Coronavirus. Al doilea deces în SUA, înregistrat în New York

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Coronavirusul face victime și în Statele Unite ale Americii
Coronavirusul face victime și în Statele Unite ale Americii
Un septuagenar a murit sâmbătă, în regiunea oraşului Seattle (Statele Unite), după ce a contractat noul coronavirus, acesta fiind al doilea deces provocat de Covid-19 în Statele Unite, în timp ce primul caz a fost confirmat la New York, informează AFP.

Pacientul a murit la spitalul Evergreen Health din Kirkland, la marginea oraşului Seattle, unde fusese confirmat sâmbătă primul deces provocat de noul coronavirus în Statele Unite, cel al unui bărbat trecut de 50 de ani.

Septuagenarul este unul dintre cele patru cazuri noi anunţate duminică de agenţia sanitară din comitatul King, unde se găseşte oraşul Seattle, în extremitatea nord-vestică a ţării.

Ceilalţi trei pacienţi, un septuagenar, un octogenar şi un nonagenar, toţi cu probleme de sănătate anterioare, sunt în stare critică.

Aceste patru noi cazuri duc la zece numărul de pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 în comitatul King, a anunţat duminică agenţia, care va organiza luni o conferinţă de presă.

Mai multe dintre aceste cazuri nu au vreo legătură cunoscută cu o persoană care a călătorit în străinătate într-o zonă afectată de virus, ceea ce sugerează că noul coronavirus se răspândeşte în prezent în rândul populaţiei americane.

Coronavirus. Trump îndeamnă la calm după primul deces din SUA

Tot duminică, autorităţile din statul New York au declarat că un prim caz de contaminare cu coronavirus a fost diagnosticat oficial la New York, la o femeie de circa treizeci de ani care a efectuat recent o vizită în Iran.

Pacienta, care a acuzat dificultăţi de respiraţie, dar a cărei stare nu este considerată gravă, este în prezent izolată la domiciliu.

"Am spus încă de la început că nu era decât o chestiune de timp înainte de identificarea unui caz de coronavirus la New York", a declarat primarul metropolei, Bill de Blasio, într-un comunicat.

Alte cazuri confirmate au fost anunţate duminică în Rhode Island (1) şi Florida (2).

Centrul pentru Controlul Bolilor (CDC) nu a dat publicităţii date actualizate duminică, după ce anunţase sâmbătă că 22 de cazuri confirmate au fost identificate în Statele Unite.

La această cifră au fost adăugaţi 47 de pacienţi repatriaţi în Statele Unite.

Deşi numărul de cazuri rămâne încă scăzut în Statele Unite, se multiplică criticile la adresa aparentei lipse de pregătire logistică a autorităţilor americane, care au testat oficial până în prezent doar 472 de persoane, potrivit CDC.

De asemenea, câţiva experţi au deplâns lentoarea autorităţilor sanitare în distribuirea kiturilor de depistare a coronavirusului.

Potrivit vicepreşedintelui Mike Pence, mandatat de Donald Trump să conducă echipa de gestionare a crizei, peste 15.000 de kituri au fost introduse pe piaţă în acest weekend, iar guvernul lucrează cu un furnizor pentru a produce alte 50.000.

Sâmbătă, preşedintele Donald Trump a apărat felul în care a fost gestionată criza coronavirusului în Statele Unite, felicitându-se în special pentru faptul că a interzis foarte devreme (2 februarie) intrarea pe teritoriul american persoanelor care au călătorit în China în timpul celor doi săptămâni anterioare.

Sâmbătă, Mike Pence a anunţat aceleaşi dispoziţii în ceea ce priveşte Iranul şi i-a sfătuit pe cetăţenii americani să nu meargă în zonele cele mai afectate din Italia şi Coreea de Sud.

Casa Albă a cerut Congresului o finanţare de 2,5 miliarde de dolari pentru combaterea epidemiei, însă opoziţia democratică estimează că este nevoie de o sumă cu mult mai mare, de 8,5 miliarde de dolari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Bursa de pe Wall Street / FOTO: Freepik
Declaratia 100
Foto:Freepik.com
Strângere de mână / FOTO: Freepik
Foto: Pexels.com
Notificare telefon

Eset, avertizare pentru cei care au cont pe Spotify

Conturile Spotify reprezintă active digitale valoroase...

Încărcare mașină electrică / sursa foto: Freepik.com
Papa Francisc

Papa Francisc a murit

A încetat din viaţă Papa Francisc.

Foto: Freepik.com
Kristalina Georgieva / Foto: FMI / Flickr

Scădere uşoară a numărului de firme dizolvate

Numărul firmelor dizolvate, în scădere cu 8,73% în...

Foto: Freepik.com
Sondă / FOTO: Freepik

Producţia de ţiţei a României scade, importurile cresc

Producţia de ţiţei a României a scăzut cu 7, 6% în...

Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sol

Ucraina rămâne fără gaze. Rezervele sunt pe sfârşite

Ucraina ar putea avea nevoie să importe până la 6,3...

Razboiul comercial SUA-China / Foto: Freepik
Nissan / FOTO: Unsplash
Foto: Freepik.com
Boeing 737 Max / FOTO: Unsplash
Protest masiv în New York împotriva lui Donald Trump și Elon Musk
Vânzător stradal într-o localitate din California / Foto: Dave Parker / Flickr
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Gândim alte planuri / FOTO: Freepik

Bancherii, obligați să-și pună mintea la contribuție

În noile condiții generate de războiul tarifelor,...

Bursa de la Tokyo / Foto: Dick Thomas Johnson / Flickr

Cine mai are încredere în dolar?

Indicele dolarului scade sub pragul de 100, în timp ce aliați tradiționali...

Mină de cupru

10 mega-mine care țin planeta în priză: cine dă cupru lumii?

Cererea globală de cupru explodează: investiții de peste...


pixel