Dacă îți recunoști vina poți beneficia de imunitate în fața Parchetului. Cine afirmă acest lucru

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Comisia Europeană
Comisia Europeană
O nouă directivă europeană, care trebuie transpusă în legislaţia naţională, prevede că agenţii economici care îşi recunosc vina în faţa Consiliului Concurenţei şi sunt iertaţi de amendă să poată beneficia de imunitate şi în faţa Parchetului, a declarat, joi, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, în cadrul conferinţei PRIA Competition. 

"Anul acesta prioritatea legislativă este transpunerea unei noi directive adoptate la începutul acestui an, care nu schimbă pe fond nimic în legătură cu legislaţia de concurenţă, însă ce încearcă această directivă este să armonizeze procedurile între statele membre, să putem colabora mai uşor. Totodată, mecanismele de concurenţă să fie mai clare, la fel şi obiectivele la numire şi mai ales la schimbarea din funcţiile de conducere", a spus Chiriţoiu. 

El a susţinut că o modificare esenţială se referă la faptul că, odată ce primeşte imunitate la amenda Consiliului Concurenţei, o companie poate fi exonerată şi de răspunderea penală. 

Citește și: Polița RCA, reguli noi. Vei plăti în funcţie de unde locuieşti

"Nu mă aştept la schimbări mari, întrucât legislaţia română este deja destul de bine armonizată cu această directivă. Unde văd o schimbare este legătura dintre clemenţă şi imunitate. Directiva spune că acolo unde compania apelează la clemenţă şi primeşte imunitate la amendă, să primească imunitate şi în faţa Parchetului. Mă aştept ca acest lucru să genereze discuţii interesante cu Parchetul", a spus Chiriţoiu. 

Potrivit acestuia, 40% dintru companiile sancţionate anul trecut şi-au recunoscut vina, iar patru companii au apelat la politica de clemenţă, care înseamnă recunoaşterea încălcării legislaţiei înainte de a fi demarată investigaţia sau în stadiul incipient al acesteia şi care să ofere dovezi prin care Consiliul Concurenţei să fundamenteze cazul. 

"De ce nu avem mai multe cazuri de recunoaştere sau clemenţă? Poate deoarece companiile se cred nevinovate şi atunci merg în instanţă. Dar şi poate pentru că avocaţii sunt reţinuţi de frica unei sancţiuni penale. Poate reuşim să dăm încredere în oameni că, dacă ai clemenţă în faţa Consiliului Concurenţei, acest lucru te acoperă şi pe partea de Parchet", a adăugat oficialul Concurenţei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...


pixel