Condițiile pentru obținerea de fonduri nerambursabile pentru investiții în sectorul de legume și cartofi

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Ferma. Foto: Pexels.com
Ferma. Foto: Pexels.com
AFIR vine cu precizări despre condițiile obținerii fondurilor nerambursabile pentru investiții în sectorul de legume și cartofi.

În vederea prezentării modalității de solicitare a finanțărilor acordate pentru investiții în sectorul legume și cartofi, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat pe www.afir.ro, cu rol de informare, Ghidul solicitantului pentru intervenția DR-16 Investiții în sectorul legume și/ sau cartofi. Finanțarea este acordată de la Bugetul de stat și din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), implementat în România prin Planul Strategic 2023 - 2027.

În perioada următoare, după finalizarea reavizării criteriilor de selecție pentru componenta cartof de către Comitetul de Monitorizare, va fi emisă și publicată versiunea finală a Ghidului solicitantului pentru intervenția DR-16 în vederea deschiderii sesiunii de depunere a cererilor de finanțare.

Valoarea sprijinului acordat în cadrul acestei noi linii de finanțare este de până la 2.000.000 euro/ proiect. Pentru proiectele care propun simpla achiziție de utilaje și echipamente agricole pentru alte culturi decât cea a cartofului, finanțarea este de maximum 300.000 euro/ proiect. Totodată, se acordă cel mult 700.000 de euro/ proiect în cazul utilajelor pentru cartofi achiziționate de către fermele individuale, dar și în cazul utilajelor agricole achiziționate de către formele asociative, indiferent de cultură.

Intensitatea sprijinului public nerambursabil este de maximum 65%, raportat la costurile eligibile per proiect.

Beneficiarii eligibili pentru finanțarea acordată prin DR-16 sunt fermierii (cu excepția persoanelor fizice) și formele asociative ale acestora: cooperativele agricole și societățile cooperative care deservesc interesele membrilor fermieri, precum și grupurile și organizațiile de producători recunoscute de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care deservesc interesele membrilor.

Finanţările eligibile

 

Prin intervenția DR-16, fermierii pot obține finanțare pentru o serie de investiții eligibile precum: înființarea și dezvoltarea exploatațiilor de legume și cartofi, dar și a unităților de procesare la nivelul fermei, inclusiv dotările aferente - doar ca o componentă secundară a proiectului (din punct de vedere financiar), precum și investiții în spații protejate și dotarea tehnică a fermelor cu utilaje agricole, remorci și semiremorci tehnologice (specializate pentru activitatea agricolă) specifice legumiculturii și cartofilor.

De asemenea, sunt eligibile costurile ce vizează înființarea și dezvoltarea unităților de condiționare sau de depozitare, achiziția de echipamente și sisteme de avertizare timpurie asupra fenomenelor meteorologice nefavorabile, precum și alte echipamente de diminuare a efectelor acestor fenomene, înființarea și modernizarea echipamentelor pentru irigații în fermă, inclusiv facilități de stocare a apei la nivel de fermă - doar ca o componentă secundară a proiectului.

În același timp, proiectul poate să includă și achiziționarea de sisteme de supraveghere, monitorizare și control a culturilor, a spațiilor și a fluxurilor tehnologice din exploatație, sisteme de iluminat perimetral și al zonelor unde se desfășoară procesele tehnologice ale exploatației, stație meteo, cabină de pază.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Fermieri / sursa foto: Wikimedia Commons

Agricultorii protestează cu cartofi prăjiți la Bruxelles

Agricultorii și crescătorii de animale din sindicatul...

Lingouri de cupru

Metalul care ține economia în priză riscă să devină rar

Economia globală se îndreaptă spre un deficit sever de...

Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
ISU a trimis generatoare în zonele afectate de ninsoare / Foto: ISU ALba
Protest în Iran / Captură video
Alexandru Nazare
ELCEN / FOTO: Pagina de Facebook a ELCEN
Modificarea PNRR

România bifează un jalon-cheie din PNRR

România a îndeplinit integral și la termen Ținta 267 din...

Asigurări / Foto: Freepik

O nouă companie intră pe piața asigurărilor din România

Piața de asigurări din România are un nou jucător. Wise...

Se schimbă semnificativ regulile jocului pentru investițiile străine / Foto: Oana Pavelescu

Ce se întâmplă cu facturile la gaze după 31 martie

Scenariu de rezervă pentru gaze: plafonarea ar putea fi...

Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Industrie / Sursa: Freepik.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres

Incendiu la Ministerul Finanţelor

Alertă, joi, la sediul Ministerului Finanţelor. 

Energie / Foto: Freepik
BNR: Indice ROBOR
Freepik.com
INS a publicat cifrele evoluției șomajului în România

Şomajul în rândul tinerilor a ajuns la un nivel îngrijorător

În luna noiembrie 2025, rata şomajului în formă ajustată...

Mină de suprafață / Foto: Pexels
Netflix / Foto: Freepik
Curieri livrează pachete / Foto: Freepik
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Contabil / Foto: Freepik
Bayer
Evacuarea muzeului Luvru / Capturi video
Taxa pe stâlp vizează inclusiv contrucțiile din agricultură / Foto: Freepik

pixel