Cu cât rămân salariaţii "în mână" după majorarea salariului minim la 3.300 de lei şi cât câştigă statul

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Bani
Bani
Potrivit declarației președintelui Blocului Național Sindical, Dumitru Costin, două treimi din suma cu care se majorează salariul minim nu rămân în mâna individului, ci sunt direcționate către bugetul de stat și bugetul de asigurări sociale. În urma creșterii salariului minim de la 3.000 la 3.300 de lei, statul obține câteva miliarde de lei bune.

"În ceea ce priveşte salariul minim, discuţiile au fost în parametrii pe care eu vi i-am adus la cunoştinţă în decembrie anul trecut, când am atras atenţia cel puţin că acea deducere fiscală - şi am reamintit domnului Ciucă, prezent la întâlnire, şi domnului Cîciu - că noi am fost cei care am ridicat vălul de pe faimoasa bunăvoinţă a Guvernului României din decembrie anul trecut, care a zis 'Uite, puteţi să beneficiaţi şi de această deducere fiscală de 200 lei pentru salariaţii plătiţi pe salariul minim', ca să încurajeze, chipurile, angajatorii să umble la salarii. Atunci am întrebat şi ne-au spus '1 an de zile'. Astăzi am constatat că această minune n-a durat nici măcar până în 31 decembrie anul curent. S-au gândit că, odată cu această Hotărâre de Guvern, să elimine şi acea prevedere care, în traducere liberă, înseamnă următoarele lucruri: 300 lei la brut, de la 3.000 la 3.300, din care 200 şi un pic de lei, respectiv 210 - 215 lei, se vor face venit la bugetul de stat şi la bugetul de asigurări sociale. Restul este suma netă care rămâne în mâna lucrătorului plătit cu un salariu minim mai mare, undeva la vreo 4 poli pe lună", a afirmat Costin, după discuţiile la Guvern pe marginea proiectului de lege privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung.

Potrivit acestuia, creşterea salariului minim de la 3.000 de lei la 3.300 de la 1 octombrie 2023 a fost varianta propusă de Guvern, urmând să existe în perioada următoare discuţii referitoare la valoarea salariului minim de la 1 ianuarie 2024.

"Creşterea salariului minim cu 300 lei, de la 3.000 actual la 3.300 la 1 octombrie a fost varianta propusă de Guvernul României prin hotărârea de Guvern pe care ne-au pus-o la dispoziţie. Mai mult, au anunţat că au disponibilitatea să ne vedem în două săptămâni, după ce vor traversa experimentul asumării răspunderii în Parlamentul României, pentru a avea o discuţie privitoare la valoarea salariului minim de la 1 ianuarie 2024", a continuat liderul BNS.

Întrebat câţi bani va aduce această măsură la bugetul de stat, Dumitru Costin a răspuns: "Statul câştigă 220. Câţi bani aduce la buget la această măsură? Păi să înmulţim 220 cu cel puţin 1.000.000 şi vreo 400.000 de salariaţi plătiţi pe salariul minim. Sunt câteva miliarde bune. Facem calculul şi vedem care e suma totală".

"Aşa cum încerc să vă explic, două treimi din sumele astea de bani se duc ca venituri la bugetul de stat şi la bugetul asigurării sociale, nu rămân în mâna individului", a subliniat el.

Salariul minim brut garantat în plată va creşte la 3.300 de lei de la 1 octombrie, s-a stabilit în cadrul Consiliului Naţional Tripartit (CNT), din care fac parte reprezentanţi ai Guvernului şi ai confederaţiilor sindicale şi patronale, a scris pe Facebook Cristian Vasilcoiu, secretar de stat în Ministerul Muncii.

Potrivit acestuia, în domeniul construcţii, salariul minim brut va fi de 4.500 de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Germania / FOTO: Unsplash
Muncitori montează panouri solare pe acoperișul unei case / Freepik
Trebuie să pună mâna pe carte / FOTO: Freepik
Consultând evoluția bursei / FOTO: Freepik
Foto: Pexels.com

BCE ar putea reduce dobânda la 2% până în vară

Oficial BCE: „Am putea ajunge la acest nivel în câteva...

Dispreț total
comertul online - FOTO: Freepik@narawit_sukkasemsakorn
Volodimir Zelenski Ursula von der Leyen / Foto: president.gov.ua

Cum vor europenii să-l ajute pe Zelenski în fața lui Trump

Ursula von der Leyen merge luni la Kiev, iar Emmanuel...

Volodimir Zelenski / Foto: Președinția Ucrainei
BMW electric
munca la gri - FOTO: Freepik@creativeart
Javier Milei
starlink - FOTO: Freepik@alicephoto

Țara care plătește abonamentul Starlink pentru Ucraina

Care este țara europeană care plătește abonamentul...

Contor electric
Bună dimineața! O zi liniștită! / FOTO: Unsplash

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Despre ultimele decizii ale președintelui Trump, despre...

Este o veste bună pentru cele doua banci
Ședință de Guvern / Foto: gov.ro
Warren Buffett supranumit și Oracolul din Omaha
Tanczos Barna / FOTO: gov.ro
Alegeri în Germania / FOTO: Freepik
Bani / Foto: Freepik
Taxe
reciclarea textilelor - FOTO: Freepik
Criptomonede / FOTO: Unsplash
Avion de luptă Rafale / FOTO: https://www.facebook.com/thalesgroup
Donald Trump / FOTO: Wikipedia

Air Force One: Donald Trump "nu este mulțumit" de Boeing

Termenele de livrare care ar putea determina...

Elon Musk

Trei scenarii pentru Elon Musk: Un exercițiu de imaginație

Cel mai bogat om din lume, devenit mâna dreaptă a...

007 / FOTO: Wikipedia
Completare document / FOTO: Freepik

pixel