Daniel Dăianu: Cred că este obligatoriu ca băncile să fie mai prietenoase cu clienții

Autor: Antonia Popescu
Data actualizării:
Data publicării:
Daniel Dăianu. Preşedintele Consiliului Fiscal a amintit că datoria publică în zona Europei a crescut foarte mult, peste ocean la fel, iar în România a urcat de la 35% din PIB, în 2019, la 47,3% la finele lui 2020.
Daniel Dăianu. Preşedintele Consiliului Fiscal a amintit că datoria publică în zona Europei a crescut foarte mult, peste ocean la fel, iar în România a urcat de la 35% din PIB, în 2019, la 47,3% la finele lui 2020.
Băncile ce operează în România trebuie să fie mult mai prietenoase, într-un sens pragmatic, cu clienţii, nu numai din punct de vedere al amânării plăţii ratelor la credite, dar prin acordarea de finanţări în condiţii mult mai avantajoase, susţine preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.

"Eu cred că este obligatoriu ca băncile ce operează în România să fie mult mai prietenoase, într-un sens pragmatic, cu clienţii. Nu numai amânare de credite. Este vorba şi despre credite de finanţare acordate în condiţii mult mai avantajoase. Şi de ce fac această afirmaţie? Fiindcă Banca Centrală Europeană va relua o serie de operaţiuni care înseamnă ţintire a activităţii întreprinderilor mici şi mijlocii. Ar trebui ca bănci mari ce operează şi în România să practice acelaşi lucru în relaţiile cu întreprinderile mici şi mijlocii din România", a afirmat joi Dăianu, la Digi 24.

Dăianu explică modul în care se poate produce consolidarea bugetară

El a menţionat că bugetul Uniunii Europene ar trebui să sufere realocări de resurse, tot astfel cum programele de asistenţă care au fost deja iniţiate de Banca Central Europenă şi care vizează în primul rând economiile zonei euro ar trebui să ajute şi ţările care nu fac parte din zona euro, măcar pentru faptul că sunt grupuri bancare mari care au sucursale şi în România.

În altă ordine de idei, Daniel Dăianu a dat asigurări că BNR va asigura lichidităţile în piaţă.

"Fără îndoială că Banca Naţională va avea grijă ca să existe lichidităţi. De fapt, aceasta a fost şi este o grijă permanentă a Băncii Naţionale. Face parte din ceea ce se numeşte gestionarea lichidităţii. Adică lichidităţile să existe în economie. Însă, ce contează foarte mult - într-un fel şi premierul Orban, dacă nu în termeni foarte expliciţi, dar s-a referit la sprijinirea sectoarelor care au acută nevoie de asistenţa statului în momentul de faţă. De fapt, se va proceda la o realocare de resurse în bugetul public, o rectificare de facto, care va fi urmată după aceea şi de una, să spunem, consfinţită de un act normativ, pentru că nu se poate altfel. Suntem ca la război. Ai nevoie de o redefinire a bugetului public, astfel încât să aloci considerabil mai multe resurse pentru sănătate, pe frontul principal al acestui război, care ţine de salvarea vieţii oamenilor, şi realocarea de resurse pentru sectoare economice vitale pentru susţinerea primului front de luptă", a explicat preşedintele Consiliului Fiscal.

Potrivit acestuia, transporturile trebuie susţinute nu numai în interiorul României, dar şi în afara graniţelor, fiindcă economia românească este profund integrată cu restul Uniunii Europene.

"Bătălia trebuie purtată şi câştigată şi pe planul guvernanţei Uniunii Europene. Mă refer la cât poate să disponibilizeze bugetul Uniunii Europene pentru a lupta pe acest front, al războiului contra coronavirusului", a afirmat Dăianu.

În opinia acestuia, măsurile luate în ultimul timp încearcă să limiteze daunele, însă pierderile sunt inevitabile.

"În pofida unor pachete mari de asistenţă, injecţii de lichiditate, fie programe de sprijinire a activităţii economice, realitatea este că atât timp cât vom avea o mişcare, chiar o îngheţare a unor sectoare economice, această distanţare socială, care este un mijloc de a atenua, de a reduce răspândirea pandemiei, nu are cum să nu impieteze asupra activităţii economice. Cu mijloace monetare şi fiscal - bugetare nu poţi să reduci automat infectarea oamenilor. Ai nevoie de mijloace medicale şi măsuri de ordin administrativ. Altfel spus, există o logică a războiului împotriva epidemiei, pandemiei care nu este în consonanţă cu ceea ce înseamnă desfăşurarea activităţii economice în vremuri normale. Aici găsim explicaţia principală pentru faptul că aceste măsuri de încercare de a sprijini activitatea economică, de a susţine pieţele financiare pentru a se evita un colaps, aşa cum s-a întâmplat acum mai bine de un deceniu, au eficacitate foarte limitată în condiţiile date, dar guvernele şi băncile centrale nu au ce să facă. Întrucât mai este un factor care importă mult pentru activitatea economică şi anume incertitudinea, teama. Toate acestea au un impact uneori nimicitor asupra încrederii şi înclinaţiei de a face ceva", a adăugat Daniel Dăianu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...


pixel