Construirea unor blocuri pe spațiul verde din Kiseleff 45, suspendată

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Tribunalul Bucureşti a suspendat executarea autorizaţiei de construire emise de primarul general, Gabriela Firea, pentru realizarea unui ansamblu de blocuri parter plus patru etaje pe spaţiul verde din Kiseleff 45 zonă cunoscută ca "grădinile Versailles ale Bucureştiului", a anunţat vineri deputatul independent Nicuşor Dan, candidat la Primăria Capitalei.

Într-o declaraţie de presă susţinută în faţa spaţiului respectiv, pe care a fost demarată deja construirea unui corp de clădire, Nicuşor Dan a precizat că acesta este al 166-lea proces câştigat de Asociaţia Salvaţi Bucureştiul în chestiuni de urbanism, construcţii, protecţia mediului sau protecţia patrimoniului.

"Terenul este parte din zona construită protejată Averescu. Pe el se află două clădiri interbelice, construite în anii 1920-1930, şi o grădină, cunoscută ca 'Grădinile Versailles ale Bucureştiului', o copie în miniatură a Grădinilor Versailles. S-a emis o autorizaţie de construire, deşi terenul era încadrat în mod evident ca spaţiu verde în planul urbanistic zonal de zone protejate. S-a emis o autorizaţie de construire în 2017 de către primarul Firea, care prevedea construirea a trei corpuri de blocuri", a adăugat deputatul de Bucureşti.

El a afirmat că prin decizia Tribunalului Bucureşti, pronunţată în urma unui demers al Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul şi al Fundaţiei Eco Civica, a fost suspendată executarea autorizaţiei de construire. Sentinţa de pe 30 decembrie poate fi atacată cu recurs, dar este executorie, astfel încât beneficiarii autorizaţiei trebuie să oprească lucrările. Nicuşor Dan a menţionat că proprietarul terenului este Lucia Cherecheş.

"Încă din 2017, când s-a emis autorizaţia, erau pe rol deja două procese, unul pentru planul urbanistic de detaliu şi unul pentru acordul de mediu, pentru acelaşi proiect. Primăria cunoştea toate motivele de nelegalitate ale proiectului. Deci, a fost un gest absolut iresponsabil prin care s-a dat această autorizaţie, în urma căreia proprietarul a şi defrişat terenul", a menţionat Nicuşor Dan.

Preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, Oana Poenaru, a precizat că principalele motive de nelegalitate ale autorizaţiei au fost: faptul că aceasta se baza pe un Plan Urbanistic de Detaliu nelegal (adoptat în 2014), o decizie a Agenţiei pentru Protecţia Mediului nelegală, distrugerea unui spaţiu verde cu "o funcţie estetică importantă", lipsa unui aviz al Ministerului Culturii şi a unui aviz de la Primăria Sectorului 1.

"În afară de acest proces, în care am obţinut suspendarea, avem un altul în care cerem anularea autorizaţiei de construire şi revenirea la situaţia iniţială", a adăugat ea.

Vicepreşedintele Fundaţiei Eco-Civica, Dan Trifu, a arătat că acest proiect imobiliar contravine art. 78 din OUG 195/2005, care interzice schimbarea destinaţiei spaţiilor verzi, completată de legea 24/2007.

"Este un teren cu dublă protecţie, atât pe legislaţia de mediu, cât şi pe cea de monumente istorice. Ca atare, ne aflăm de fapt în faţa unei infracţiuni, pentru că înlăturarea vegetaţiei de pe terenurile amenajate ca spaţii verzi sau prevăzute ca atare intră sub incidenţa Codului Silvic, fiind vegetaţie în afara fondului forestier. Ca atare, avem faptă penală atât pe legislaţia de protecţia monumentelor, cât şi pe Codul Silvic, care spune că tăierea, ruperea de lăstari sau de arbori din zonele urbane prevăzute ca spaţii verzi este interzisă. Codul Silvic prevede pedepse de la şase luni până la patru ani de închisoare. (...) Este o obrăznicie din partea proprietarilor, pentru că noi am sesizat Poliţia Locală, care a venit, a amendat, iar proprietarul a spus: 'Dacă ştiam că amenda e atât de mică, îi tăiam demult'", a mai precizat Dan Trifu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Freepik.com
Dumitru Costin, BNS
Medicamente / Foto: Freepik
Banca Naționala a României
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 37 de grade, iar cele minime se vor situa între 17 şi 23 de grade.
Centru de date / Foto: Freepik
ANAF
Miraj, efect cauzat de temeratura ridicată / Foto: Jeffrey Beall

Canicula aduce restricții de trafic în Teleorman

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii...

Bursa de Valori București
Termocentrala de la Turceni
Wang Yi
Programul Casa Verde Fotovoltaice
Un călător se uită la avioanele de pe pista de aterizare / Foto: Freepik
Ilie Bolojan, în Parlamentul României / Foto: George Călin / Inquam Photos
Poluare / Foto: Freepik
Energie verde / Foto: Freepik
Ursula van der Leyen și Donald Trump / Foto: Casa Albă

România, în topul celor mai mari prețuri la energie

Prețurile la energie electrică continuă să varieze...

Intrarea în salina Praid / Foto: Alex Nicodim / Inquam Photos
OPEC
Caniculă
Camioanele care au fost depistate de Poliția de Frontieră
Trafic oprit pe Podul Prieteniei
Freepik.com
Freepik.com
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Pompieri
Grafică: Oana Pavelescu

pixel