Ce decizii majore ia Guvernul joi: salarii, agricultură, energie și metrou
Guvernul României are pe agenda...
Măsură va pune capăt acestei practici controversate vechi de secole, pe fondul unui sprijin tot mai mare pentru bunăstarea animalelor, informează Reuters.
Acest obicei a fost considerat cândva o modalitate de îmbunătățire a rezistenței fizice în timpul verii umede coreene. Dar această practică a devenit limitată în mare parte fiindcă tot mai mulți coreeni consideră acum câinii ca fiind animale de companie iar criticile privind modul în care sunt sacrificați câinii au crescut.
Activiștii spun că majoritatea câinilor sunt sacrificați într-un mod brutal pentru carne, deși crescătorii și comercianții susțin că s-au făcut progrese în ceea ce privește sacrificarea ”umană” a acestor animale.
Susținerea interdicției cărnii de câine a crescut sub conducerea președintelui Yoon Suk Yeol, un iubitor de animale care a adoptat șase câini și opt pisici, de asemenea un critic vocal al consumului de carne de câine.
Proiectul de lege a fost adoptat cu un număr de 208 voturi și două abțineri în parlamentul unicameral.
Legislația, care are ca scop "oprirea consumului de carne de câine", va intra în vigoare după o perioadă de grație de trei ani. Creșterea și sacrificarea câinilor pentru a produce carne pentru consumul uman va fi pedepsită cu până la trei ani de închisoare sau cu amenzi de 30 de milioane de woni (22.800 de dolari). Proiectul de lege nu stipulează nicio sancțiune pentru consumul de carne de câine în sine.
Într-un sondaj publicat luni de Animal Welfare Awareness, Research and Education, un think tank cu sediul la Seul, peste 94% dintre respondenți au declarat că nu au mâncat carne de câine în ultimul an și aproximativ 93% au declarat că nu vor face acest lucru în viitor.
Eforturile anterioare de a interzice vânzările de carne de câine au eșuat în fața protestelor din industrie, iar proiectul de lege urmărește să ofere compensații pentru ca întreprinderile să se poată retrage din acest comerț.
Son Won-hak, un oficial de la Asociația coreeană a cărnii de câine, o coaliție de crescători și vânzători din această industrie, a declarat că grupul intenționează să sesizeze Curtea Constituțională a țării pentru a pune la îndoială legitimitatea legii.
Ministerul Agriculturii a estimat că, până în aprilie 2022, aproximativ 1.100 de ferme creșteau 570.000 de câini pentru a fi serviți în aproximativ 1.600 de restaurante.
Asociația fermierilor a declarat că interdicția va afecta 3.500 de ferme care cresc 1,5 milioane de câini, precum și 3.000 de restaurante.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Guvernul României are pe agenda...
Ilie Bolojan anunță pași...
Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...
Facturile mai mari la energie...
România se află într-o situație...
Banca Națională a României...
The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...
Transelectrica și Georgian...
Ilie Bolojan a anunțat miercuri...
Bursa de Valori Bucureşti a...
Documentul a fost publicat,...
Statele UE au aprobat miercuri...
Sectorul turistic din România...
Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.
Administrația președintelui Donald Trump reduce...
MADR propune reguli mai clare...
Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...
Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...
Termenul pentru depunerea...
Proiectul Neptun Deep...
Curtea Constituţională discută,...
Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.
Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...