COVID-19. ”Un nou focar” în Israel. Se cere restabilirea "cabinetului coronavirus"

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Tot varianta Delta este de vină
Tot varianta Delta este de vină
Israelul a reimpus unele restricţii legate de coronavirus după o creştere a infecţiilor provocate de varianta Delta, cu obligativitatea purtării măştii la punctele de trecere a frontierei, în facilităţi medicale şi principalul aeroport internaţional, relatează miercuri DPA.

Ministerul Sănătăţii a anunţat miercuri că regulile vor intra imediat în vigoare. În plus, amenzi echivalente cu aproximativ 1.500 de dolari vor fi acum impuse părinţilor ai căror copii încalcă reglementările de carantină.

Persoanele care au fost vaccinate sau s-au însănătoşit după boală au fost anunţate că trebuie să intre în carantină dacă ştiu că au avut contact cu o persoană infectată cu o "variantă periculoasă" a coronavirusului, inclusiv în avion.

Până acum, cei care au fost vaccinaţi sau s-au recuperat după coronavirus erau scutiţi de cerinţa carantinei. Prim-ministrul israelian Naftali Bennett a vorbit marţi noapte despre un "nou focar" de coronavirus în ţară şi a ordonat restabilirea "cabinetului coronavirus".

Citește și Israelul își fortifică apărarea. Ultimele pe listă, arme LASER anti-dronă

El a făcut apel la israelieni să nu călătorească în străinătate fără motiv.

Pentru a doua zi consecutiv, peste 100 de noi cazuri au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, a declarat miercuri Ministerul Sănătăţii. Cele mai multe dintre ele sunt legate de varianta Delta a virusului, potrivit oficialilor.

Printre cei nou infectaţi în Israel sunt mulţi tineri. În Israel, o ţară cu 9 milioane de locuitori, peste 5,5 milioane de persoane au primit o doză de vaccin şi aproximativ 5,2 milioane ambele doze.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF SAF-T
Pilonul III de pensii / Foto: freepik.com

ASF consolidează cadrul de autorizare în Pilonul III

Autoritatea de Supraveghere Financiară a adoptat și...

Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Reguli mai dure pentru executorii judecătorești
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan / Foto: George Călin / Inquam Photos
Asigurarea locuințelor / Foto: Freepik
Pușculiță / Foto: Freepik

ASF dă liber la transfer fără penalități în pensiile private

ASF schimbă regulile pentru prospectele fondurilor de...

Casa de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Transelectrica
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Contor de gaze și energie electrică
Noi taxe și impozite / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Viscol

ANM: Cod galben de ninsoare și viscol în București

Vremea se va răci considerabil în București în...

New York
Andrew Ross Sorkin
Lei / sursa foto: Freepik.com @Vlad Ispas
Cișmea / Foto: Freepik

AFM preia peste 500 de proiecte de infrastructură din PNRR

Guvernul se pregătește să investească aproape un miliard...

Foto: pexels.com
Foto: Freepik.com

Honda și Toyota, îngrijorate de inițiativa „Made in Europe”

Producătorii auto japonezi și britanici își exprimă...

Cash / FOTO: Freepik

Cum influențează IRCC și ROBOR rata la creditul ipotecar

Alegerea între IRCC și ROBOR nu este doar o chestiune...

ANAF
Marile studiouri americane cer suspendarea tehnologiei video lansate de proprietarul TikTok - FOTO: Freepik@DC Studio
calatori SUA - FOTO: Freepik@italoparnaiba5

Reguli mai stricte pentru turiștii care călătoresc în SUA

Autoritățile americane anunță că noile reguli mai...

Euro. Foto: Freepik.com
Nicusor Dan

Nicușor Dan, anunț de ultimă oră

Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară - FOTO: Freepik@Drazen Zigic

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară

Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...


pixel