COVID-19. Nou tratament pentru forme grave, precalificat de OMS

Autor: Oana Pavelescu
Data publicării:
Un medicament clinic deja existent ar putea fi cheia în tratamentul Covid-19
Un medicament clinic deja existent ar putea fi cheia în tratamentul Covid-19
Organizația Mondială a Sănătății est epe cale să aprobe un nou medicament pentru tratarea pacienților cu formă gravă de COVID-19.

OMS a anunțat vineri că a precalificat tratamentul pentru artrită tocilizumab pentru a fi utilizat la pacienții spitalizați cu COVID-19 sever, în încercarea de a crește accesul la acest medicament scump.

Anticorpul monoclonal, utilizat în medicamentele antiinflamatorii produse de gigantul farmaceutic elvețian Roche, s-a dovedit a reduce riscul de deces și, de asemenea, timpul de spitalizare la anumiți pacienți care suferă de COVID sever.

OMS a recomandat deja, la fel ca Statele Unite și Uniunea Europeană, utilizarea acestui medicament pentru tratarea formelor de COVID sever, doar în mediul spitalicesc.

Dar rămâne în continuare în cantități limitate și este foarte scump - o singură doză se pare că ajunge până la 600 de dolari în țările cu venituri mici, spun reprezentații OMS, adăugând totuși că precalificarea sa ar trebui să contribuie la creșterea accesibilității.

Agenția de sănătate a ONU a declarat că a adăugat trei compoziții diferite ale anticorpului monoclonal la lista sa de tratamente precalificate pentru boala pandemică, într-o mișcare menită să stimuleze producția de versiuni generice mai ieftine.

"Precalificarea acestor produse va facilita, de asemenea, autorizarea lor ca tratamente COVID de către țările cu venituri mici și medii", a mai spus OMS.

OMS a declarat pentru AFP că procesul său de precalificare vizează în primul rând asigurarea calității, siguranței și eficacității produselor medicale achiziționate pentru țările în curs de dezvoltare.

O precalificare oferă țărilor asigurări că achiziționează produse medicale de calitate.

COVID-19. Cea mai puternică terapie, descoperită recent

Înainte de tocilizumab, OMS a precalificat trei compoziții diferite pentru steroidul dexametazonă pentru tratarea COVID, precum și antiviralul remdesivir de la Gilead, deși această precalificare a fost între timp suspendată.

Tocilizumab a fost autorizat anterior în principal pentru tratamentul artritei în aproximativ 120 de țări.

Dar, în timpul pandemiei, s-a demonstrat, de asemenea, că suprimă o periculoasă "furtună de citokine" - reacția exagerată a sistemului imunitar la coronavirus.

OMS a precizat că brevetul pentru tocilizumab a expirat pentru majoritatea utilizărilor.

Acest lucru, spune organizația, "înseamnă că nu ar trebui să existe bariere de proprietate intelectuală", deși a avertizat că există "o disponibilitate scăzută la nivel mondial pentru biosimilare de calitate garantată a produsului".

OMS a declarat că discută în prezent cu Roche despre cum să reducă prețurile și să îmbunătățească accesul în țările cu venituri mici și medii.

Dar a subliniat pentru AFP că, deși precalificarea de vineri a fost în special pentru produsele Roche, "multe companii generice produc deja tocilizumab, dintre care unele au solicitat, de asemenea, precalificarea".

"Dacă se constată că acestea sunt conforme cu standardul OMS... ele pot intra pe piețele internaționale".

"Într-un fel, precalificarea promovează indirect și producția locală de calitate și, în cele din urmă, o ofertă mai mare și prețuri mai competitive".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Muncitori pe șantier / Foto: Unsplash
Oameni pe stradă / Foto: Freepik
Foto: Freepik.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres

Datoria guvernamentală a depăşit 56% din PIB

Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală)...

Freepik.com
Birou. Foto: Freepik.com
Italia / sursa: Freepik.com / @frimufilms
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Refacerea planșeului Unirii. Rute ocolitoare

Lucrările de refacere din temelii a Planşeului Unirii...

Apple / sursa foto: Flickr.com
Freepik.com
Freepik.com

O cantitate enormă de zahăr urmează să fie aruncată pe piaţă

Recoltă record de trestie de zahăr în India: fermierii...

Euro-dolar / FOTO: Freepik
Navă cargo / Foto: Freepik

Exporturile Chinei către Statele Unite s-au prăbuşit

Exporturile Chinei au crescut luna trecută mai puţin...

Evaluare / FOTO: Freepik
Banca Națională a României
Freepik.com
Donald Trump vorbește la telefon
Renault / FOTO: Unsplash

Renault va fabrica drone în Ucraina

Renault urmează să se instaleze în Ucraina pentru a...

Mină de suprafață / Foto: Freepik
nicusor dan - FOTO: Agerpres
migratie - FOTO: Freepik@ruslan23-02
Șofer de TIR / Foto: Freepik
Administrator de bloc / Foto: Arhivă
China, UE / sursa foto: Freepik.com
Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Freepik.com

Amazon a declanşat un nou val de concedieri

Amazon face curățenie în divizia de cărți: concedieri la...

sulyok tamas - FOTO: Agerpres

Președintele Ungariei, vizită de solidaritate la Praid

Președintele Ungariei, vizită de solidaritate la Praid.

Factura. Freepik.com

pixel