Cum faci față inflației? Consumând cereale la cină, susține șeful gigantului Kellogg's

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Un bol cu cereale / FOTO: Freepik
Un bol cu cereale / FOTO: Freepik
Într-un interviu acordat televiziunii americane, Gary Pilnick s-a declarat încântat de faptul că, pe fondul dificultăților de natură economică, cerealele au ajuns să fie consumate nu doar la micul dejun. 

Cereale... la cină! O idee care, chiar dacă nu poate fi considerată absurdă, este cel puțin ciudată, stranie. Mai ales că a fost lansată de CEO-ul companiei americane Kellogg's, un gigant al cerealelor, care comercializează în special Frosties, Coco Pops și chiar Honey Pops. 

Întrebat la postul de televiziune CNBC în legătură cu strategia grupului, Gary Pilnick s-a declarat încântat de faptul că ”25% din consumul de cereale s-a mutat în afara orelor pentru micul dejun. Mulți, foarte mulți le consumă la cină”, a spus managerul. 

Mai mult, el consideră că această ”tendință nu va face decât să prindă viteză”, în condițiile în care ”consumatorii trăiesc sub presiunea” inflației.

„Facem reclamă la cereale pentru masa de seară”, a spus el, asigurând că lucrurile chiar sunt reale. „Dacă te gândești la costul cerealelor pentru o familie, comparativ cu ce alte produse ar putea mânca, este mult mai accesibil”, a adăuga, asigurând că „prețul unui bol de cereale cu lapte și fructe este mai mic de un dolar”.

Produse foarte dulci

Dacă ideea i-ar putea încânta pe copiii care ar prefera la cină orice altceva în afară de spanac, ea a provocat un val de critici, pe rețelele de socializare, la adresa companiei Kellogg’s și a produselor pe care le comercializează. „Când sunt mulți oameni care nu au ce pune pe masă, să promovezi ideea că o farfurie cu cereale la cină este o bună soluție nu este în regulă”, a scris un utilizator pe rețeaua X. 

„Am mâncat deseori cereale la cină”, a remarcat un alt utilizator. ”Dar nu din dorința de a economisi sau pentru că nu îmi permiteam altceva. Din cauza depresiei m-am aruncat în cutia cu cereale”, a explicat el. ”Simt deja cum diabetul mă pândește prin apropiere”, a comentat un altul. 

Un lucru este însă cert: consumul de cereale la cină nu este neapărat cea mai bună idee din punct de vedere nutrițional. Aceste produse ultraprocesate sunt „în general foarte dulci”, arată un sondaj al asociației de consumatori CLCV privind cerealele destinate copiilor. Pentru un preț mai ieftin pe kilogram și pentru a fi mulțumit, este mai bine să apelezi la paste, de exemplu.

Dacă afirmațiile lui Gary Pilnick au provocat indignare, ele fac parte dintr-o strategie de comunicare pe care compania a lansat-o deja, scrie cotidianul economic Le Figaro. Încă din 2022, în cadrul unei competiții, directorul de marketing al Kellogg's, Sadie Garcia, a lăudat cerealele la cină, „o opțiune care nu te ține cu orele în fața aragazului, se prepară rapid, oferind posibilitatea de a petrece mai mult timp cu familia”, spunea ea în urmă cu ceva timp. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Volodimir Zelenski / Foto: Președinția Ucrainei
munca la gri - FOTO: Freepik@creativeart
Javier Milei
Contor electric
Bună dimineața! O zi liniștită! / FOTO: Unsplash

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Despre ultimele decizii ale președintelui Trump, despre...

Este o veste bună pentru cele doua banci
Warren Buffett supranumit și Oracolul din Omaha
Tanczos Barna / FOTO: gov.ro
Alegeri în Germania / FOTO: Freepik
Bani / Foto: Freepik
Taxe
reciclarea textilelor - FOTO: Freepik
Criptomonede / FOTO: Unsplash
Avion de luptă Rafale / FOTO: https://www.facebook.com/thalesgroup
Donald Trump / FOTO: Wikipedia

Air Force One: Donald Trump "nu este mulțumit" de Boeing

Termenele de livrare care ar putea determina...

Elon Musk

Trei scenarii pentru Elon Musk: Un exercițiu de imaginație

Cel mai bogat om din lume, devenit mâna dreaptă a...

007 / FOTO: Wikipedia
Completare document / FOTO: Freepik
Fermieri
santorini - FOTO: Freepik@saralaphotography94

Ce se întâmplă cu sezonul turistic din Santorini

Ce se întâmplă cu sezonul turistic din Santorini....

Satelit / FOTO: Freepik
slow shopping - FOTO: Freepik
Știrile dimineții / Foto: Freepik

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

O selecție a celor semnificative informații ale zilei...

Construirea Zidului Berlinului, 1961 / Foto: Arhiva Națională a Germaniei
Litoralul românesc
Recoltarea ceții
Foxconn
Donald Trump / Foto: Casa Albă

Tarife, dobânzi, criptomonede, pariul pe Trump se clatină

La o lună după începutul celui de-al doilea mandat al...

Are cineva nevoie de un cutit de 150.000 de dolari? VIDEO

Un cuțit de 150.000 de dolari ar putea părea pentru unii...


pixel