Cum se poate obţine pensionarea anticipată după noua lege

Autor: Mihai Ciobanu
Data publicării:
foto: pexels.com
foto: pexels.com
Noua lege a pensiilor care a intrat în vigoare la data de 1 septembrie a schimbat regulile în ceea ce priveşte pensionarea anticipată.

Iată ce prevede legea: 

Pensia anticipată

Art. 58. – (1) Pensia anticipată se cuvine cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare contributiv, prevăzut în anexa nr. 5, precum şi celor care au depăşit stagiul complet de cotizare contributiv cu până la 5 ani.

(2) La stabilirea stagiului complet de cotizare contributiv, necesar acordării pensiei anticipate, nu se iau în considerare perioadele în care persoana a avut calitatea de asigurat în baza unui contract de asigurare încheiat, începând cu data de 1 ianuarie 2018, în baza prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 163/2020 pentru completarea art. 159 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum şi pentru adoptarea unor măsuri în domeniul asigurării unor persoane în sistemul public de pensii, aprobată cu modificări prin Legea nr. 168/2021, cu modificările ulterioare, precum și ale art.6 alin. (2) și (3) din prezenta lege.

(3) Cuantumul pensiei anticipate se stabileşte prin diminuarea cuantumului pensiei pentru limită de vârstă, în raport cu stagiul de cotizare realizat peste stagiul complet de cotizare contributiv prevăzut în anexa nr. 5 şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare, conform tabelului nr. 4.

Art. 59. – La acordarea pensiei anticipate, reducerea vârstei standard de pensionare prevăzute la art. 58 alin. (1) nu poate fi cumulată cu nicio altă reducere reglementată de prezenta lege sau de alte acte normative.

Art. 60. – (1) La data îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia anticipată se transformă, din oficiu, în pensie
pentru limită de vârstă şi se recalculează prin eliminarea diminuării și, după caz, prin valorificarea eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de suspendare a plății pensiei anticipate, precum și adăugarea perioadelor prevăzute la art. 58 alin. (2).

(2) Beneficiarul unei pensii anticipate poate opta pentru pensie de invaliditate în situația diminuării capacității de muncă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Dobanzi. Foto: Freepik.com
Contabil / Foto: Freepik

Decizie ANAF: Formularul 204 intră pe reguli stricte

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...

Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Curs valutar

Curs BNR: euro stabil, dolar în scădere, aurul urcă din nou

Leul a avut o evoluție mixtă în raport cu principalele...

ANAF / Foto: DCBusiness
Mugur Isărescu / Foto: Arhivă
Sprijin pentru IMM-uri

Schema de ajutor de minimis pentru IMM-uri, aprobată de MIPE

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a...

Magazin de haine. Foto: Frepik.com
Dumitru Chisăliță / Foto: Cristian Nistor / Agerpres
Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
Rompetrol

Rompetrol mai pune 13 benzinării pe hartă, din 2026

Rompetrol va inaugura, în 2026, un număr de 13 noi...

Inspector antifraudă, ANAF
Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Pompe petroliere / Foto: Freepik
Dacia 1300 / Foto: Pexels
Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC)
Tren de marfă / FOTO: Freepik
Bursă / Foto: Freepik
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Energie / Foto: Freepik

Energia scumpă sufocă economia. Analiză AEI

Energia scumpă sufocă economia: handicapul autoimpus al...

Impozite și taxe / Foto: Freepik
Plati online. Foto: Freepik.com
Renault / FOTO: Unsplash
Foto: Pexels.com
foto: pexels.com
Ilustrație: Oana Pavelescu

pixel