Dan Armeanu: Educația financiară și pregătirea profesională sunt cele mai bune investiții

Autor: Oana Pavelescu
Data actualizării:
Data publicării:
Dan Armeanu
Dan Armeanu
Cât de importantă este educația pentru dezvoltarea economică, este o întrebare la care a răspuns Dan Armeanu, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), la Conferinţa Internaţională Anuală a Institutului de Studii Financiare.

Literatura de specialitare relevă legătura strânsă între gradul de educație și nivelul de dezvoltare economiei în general. Educația financiară și pregătirea profesională sunt cele mai bune investiții care ajută dezvoltatea pe termen lung, pe termen lung, atât al întreprinderilor cât și al statului.

”Este esențial să avem un factor uman educat financiar dar este important ca și consumatorul să fie bine educat în acest domeniu”, a explicat specialistul.

Educația financiară are un rol important în reglarea asimetriei financiare pe care o regăsim în contractele financiare iar un nivel de eucație precar conduce la vulnerabilități supra consumatorului și asupra asistemului financiar, adică se ajunge într-un cerc vicios, a mai explicat Dan Armeanu.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Naționala a României
Documente ANAF. Foto: AI - Freepik.com
Sediu OCDE / Foto: OCDE
Dobanzi. Foto: Freepik.com
Bani
Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Contabil / Foto: Freepik

Decizie ANAF: Formularul 204 intră pe reguli stricte

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...

Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Așa se văd lucrurile la Bruxelles
Curs valutar

Curs BNR: euro stabil, dolar în scădere, aurul urcă din nou

Leul a avut o evoluție mixtă în raport cu principalele...

BVB
ANAF / Foto: DCBusiness
Mugur Isărescu / Foto: Arhivă

CONFERINȚA "Quo Vadis 2026!" - Ediția a VIII-a

Ediția din 2026 a conferinței Quo Vadis continuă...

Sprijin pentru IMM-uri

Schema de ajutor de minimis pentru IMM-uri, aprobată de MIPE

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a...

Magazin de haine. Foto: Frepik.com
Dumitru Chisăliță / Foto: Cristian Nistor / Agerpres
Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
Rompetrol

Rompetrol mai pune 13 benzinării pe hartă, din 2026

Rompetrol va inaugura, în 2026, un număr de 13 noi...

Inspector antifraudă, ANAF
Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Pompe petroliere / Foto: Freepik
Dacia 1300 / Foto: Pexels
Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC)

pixel