Covid-19: STIMULENT FINANCIAR pentru aceste persoane. Condiții

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Bani
Bani
Toate categoriile de personal sanitar, în cazul cărora exista riscul să se infecteze cu COVID-19, inclusiv asistenţii medicali comunitari şi personalul din reţeaua de medicină legală, vor primi stimulentul financiar de 2.500 de lei, conform Ordonanţei aprobate in Guvernul Romaniei.

Este vorba de: personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar, inclusiv personalul de specialitate din structurile paraclinice medico-sanitare şi personalul paramedical care transportă, evaluează, pune diagnostic şi tratează persoanele bolnave de COVID-19; personalul care oferă servicii de asistenta medicală comunitară, respectiv servicii de îngrijire medicală, activităţi de izolare şi monitorizare a persoanelor aflate in carantină; personalul din reţeaua de medicina legală implicat în manipularea şi efectuarea necropsiilor persoanelor decedate care au fost diagnosticate cu COVID-19, informează Ministerul Fondurilor Europene (MFE) într-un comunicat remis, sâmbătă, Agerpres.

Goana după vaccin. Spionii au intrat și ei în joc

Plata stimulentului de risc de 2.500 lei brut/lună va fi finanţată din Programul Operaţional Capital Uman.

De asemenea, în aceeaşi şedinţă de Guvern, Ministerul Fondurilor Europene a obţinut susţinerea finalizării a nouă proiecte de apă şi apă uzată, canalizare şi deşeuri prin alocarea de sume suplimentare de la bugetul de stat, in valoare de 354,8 milioane de lei. Sunt proiecte fazate a căror implementare început cu fonduri alocate în perioada de programare 2007-2013, a continuat din fondurile europene alocate în actuala perioadă de programare şi a căror finalizare riscă să fie pusă sub semnul întrebării.

Este vorba despre: reabilitarea şi modernizarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare din judeţul Mehedinţi: 28,36 milioane lei; sistemul integrat de management al deşeurilor din judeţul Caraş-Severin: 839.000 lei; reabilitarea sitului istoric poluat Iaz Batal din Târgu Mureş: 2 milioane lei; reabilitarea sistemului de alimentare cu apă a sistemului de canalizare şi a staţiilor de epurare în aglomerările Vaslui, Bârlad, Huşi şi Negreşti din judeţul Vaslui: 63,04 milioane lei; sistemul de management integrat al deşeurilor din judeţul Maramureş: 136,31 milioane lei; modernizarea infrastructurii de apă şi apa uzată din judeţul Caraş-Severin: 49,88 milioane lei; reabilitarea şi extinderea sistemelor de apă şi apă uzată din judeţul Tulcea: 45,71 milioane lei; reabilitarea şi extinderea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare din judeţul Teleorman: 19,4 milioane lei; sistemul de management integrat al deşeurilor solide din judeţul Vâlcea: 9,15 milioane lei.

Totodată, la iniţiativa Ministerului Fondurilor Europene, a fost mandatat "Comitetul de investiţii" pentru a coordona activitatea Fondului de Participare JEREMIE in negocierea unui nou Acord de finanţare. Iniţiativa JEREMIE ("Resurse europene comune pentru microîntreprinderi şi întreprinderi mici şi mijlocii") oferă Statelor Membre posibilitatea de a aloca fonduri europene pentru dezvoltarea de instrumente financiare pentru sprijinirea IMM-urilor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Citrice. Foto: Freepik.com
Incendiul de la barul La Constellation din stațiunea elvețiană Crans-Montana
Incendiu la barul Constellation din Crans-Montana, Elveția / Foto: Poliția Cantonului Valaisanne

Român dispărut după incendiul devastator din Crans-Montana

Ambasada României la Berna este în contact cu familia...

O femeie vorbește într-un apel video / Foto: Freepik
Mină de cărbune / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Taxe și impozite
Victor Negrescu / Foto: Parlamentul European
Copii la școală
Mina de cupru Mantoverde din Chile
Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Centru de date / Foto: Freepik
Warren Buffett / FOTO: Facebook
Parlamentari
Bani
Incendiu la barul Constellation din Crans-Montana, Elveția / Foto: Poliția Cantonului Valaisanne
Hoții au forat prin armături și betoane ca să ajungă la casetele de valori / Foto: Poliția germană
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Steagurile Bulgariei și Uniunii Europene

Bulgaria intră în zona euro, România rămâne pe margine

Bulgaria a devenit oficial, de la 1 ianuarie 2026, al...

Un bărbat la benzinărie / Foto: Freepik
Calendar / Foto: Freepik
Bani. Freepik.com
București / Foto: DCBusiness

Bilanț 2025: 10 evenimente care au marcat România

2025 a fost anul în care multe dintre dezechilibrele...

Ilie Bolojan
Ro e-TVA

Ce se întâmplă cu Ro e-TVA în 2026

Guvernul suspendă aplicarea mecanismului RO e-TVA până la finalul anului...


pixel