Guvernul dă lege nouă pentru urși: amenzi de 30.000 lei pentru turiștii care îi hrănesc

Autor: Oana Pavelescu
Data actualizării:
Data publicării:
Urs pe șoseaua Transalpina
Urs pe șoseaua Transalpina
Guvernul României a adoptat, joi, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, o nouă Ordonanță de Urgență care modifică și completează OUG nr. 81/2021, actul normativ ce reglementează intervențiile în cazurile de prezență a urșilor bruni în intravilanul localităților. Măsurile vin pe fondul creșterii alarmante a incidentelor în care animalele ajung în curțile oamenilor, pe șosele sau chiar în zonele turistice frecventate, punând în pericol viața populației.

Intervenție imediată și mai puțină birocrație

Noua ordonanță simplifică semnificativ procedura de intervenție în cazurile de urgență, eliminând obligativitatea acționării graduale și permițând echipelor din teren să decidă imediat metoda potrivită — alungare, tranchilizare, relocare sau, în cazurile în care siguranța oamenilor este amenințată direct, împușcare ori eutanasiere.

Actul normativ introduce și definiția oficială a „ursului habituat”, acel exemplar care, în urma contactelor repetate cu oamenii, și-a pierdut frica naturală și a devenit un risc real pentru comunități. Această categorie de animale va putea fi extrasă mai rapid, fără etape birocratice suplimentare. În același timp, femelele cu pui vor beneficia de o măsură specială de protecție: dacă femela este extrasă, puii vor fi relocați imediat în centre specializate pentru reabilitare, pentru a evita abandonul și pentru a fi reintegrați ulterior în mediul natural.

Primăriile vor putea încheia, potrivit noii ordonanțe, un singur contract de permanență și intervenție cu un medic veterinar de liberă practică, ceea ce va permite reacții mai rapide și coordonate pe teren. Astfel, autoritățile locale nu vor mai fi nevoite să parcurgă proceduri multiple de avizare sau să aștepte aprobări suplimentare pentru a putea acționa.

Amenzi pentru hrănirea urșilor

Una dintre cele mai importante prevederi vizează sancționarea fermă a hrănirii urșilor în libertate. Practica, frecvent întâlnită în zonele turistice montane – pe Transfăgărășan, în Bucegi sau în alte arii naturale – a dus, în ultimii ani, la alterarea comportamentului animalelor și la numeroase incidente grave.

Citește și: Mii de urșii din România trăiesc în condiții inadevcate. Rezultate preliminare ale unui studiu științific

De acum înainte, persoanele care hrănesc urșii vor risca amenzi între 10.000 și 30.000 de lei, indiferent dacă o fac din neglijență, curiozitate sau dorința de a filma și posta imagini pe rețelele sociale. Ministerul Mediului avertizează că astfel de gesturi aparent inofensive modifică profund comportamentul animalelor sălbatice, le scad frica de om și le determină să caute hrană în localități, generând situații periculoase pentru comunități și turiști.

„Este un mesaj clar: urșii nu sunt animale de spectacol, iar protejarea lor începe cu păstrarea distanței. Hrănirea lor înseamnă punerea în pericol a vieților omenești și a speciei însăși”, a declarat Diana Buzoianu, ministra Mediului, Apelor și Pădurilor.

Echilibru între protecția speciei și siguranța oamenilor

Prin această reglementare, Guvernul încearcă să ofere autorităților locale instrumente legale clare pentru a acționa prompt în situațiile de criză. Ministra mediului a subliniat că noua ordonanță răspunde unei nevoi reale din teren, în contextul în care tot mai mulți urși ajung în sate, orașe sau pe drumuri naționale, provocând pagube și panică.

„Ne confruntăm cu tot mai multe cazuri în care urșii ajung în curțile oamenilor sau pe străzile localităților. Este o situație care pune presiune pe comunități, dar și pe echipele de intervenție. Cu această reglementare, găsim un echilibru între protejarea urșilor și asigurarea siguranței cetățenilor”, a explicat Diana Buzoianu.

Ministerul Mediului precizează că intervențiile asupra urșilor bruni vor continua să respecte statutul acestora de specie strict protejată, însă aplicarea noilor măsuri are scopul de a preveni accidentele și de a readuce echilibrul în relația dintre om și natură.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Transelectrica / FOTO: Facebook
Familie / Foto: Freepik
Casă de pensii
Președintele Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump găzduiesc o cină cu lideri din mediul de afaceri și tehnologie la Casa Albă, joi, 4 septembrie 2025.

De ce a exportat SUA peste 32 de mii de locuri de muncă

Socoteala de acasă a președintelui Donalt Trump nu se...

Casă de schimb valutar
Bursa de Valori București
Bani într-un portofel
Bani / Foto: Freepik
Terminal GNL

Ce riscă firmele de stat care nu își aprobă bugetele la timp

Guvernul introduce un instrument de presiune directă...

ROBOR

Ce se întâmplă cu ratele românilor la final de an

Dobânzile din piața monetară interbancară au rămas la...

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro
Liberty Galați, fostul Sidex
Loto
ANAF / Foto: DCBUsiness
Lingouri de aur, argint și cupru
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Ministerul Finanțelor

Execuția bugetară pe 11 luni: deficit de 6,4% din PIB

Execuția bugetului general consolidat s-a încheiat, după...

Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Volodimir Zelenski în timpul discuțiilor cu Donald Trump la Mar-a-Lago
Schimb valutar. Freepik.com
Autostradă în șantier
Fabrică / Foto: Freepik
Testul rachetei de croazieră strategică cu rază lungă
Bani / FOTO: Freepik
Bani

pixel