Criza gazelor. Cancelarul Austriei lansează acuzații la adresa Comisiei Europene

Autor: Delia Gheață
Data publicării:
Cancelarul austriac Karl Nehammer
Cancelarul austriac Karl Nehammer
Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă comune cu premierul Ungariei, Viktor Orban.

Cancelarul austriac Karl Nehammer a acuzat joi Comisia Europeană că îndreaptă statele UE spre eşec prin instrucţiuni contradictorii pe care le dă asupra achiziţiilor de gaz natural şi în acelaşi timp nici nu-şi implementează propriile promisiuni, consemnează agenţiile Reuters şi EFE.

Executivul comunitar cere statelor membre să nu concureze unul împotriva altuia pe piaţa mondială a gazului, aceasta în timp ce îi spune Austriei să cumpere gaz pentru a-şi umple depozitele, a remarcat Nehammer la o conferinţă de presă comună la Viena cu premierul ungar Viktor Orban.

Pe de altă parte, o platformă promisă de Comisia Europeană pentru coordonarea achiziţiilor de gaz încă nu s-a concretizat, în condiţiile în care ''această platformă comună de achiziţii este mai importantă ca oricând" pentru a obţine preţuri cât mai mici în cadrul eforturilor UE de reducere a dependenţei energetice faţă de Rusia, a subliniat cancelarul austriac.

''Vedem multe anunţuri din partea Comisiei Europene, dar foarte puţine măsuri concrete', a concluzionat el. Totuşi, spre deosebire de Viktor Orban, cancelarul austriac a pledat în favoarea sancţiunilor economice europene împotriva Moscovei, pe care le consideră ''unica modalitate paşnică'' de a răspunde agresiunii ruse contra Ucrainei.

În acest timp, Orban a reafirmat îndoielile sale asupra strategiei UE de sancţionare a Rusiei, întrucât în opinia sa rezultatul acestei strategii este că UE se îndreaptă către o ''economie de război''. Dacă războiul din Ucraina nu se încheie, UE va intra în recesiune, cu un nivel ridicat al şomajului, anticipează premierul ungar. ''Ne aflăm acum în faţa unui zid: embargoul asupra gazului (rusesc). Avertizez să nu lovim acest zid'', a adăugat el.

Austria şi Ungaria se numără printre statele UE cele mai dependente de gazul rusesc, astfel că ambele resping un eventual embargo european asupra acestuia.

După propunerea Comisiei Europene de reducere a consumului de gaz cu 15% în toate statele membre pentru a ajuta în special Germania, propunere primită cu critici de unele dintre acestea, statele UE au ajuns marţi la un acord ce confirmă această ţintă, a cărui aplicare este deocamdată voluntară, putând însă deveni obligatorie în cazul sistării livrărilor de gaz rusesc, dar forma finală a acordului prevede totuşi excepţii pentru unele state membre. Ungaria este singura care a votat împotriva acordului, pe care ministrul ungar de externe l-a descris drept inaplicabil. Totuşi Viktor Orban a asigurat joi la Viena că ţara sa îl va aplica, dar va încerca să-şi minimizeze pierderile.

Citește și Criza energetică. Ungaria nici nu vrea să audă de planul UE: Este inaplicabil

Ungaria a calificat drept ''inaplicabil'' acordul prin care statele Uniunii Europene au convenit marţi asupra unei reduceri cu 15% a consumului lor de gaz natural, cu excepţii pentru unele state membre, înţelegere care survine unei noi diminuări a livrărilor de gaze ruseşti prin conducta Nord Stream 1, relatează AFP.

''Este o propunere nejustificabilă, inutilă, inaplicabilă şi dăunătoare care ignoră complet interesele naţionale'', a declarat presei ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto. ''Le va explica ungurilor cineva de la Bruxelles că în Ungaria există gaz pe care gospodăriile şi companiile nu-l pot folosi? Este o inepţie'', a adăugat oficialul ungar.

El a vorbit şi despre ''baza juridică îndoielnică'' a acestui acord, motivând că securitatea aprovizionării energetice ţine de ''responsabilitatea guvernelor naţionale'' ale statelor UE. Dintre cele 27 de state ale UE, doar Ungaria a votat împotriva acordului, pentru adoptarea căruia în Consiliul UE era suficientă majoritatea calificată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...


pixel