Curtea de Justiţie a Uniunii Europene pune Budapesta ”la colț”

Autor: Oana Pavelescu
Data publicării:
Migranți ilegali / Foto: MTI
Migranți ilegali / Foto: MTI
"Cu toate că istoria ne-a dat dreptate, tot Ungaria este citată în faţa justiţiei. Este deosebit de revoltător în limona faptului că hotărârea privind cotele de distribuire din 2015 nu au fost respectate pe deplin de aproape niciun stat membru", a spus ministrul Justiţiei din UNgaria ca reacţie la sentinţa pronunţată, joi, de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE).

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit, joi, că Ungaria împreună cu Polonia și Cehia au încălcat legile UE în timpul crizei refugiaților și nu au acceptat să preia niciun cetățean în timpul crizei migranților din 2015.

În comunicatul remis, joi, agenţiei ungare de presă MTI, Judit Varga, ministrul ungar al Justiției, spune că: ”În 2017, Comisia Europeană a acţionat în judecată doar Ungaria, Polonia şi Cehia, pentru că nu au fost dispuse să execute hotărârea privind dislocarea migranţilor care au invadat Europa. Aceasta în pofida faptului că la momentul respectiv s-a văzut deja clar: "hotărârile privind cotele" din 2015 nu au fost puse în aplicare în întregime de aproape niciun stat membru”.

UE, răspuns la coronavirus. Bani pentru țările afectate

Oficialul ungar a mai spus că: ”Este evident că CE a procedat în mod discriminatoriu, deoarece a iniţiat procedura în mod exclusiv împotriva acestor trei state membre. În plus, acţiunea a devenit fără obiect, dat fiind că "hotărârile privind cotele" au fost în vigoare doar până în toamna anului 2017”.

”Sentinţa nu are efecte ulterioare. Deoarece hotărârile respective au devenit caduce de mult timp, nu avem obligaţia de a prelua azilanţi”, a declarat ministrul Justiţiei.

Ea a mai adăugat că procedura nu a făcut decât să dăuneze sistemului de azil al Uniunii Europene, deoarece criza migraţionistă nu poate fi rezolvată nici în viitor prin preluarea obligatorie a migranţilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Bolojan, mesaj de ultimă oră despre tăieri și cheltuieli

Premierul Ilie Bolojan a exclus o nouă creștere a TVA și...

NUntă / Foto: Freepik

Șeful ANAF, precizări despre taxarea darului de nuntă

Șeful ANAF a venit cu precizări după ce în spațiul...

Benzinarie / Foto: Freepik
Robert Redford

Ce avere a lăsat în urmă Robert Redford după moartea sa

Robert Redford, actorul și regizorul american care a...

Labubu
Bursa / sursa foto: Pexels.com

Cea mai mare agenție de turism se listează pe BVB

Christian Tour, cea mai mare agenție de turism din...

CCR nu a stabilit încă o dată la care va discuta sesizarea

Decizia CCR care aruncă în aer reguli fiscale

Curtea Constituțională a României a emis Decizia nr....

Consiliul Consurenței / Foto: DCBusiness
Fermier într-un lan de floarea soarelui / Foto: Freepik
Dosare de pensii
Bogdan Cârpăveche, Director PwC România
BVB
UE - Rusia. Freepik.com
Klaus Iohannis / Foto: Președinția României
Numără dolari / FOTO: Freepik
Sediul Băncii Centrale Europene / Foto: BCE / Flickr
Aur vs Bitcoin / FOTO: Freepik
ANAF / Foto: Oana Pavelescu
Tichet pentru energie
Freepik.com
Generalul Alexus Grynkewich și șeful NATO, Mark Rutte
PLan cadastral / Foto: Freepik

Vești bune: unele acte cadastrale se obțin gratuit

ANCPI a modificat tarifele serviciilor cadastrale și...

Dolari și aur / Foto: Freepik
Coadă la benzină / Foto: X.com
WDS24 MARSS Interceptor MR

pixel