"Am reuşit şi în acest an, printr-o justificare corectă la Comisia Europeană, să dăm fermierilor din România subvenţia în procent de 70% din plata respectivă. Peste tot cu 70%, în aşa fel încât lucrurile să meargă ca şi anul trecut", a precizat Petre Daea, la Valea lui Mihai, unde a participat la Festivalul "Bătutul nucilor".
"Pe data de 16 octombrie, minutul unu, la cumpăna nopţii, va începe alimentarea conturilor la fermieri cu sumele cuvenite", a punctat ministrul.
Petre Daea le-a mulţumit, în acest context, specialiştilor de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) care s-au încadrat în timp cu controalele, precum şi tuturor celor care au acţionat astfel încât fermierul să vină o singură dată la APIA numai atunci când depune cererea. "Şi au depus-o la timp, până pe 15 mai. Noi am fost singura ţară din Uniunea Europeană care nu am avut nevoie de prelungire şi pe 15 mai am încheiat depunerea de cereri", a arătat ministrul Agriculturii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Energia scumpă sufocă economia: handicapul autoimpus al...
Când timpul contează, cadoul...
Renault riscă oprirea...
Eliminarea plafonării...
România ajunge să importe tot...
De la Turcia la Italia, tot mai multe bănci centrale...
Comisia Europeană a formulat,...
România continuă să importe...
Taxa pentru examenul de...
Cum vrea UE să întărească rolul...
Vânzările globale de...
Ministerul Finanțelor aduce...
Fără eliminarea risipei...
Ministerul Agriculturii a...
Curs valutar BNR, 6 februarie...
Autoritatea Naţională pentru...
Ministerul Finanțelor...