europa, precum şi pentru 37% din schimburile de mărfuri efectuate în Europa, se utilizează transportul maritim. 

Secretarul general al ESPO, Isabelle Ryckbost, a menţionat că pentru ca portul Constanţa să-şi poată dezvolta legăturile cu centrul Europei, fluviul Dunărea este un element foarte important. 

"Portul Constanţa este un port mare, un port multifuncţional, cu mult potenţial pentru categoriile de mărfuri şi industriile cărora se adresează. Vom discuta despre (...) un proiect care susţine investiţiile în porturile europene, porturile importante care pot deveni, de asemenea, porturi importante ca dezvoltare energetică. Portul Constanţa reprezintă o poartă de intrare, de asemenea trebuie să-şi dezvolte legăturile cu centrul Europei. În acest context, Dunărea este un element foarte important, dezvoltarea acesteia poate asigura o şi mai bună conectivitate şi atractivitate pentru portul Constanţa", a afirmat Ryckbost. 

CN Administraţia Porturilor Maritime SA Constanta, gazdă a evenimentului, este membru cu drepturi depline al ESPO din anul 2007. AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Transelectrica
Contabil / Foto: Freepik
Lingouri de aur
Intrarea în salina Praid
Factură energie electrică
Panouri solare / Foto: Freepik
Titluri de stat Fidelis
Semnarea acordului la Ambasada României în Belgia
Aeroportul Domodedovo / Foto: Picryl
Wall Street. Foto: Freepik.com
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Curs valutar. Foto: Mihai Ciobanu
Romsilva

Curtea de Conturi cere urmărirea penală a Romsilva

Curtea de Conturi a României a aprobat sesizarea...

Bursa de la București

Bursa de Valori Bucureşti a deschis pe roşu şedinţa de marţi

Bursa de la Bucureşti a deschis în scădere pe...

BNR: Indice ROBOR

ROBOR. Veste bună de la BNR, pentru românii care au rate

Banca Naţională a României, anunţ despre indicele ROBOR.

Benzinarie. Foto: Freepik.com

Tentativă de fraudă online cu identitatea Notino

Directoratul Național de Securitate Cibernetică,...

Taxarea inversa TVA. Freepik.com
Bursă / Foto: Freepik
Chatgpt. Freepik.com

ChatGPT, din ce în ce mai utilizat ca sursă de informaţii

Potrivit unui raport, ChatGPT şi echivalenţii săi sunt...

Râul Corund se scurge în salina Praid / Foto: Alex Nicodim / Inquam Photos
Impozite și taxe / Foto: Freepik
Bancnote lei / sursa foto: Freepik.com / Vlad Ispas
Adrian Negrescu
Vladimir Putin și Serghei Șoigu / Foto: kremlin.ru

pixel