COVID-19. De ce un spray nazal ar putea pune punct pandemiei

Autor: Oana Pavelescu
Data actualizării:
Data publicării:
COVID: Vaccinul de rapel prin pulverizare nazală funcționează la șoareci
COVID: Vaccinul de rapel prin pulverizare nazală funcționează la șoareci
Ar putea ajuta la învingerea pandemiei administrarea unui vaccin anti-Covid-19 direct în nas - zona corpului prin care este cel mai probabil să fie transmisă?

Organizația Mondială a Sănătății spune că sunt în curs de desfășurare teste clinice pentru a evalua opt vaccinuri care se administrează prin spray nazal și care vizează Covid-19.

Etapa cea mai avansată de testare se descfășoară la Universitatea Xiamen din China, Universitatea din Hong Kong și Beijing Wantai Biological Pharmacy care au finalizat testele de fază 2.

"Atunci când virusul infectează pe cineva, acesta intră de obicei prin nas", a declarat cercetătoarea Nathalie Mielcarek, care colaborează cu Institutul Pasteur din Lille pentru a dezvolta un vaccin cu spray nazal împotriva tusei convulsive.

Ideea este de a închide ușa

Un articol publicat în Scientific American în luna martie a îndemnat la dezvoltarea de vaccinuri prin pulverizare nazală, deoarece acestea au un efect imediat asupra virusului din mucusul nazal al unei persoane infectate.

Acolo ele declanșează producția unui anticorp cunoscut sub numele de imunoglobulină A, care poate bloca infecția.

"Acest răspuns copleșitor, numit imunitate sterilizantă, reduce șansele ca oamenii să transmită virusul", se arată în articol.

Vești extraordinare de la Pfizer după administrarea celei de a treia doze în Israel

Vaccinurile disponibile în prezent oferă o protecție puternică împotriva formelor severe de Covid-19, dar sunt mai puțin fiabile în ceea ce privește prevenirea răspândirii virusului.

Stimularea imunității direct în nas "reduce riscul de a infecta alte persoane", a declarat Mielcarek.

"De acolo, aveți mai puține cazuri de infectare a plămânilor de către virus și, prin urmare, mai puține cazuri severe, deoarece încărcătura virală este mai mică", a adăugat ea.

Marele avantaj

Un articol publicat în martie de Gavi the Vaccine Alliance a remarcat și alte avantaje, inclusiv faptul că spray-urile nu au nevoie de refrigerare și nu trebuie să fie administrate de profesioniștii din domeniul sănătății.

"Oamenii ar putea să și le autoadministreze la domiciliu", se arată în articol, adăugând că "este posibil ca acestea să fie mai populare pentru milioanele de oameni cărora nu le plac acele".

Iar într-un studiu francez pe șoareci prezentat săptămâna trecută, 100% dintre subiecții vaccinați cu spray-ul au supraviețuit infecției cu Covid-19, în timp ce toți șoarecii nevaccinați au murit.

"Animalele vaccinate au prezentat niveluri scăzute ale virusului, astfel încât nu mai sunt contagioase - acesta este unul dintre avantajele spray-ului nazal", a declarat pentru AFP Philippe Mauguin, directorul general al institutului francez care speră să breveteze vaccinul.

Isabelle Dimier-Poisson, care a condus cercetarea, are mari speranțe.

"Ne-ar putea permite să ne întoarcem la viața de dinainte de pandemie, fără distanțare socială și fără măști", a mai explicat Dimier-Poisson.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

e-Factura / Foto: Freepik
Cadastru / Foto: Freepik
Metrorex va elibera carduri contactless
Iliea Bolojan
Magistrati / Foto: Freepik
Alexandru Nazare
IMM România cere sprijin din partea Guvernului / Foto: Freepik
Bitcoin / Foto: Freepik
Livrator / Foto: Freepik
Curs valutar. Foto: Mihai Ciobanu
Freepik.com
Loto
foto: pexels.com
Unii bugetari riscă să piardă bani

Bugetarii, în alertă: restructurările bat la ușă

Ministerul Muncii a pus în deszbatere publică o...

Foto: Reuters
Factura. Freepik.com
Executare silită / Foto: Freepik
Grup de polițiști
Bani / Foto: DCBusiness
Ferma. Foto: Pexels.com
Foto: AI Freepik.com
Modificarea PNRR
Fiecare poate verifica personal câți bani are acumulați
freepik.com
Inspecție fiscală / Foto: Freepik
Un motostivuitor transportă o mașină veche / Foto: Arhivă

Programul Rabla 2025: când se relansează și ce buget are

MInistrul Mediului a anunțat când se reia programul...


pixel