Criza energiei în România. Radu Popa: Am aflat ceva ce m-a șocat. Nu mai avem

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Ce a aflat deputatul Radu Popa
Ce a aflat deputatul Radu Popa
EXCLUSIV
Vom arunca 8 miliarde de euro pe fereastră, pentru că nu am făcut nimic cu banii aceștia. 

În cadrul interviurilor DCNews, deputatul Radu Popa a fost întrebat de jurnalistul Bogdan Chirieac dacă a semnalat pericolul cu scosul ștecherului din priză. 

Nu are nimeni nici un proiect 

”Da, am tras nenumărate semnale de alarmă și nu acum, în  31 august 2022. Din noiembrie 2021, în fiecare lună, dacă nu și de două-trei ori pe lună am declarații în parlament, am intervenții în parlament, am sesizări și interpelări pe adresa Ministerului Energiei, am luări de poziții publice în presa națională, la mine pe Facebook, pagina mea de Facebook stă mărturie: cred că am 30, 40, 50 de luări de poziții publice în care atrag atenția să schema este nefuncțională și că vom ajunge într-o gaură neagră. Aici suntem. Suntem în 31 august 2022, iar din decembrie 2021 și până acum, cum să spun, vom arunca pe geam 8 miliarde. Pentru că nu am făcut nimic cu banii aceștia. Am îmbogățit niște traderi. Venim pe la televizor ca niște băieți deștepți să părem simpatici, mai vorbim cum vine curentul cu o găletușă crezând că suntem iarăși glumeți și ne pricepem să vorbim. Nu am făcut nimic. Nu are nimeni nici un proiect”, a declarat deputatul Radu Popa. 

Niște hârtii

Potrivit spuselor sale, după o întâlnire avută cu producătorii, cu furnizorii, cu distribuitorii, cu Iulian Iancu, reprezentant ANRE și cu asociațiile profesionale, a constat că ”nimeni nu vine să vorbească cu ei, că au nenumărate hârtii trimise premierului, ministrului Energiei”. 

Nu mai avem energie

Întrebat de dacă nu a existat chiar nici o întrevedere cu premierul Nicolae Ciucă, deputatul Popa a răspuns că, din câte a înțeles au fost niște discuții. Dar, a continuat policianul, problemele abordate au fost înainte mai departe Ministerului Energiei și consilierului pe problemele aferente, domnul Agafiței. ”Furnizorii și distribuitorii spun că rezultatul acestor consultări nu a fost cel scontat. Mai mult decât atât, am aflat o chestie care m-a oripilat, m-a șocat: noi nu mai avem energie. Noi discutăm despre cum o impozităm, despre cum o supraimpozităm, cum o luăm toată... Producătorii de energie din România, la ora la care vorbim, pentru anul 2022, adică pentru iarna aceasta, nu mai au energie. Hidroelectrica nu mai are energie, pentru că a vândut-o, Nuclearelectrica a vândut-o, Romgazul a vândut. O parte este înmagazinată. Deci, nu avem ... De aici trebuie să pornim cu analiza, cu strategia și cu o Ordonanță de urgență. De la realitate. Nu putem să venim și să spunem că facem un fond de solidaritate pe care îl constituim din supraimpozitarea profitului producătorlui”, a spus politicianul. 

Youtube video image

Citește și Radu Popa: Din 8 miliarde € statul a plătit 4 către furnizorii și distribuitorii de electricitate

Radu Popa a afirmat că: ”Din informațiile mele, datoriile Ministerului Finanțelor, Ministerului Muncii și Ministerului Energiei către cei furnizorii și distribuitorii de energie electrică sunt undeva la 8 miliarde de euro. Suma este costul pentru perioada noiembrie 2021  și până acum, la 1 septembrie 2022. Din aceste 8 miliarde cred că s-au plătit aproximativ 4 miliarde de euro. Cred că sunt plătiți deoarece altfel nu cred că aceste companii ar rezista”, a spus deputatul și a adăugat că: ”8 miliarde de euro într-un an. I-am aruncat pe geam. Banii aceștia sunt pentru 8 mii de megawați. România consumă într-o zi 8 mii de megawatti! Cu 8 miliarde de euro făceam 8 mii de megawați putere instalată. Acum dacă aducem cinci specialiști să se ocupe de proiectul ăsta, fac pariu că ar reuși în patru ani să ducă la bun sfârșit un astfel de proiect”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.

pixel