Cum a devenit Trump aliatul neașteptat al monedei euro

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Dolarul rămâne sub presiune / Ilustrație: Oana Pavelescu
Dolarul rămâne sub presiune / Ilustrație: Oana Pavelescu
Războiul tarifar inițiat de Donald Trump a declanșat o criză de încredere durabilă în dolarul american. Într-un climat tensionat pe piețele financiare, euro a atins un maxim al ratei de schimb globale, iar experții Citi prognozează că moneda europeană va cunoaște noi valori record în următoarele luni.

Dolarul părea pregătit joi să înregistreze a patra săptămână consecutivă de scădere, întrucât tarifele vamale impuse de SUA i-au determinat pe investitori să se retragă din activele americane. Totuși, moneda americană a reușit un ușor reviriment față de yen, după ce negocierile comerciale dintre Statele Unite și Japonia au evitat, până acum, discuțiile legate de cursul valutar.

Dolarul a fost afectat de amenințările, aplicarea și apoi amânarea unor tarife masive de către SUA, factori care au subminat încrederea investitorilor în creșterea economică și stabilitatea financiară americană.

Euro și alte valute profită de pe urma incertitudinilor din SUA

Francul elvețian, considerat o monedă-refugiu, a înregistrat o creștere de 8% din 2 aprilie – cea mai mare din rândul monedelor G10. La un curs de 0,8151 dolari pentru un franc, acesta testează o rezistență importantă, apropiindu-se de maximul ultimului deceniu, de 0,81.

Nici euro și yenul japonez nu s-au lăsat mai prejos, ambele câștigând aproximativ 5% față de dolar în doar două săptămâni. De altfel, moneda europeană este pe cale să înregistreze a patra săptămână consecutivă de apreciere – în ciuda așteptărilor ca Banca Centrală Europeană să reducă dobânda-cheie cu 25 de puncte de bază în cursul zilei.

Dolarul a atins minimul ultimelor șapte luni în fața yenului, coborând la 141,62 yeni, înainte de a urca din nou peste 142 yeni, în urma declarației ministrului japonez al Economiei, Ryosei Akazawa, care a precizat că subiectul cursului de schimb nu a fost abordat în negocierile comerciale de la Washington.

Dolarul rămâne sub presiune

Nu credem că este vorba despre o adevărată dedolarizare și nu vedem niciun risc real pentru statutul dolarului american ca monedă de rezervă”, au declarat analiștii de la Citi într-o notă, sub conducerea lui Daniel Tobon, responsabil pentru ratele G10.

Totuși, lumea este supraexpusă la active americane”, au adăugat ei. „În cele din urmă, această mișcare de «vânzare a Americii» ar putea pune o presiune semnificativă pe dolarul american în acest an.”

În aceeași analiză, Citi prognozează că euro ar putea atinge valori maxime în jurul nivelului de 1,20 dolari în următoarele șase până la douăsprezece luni, înainte ca dolarul să înceapă să se redreseze.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ședință de guvern
Contor de gaze / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
Lingouri de aur
Porțile de Fier
Foto: BVB
Freepik.com
UE a aprobat împrumutul pentru Ucraina
Foto: Mihai Ciobanu
Alexandru Nazare
Bani

Veşti bune despre leu de la BNR

Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.

Agent ICE amenință presa cu arma în timpul evacuării dintr-un hotel unde erau cazați / Foto: Captură video

Trump retrage sute de agenți ICE din Minnesota

Administrația președintelui Donald Trump reduce...

Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik
Freepik.com

Cum poți plăti rate cu 20% mai mici prin refinanțare

Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...

Codul Muncii. Freepik.com

Oferta zilei pentru cei care caută un loc de muncă

Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...

ANAF / Foto: DCBUsiness
Platforma de foraj Transocean Barents / Foto: OMV Petrom
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Protest în faţa Guvernului

Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik
Kelemen Hunor

UDMR cere Guvernului revenirea asupra taxelor locale

UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...

Un livrator distribuie pachete / Foto: Freepik

pixel