De câte concedii beneficiază militarii. Noile prevederi legislative

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Numeroase avantaje care se deschid
Numeroase avantaje care se deschid
Pe lângă tradiționalele concedii, precum cele de odihnă sau medicale, cadrele militare active pot beneficia, în egală măsură, de categorii de concedii pentru îngrijirea copiilor proprii. Mai precis, este vorba de concediul pentru îngrijirea copilului bolnav, concediul paternal și concediul de acomodare. În plus, ele pot solicita concedii plătite sau neplătite pentru formare profesională. 

În virtutea modificărilor stabilite recent de parlamentari, cadrele militare active au dreptul și pot cere concediu pentru îngrijirea copilului bolnav, concediu paternal și concediu de acomodare. Până de curând, cadrele militare beneficiau doar de concediu de creștere.

„Cadrele militare în activitate au dreptul la concediu și indemnizație pentru îngrijirea copilului bolnav, concediu de acomodare, concediu paternal, concediu și indemnizație pentru creșterea copilului, în condițiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare”, este explicat în Legea nr. 101/2019.În plus, atunci când se stabilește stagiul în grad al cadrelor militare, se vor lua în calcul și duratele acestor noi categorii de concedii pe care le pot cere.

Funcția rămâne rezervată

Pe de altă parte, cadrele militare, adică acele persoane care au grad de ofițer, maistru militar sau subofițer, pot solicita concedii plătite sau neplătite pentru formare profesională.

Concediul plătit pentru formare profesională se acordă anual și poate avea o durată maximă de 15 zile lucrătoare, ”cu aprobarea comandantului unității militare, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale”, precizează Legea nr. 101/2019. Documentul subliniază că durata concediului pentru formare profesională nu poate fi scăzută din durata concediului de odihnă anual și este considerat perioadă de muncă efectivă.

Citește și Reducerea vârstei de pensionare a militarilor. Se elimină o discriminare

Referitor la concediul fără plată, ”în timp de pace, cadrele militare în activitate confirmate în serviciul medical pot beneficia (...) de concedii fără plată, pe o durată de cel mult 4 ani, pentru formare profesională”. Practic, pe durata acestui concediu neplătit, cadrele militare sunt suspendate din funcție și, la întoarcere, trebuie reîncadrate din oficiu. Cu alte cuvinte, funcția rămâne rezervată pe durata concediului fără plată, însă nu și dacă unitatea militară se reorganizează sau restructurează și postul se desființează.

Înainte, Legea cadrelor militare nu prevedea nimic despre posibilitatea de a beneficia de concedii pentru formare profesională, indiferent că vorbim despre concedii cu sau fără plată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel