Coronavirus. Măsuri decise de alte țări pentru a preveni o criză economică

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Leul continuă să se deprecieze
Leul continuă să se deprecieze
Pandemia de Covid-19 ar putea conduce la pierderea a 25 milioane de locuri de muncă la nivel mondial, potrivit unei prime estimări a Organizației internaționale a muncii (OIM). În acest context, statele și-au multiplicat planurile de relansare pentru a evita dezastrul în economiile lor.

Potrivit OIM, între 5,3 milioane și 24,7 milioane de șomeri se vor alătura celor aproximativ 188 de milioiane de persoane concediate anul trecut în lume, în funcție de scenarii. Totul depinde de măsurile economice la nivel internațional care, dacă vor fi coordonate ca în timpul crizei financiare din 2008-2009, va permite diminuarea impactului crizei asupra șomajului. La rândul lor, decidenții politici au anunțat, rând pe rând, ajutoare publice de miliarde de dolari.

Grecia. Autoritățile de la Atena au anunţat interzicerea disponibilizărilor în companiile afectate de criza provocată de coronavirus. Guvernul grec oferă 800 euro pe lună angajaților care nu pot merge la lucru. Plata se face în luna aprilie, pentru aproape jumătate de milion de angajaţi care nu pot merge la muncă deoarece angajatorii lor au fost obligaţi să tragă provizoriu obloanele „din ordin de stat”.

Ungaria. Rambursarea creditelor pentru toate companiile şi debitorii privaţi a fost suspendată până la sfârșitul anului. În plus, companiile din turism, precum și restaurantele, firmele de divertisment vor fi scutite de la plata contribuţiilor sociale.

Danemarca. Statul se oferă să plătească 75% din salariile angajaților tuturor companiilor, dacă acestea se angajează să nu concedieze lucrători. Este vorba de un efort financiar valabil pentru perioada 9 martie - 9 iunie și care înseamnă 23.000 de coroane daneze (2.786 lire sterline) pe lună. Firmele vor plăti restul de 25%.

Statele Unite. Președintele Donald Trump a anunțat un plan de ajutor de aproximativ 850 miliarde de dolari, pachet care ar putea ajunge însă la 1000 de miliarde de dolari. În plus, administrația americană a promis să ofere fiecărei familii 1000 de dolari pe lună.

Citește și Criza covid-19. Cehia alocă 40 miliarde de dolari, ajutor pentru companii

Franța. Măsurile de susținere a economiei anunțate de președintele Emmanuel Macron se ridică la 32 miliarde de euro numai pentru luna martie, parte a celor 45 de miliarde de euro mobilizate imediat pentru a preveni o criză profundă.

Italia. Cel mai afectat stat european de epidemia de coronavirus din UE a anunțat un program de susținere de 25 de miliarde de euro.

Spania. Guvernul de la Madrid, care a cerut ajutorul Chinei pentru stoparea epidemiei de covid-19, va garanta până la 100 de miliarde de euro împrumuturi pentru întreprinderi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Documente. Freepik.com
Oameni de afaceri / Foto: Freepik

Economia încetinește brusc, IMM-urile cer plan de salvare

Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR)...

Casă de schimb valutar

Curs BNR. Cât costă euro și dolarul. Aurul pierde teren

Leul a încheiat săptămâna aproape neschimbat în raport...

TUI
Contabili / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Mașini depozitate parcarea unui port / Foto: Freepik
Neptun Deep / Foto: Captură video RomGaz / OMV Petrom
kathryn ruemmler (C), nevoită să demisioneze de la conducerea departamentului juridic al Goldman Sachs
Autobuz electric

Adrian Negrescu: Piața gazelor, teren fertil pentru speculă

Piața gazelor din România intră într-o zonă de risc...

Birou. Foto: Freepik.com
Uniunea Europeana

UE accelerează reformele pentru a face față Chinei și SUA

O Uniune Europeană mai rapida şi mai eficienta: liderii...

Freepik.com
Foto: Pexels.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Foto: Mihai Ciobanu

Turismul din România e în recesiune tehnică

Turismul în România se află în recesiune tehnică pentru...

Oferta PPC Energie
Freepik.com

Guvernul introduce reguli noi pentru piața de capital

Guvernul a adoptat un proiect de lege care actualizează...

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Foto: Freepik.com
Bani
Aeroport / sursa foto: Freepik.com

Atenționare de călătorie în Franţa

Cod roșu de ploi, inundații și vânt puternic (Furtuna NILS).

SMR
Draoș Pavăl

pixel