Curtea de Conturi publică 690 de rapoarte de audit

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Curtea de Conturi
Curtea de Conturi
Curtea de Conturi a demarat procesul de publicare pe pagina de internet a instituţiei a tuturor rapoartelor de audit aprobate de Plen, informează CCR printr-un comunicat.

Astfel, pe site-ul Curţii, la secţiunea Rapoarte de audit/Rapoartele misiunilor proprii efectuate după data de 1 ianuarie 2023, vor fi încărcate într-o primă fază 690 de documente, din care 567 sunt rapoarte de follow-up, 117 - rapoarte de audit financiar şi 6 rapoarte de audit de conformitate.

"Publicarea rapoartelor şi a sintezelor acestora este o măsură stipulată în noul Regulament privind activitatea de audit public extern şi reprezintă o componentă a etapei de valorificare a rezultatelor activităţii de audit", se menţionează în comunicat.

Celelalte etape de valorificare prevăzute în Regulament sunt: informarea conducerii entităţii auditate cu privire la rezultatele auditului şi, după caz, stabilirea de recomandări în sarcina entităţilor auditate, certificarea conturilor, inclusiv prin solicitarea aplicării măsurii de suspendare din funcţie a persoanelor învinuite de săvârşirea de fapte cauzatoare de prejudicii importante sau a unor abateri grave cu caracter financiar, constatate în urma misiunilor de audit efectuate, până la soluţionarea definitivă a cauzelor în care sunt implicate; dispunerea măsurii de blocare a fondurilor bugetare sau speciale, atunci când se constată utilizarea nelegală ori ineficientă a acestora; sesizarea organelor în drept, inclusiv a organelor de urmărire penală, în situaţia în care s-a constatat existenţa unor fapte pentru care există indicii că au fost săvârşite cu încălcarea legii şi, după caz, informarea entităţii auditate sau a organului ierarhic superior.

Potrivit Regulamentului, rapoartele de audit care nu au caracter public sunt cele care conţin informaţii clasificate, în conformitate cu legislaţia specifică în domeniu şi cu reglementările Curţii, precum şi cele care fac obiectul propunerii de sesizare a organelor de urmărire penală.

"Prin publicarea tuturor rapoartelor de audit şi a rezultatelor misiunilor de follow-up prin care verificăm modul de implementare a recomandărilor, Curtea de Conturi a României dă dovadă de maximă transparenţă în relaţia cu cetăţenii, cu entităţile auditate şi cu toate părţile interesate de activitatea noastră. Este meritul întregului Plen al Curţii care a aprobat noul Regulament în deplină conformitate cu principiile de responsabilitate şi transparenţă prevăzute în standardele internaţionale de audit", a declarat Mihai Busuioc, preşedintele Curţii de Conturi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

CE oltenia
Foto: Freepik.com
Horațiu Potra / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Foto: Pexels.com
O persoană completează un formular / Foto: Freepik
Plan cadastral / Foto: Freepik
Napolact
Bogdan Chiritoiu / Foto: Oana Pavelescu
Fusion for Energy (F4E) și centru de cercetare CERN au semnat un acord strategic
Alexandru Nazare
Despădurire / Foto: Freepik
Inflația golește buzunarele românilor / Ilustrație DCBusiness
Dealerii Dacia vor promova noul logo al mărcii de la începutul anului viitor, iar primele mașini care vor primi noua emblemă vor apărea pe străzi din a doua jumătate a anului 2022. 
Bursa de Valori București
Inflatie. Foto: Pexels.com
Documente. Freepik.com
Plata POS. Freepik.com
Unul dintre sediile băncii Unicredit / FOTO: Unsplash

UniCredit, blocată la Roma dar în plin avânt financiar

Grupul bancar UniCredit nu va mai încerca să încheie...

Raiffeisen / Foto: Salech Hcelas

Două bănci occidentale fac profituri record în Rusia

După declanșarea invaziei rusești în Ucraina, statele...

Nimic nu stimulează optimismul investitorilor
Internet. Freepik.com

Rusia anunţă că îşi face propriul Starlink, pe modelul lui Elon Musk

Rusia anunţă că va avea propria reţea de internet prin...

Dmitri Peskov, umbra președintelui rus
BMW electric
TikTok. Freepik.com
Robert Redford

Ce avere a lăsat în urmă Robert Redford după moartea sa

Robert Redford, actorul și regizorul american care a...

Benzinarie / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Bolojan, mesaj de ultimă oră despre tăieri și cheltuieli

Premierul Ilie Bolojan a exclus o nouă creștere a TVA și...


pixel