Forţa de muncă din România este tot mai scumpă. Domeniile cu cele mai mari creşteri

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Costul orar al forţei de muncă s-a majorat cu 13,91% în trimestrul III 2018 faţă de perioada corespunzătoare din anul precedent, şi a înregistrat o rată de creştere de 1,53% faţă de trimestrul precedent, în formă ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare, relevă datele publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS). 

Comparativ cu acelaşi trimestru al anului precedent, costul orar al forţei de muncă a crescut în toate activităţile economice.

Cele mai mari creşteri ale costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au regăsit în activităţile de sănătate şi asistenţă socială (32,64%), respectiv învăţământ (26,56%), ca efect al aplicării prevederilor legale pentru personalul plătit din fonduri publice. Aceste activităţi au fost urmate de cele de informaţii şi comunicaţii (15,70%), respectiv construcţii (14,62%).

Cele mai mici creşteri ale costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au înregistrat în intermedieri financiare şi asigurări (7,65%), activităţi de spectacole, culturale şi recreative (6,32%), respectiv în industria extractivă (3,04%).

Faţă de trimestrul II 2018, cea mai semnificativă creştere a costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-a înregistrat în învăţământ (29,29%), ca urmare a vacanţei şcolare şi diminuării timpului efectiv lucrat.

La o distanţă considerabilă, creşteri ale costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au înregistrat în: administraţia publică (3,18%), activităţile de spectacole, culturale şi recreative (2,57%), industria prelucrătoare (1,14%), distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (1,03%), sănătate şi asistenţă socială (0,04%).

Cele mai importante scăderi ale costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au regăsit în: intermedieri financiare şi asigurări (-10,90%), tranzacţii imobiliare (-6,23%), construcţii (-3,49%), comerţ (-3,28%).

Faţă de trimestrul anterior, creşterea componentei cheltuielilor directe (salariale) cu forţa de muncă a fost de 1,52%, iar cea a componentei cheltuielilor indirecte (non-salariale) de 1,77%. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Declarația unică - Foto ilustrativ
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Vaci. Foto: Pexels.com
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Freepik.com

Zboruri suspendate la Berlin, din cauza poleiului

Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...

Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...


pixel